Coniac și muzică pentru încă 100 de ani
Reading Time: 3 minuteBrandul de coniac LOUIS XIII a lansat ”100 Years”- The Song We’ll Only Hear If We Care, piesa pe care o vom asculta doar dacă ne pasă – o compoziție muzicală creată de Pharrell Williams care va fi lansată publicului în anul 2117.
Piesa lui Pharrell a fost înregistrată pe un disc făcut din lut din solul calcaros al regiunii Cognac și a fost depozitată în pivnițele LOUIS XIII într-un seif de ultimă generație conceput special de Fichet-Bauche care poate fi distrus doar dacă este scufundat în apă. Dacă nivelul apei continuă să crească la o rată alarmantă din cauza schimbărilor climatice, oamenii de știință prognozează că, într-o sută de ani, o porțiune semnificativă din uscatul întregii lumi s-ar putea afla sub apă. Singura cale de a ne asigura că această piesă muzicală originală va fi ascultată în 2117, un secol de acum înainte, este să ne preocupăm de consecințele dezastruoase ale încălzirii globale. Astfel, piesa lui Pharrell Williams ”100 Years”, va fi lansată în 2117, dar numai dacă ne pasă (#Ifwecare)
”Apreciez faptul că LOUIS XIII gândește cu un secol înainte” – Pharrell Williams.
Artistul se implică de mult timp în activități de protecție a mediului și de responsabilizare a oamenilor pentru a conştientiza schimbările climatice.
”100 Years” a avut premiera în cadrul unei petreceri de audiție private în Shanghai, unde Pharrell a prezentat melodia doar o singură dată. Cei o sută de invitați prezenți la eveniment nu au avut voie să înregistreze experiența, astfel încât melodia rămâne un secret pentru secolul viitor. LOUIS XIII și Pharrell si-au propus să-i inspire pe acești invitați să ia măsuri și să-i motiveze și pe ceilalți să se implice în eforturile internaționale de diminuare a încălzirii globale. În urma evenimentului din Shanghai, coniacul LOUIS XIII va lansa un turneu internațional în orașe importante din întreaga lume pentru a sensibiliza și aduna fonduri pentru organizațiile de mediu, prin intermediul unor cine caritabile.
”Prin proiectul „100 Years”- The Song We’ll Only Hear If We Care, sperăm să inspirăm oamenii din întreaga lume să ia măsuri”- Ludovic du Plessis, Global Executive Director, LOUIS XIII.
În 2015, LOUIS XIII a încheiat un parteneriat cu John Malkovich pentru a crea ”100 Years: Filmul pe care nu-l vei vedea niciodată”, o lucrare artistică destinată a ne pune pe gânduri şi care explorează relația dintre trecut, prezent și viitor.
Brandul LOUIS XIII face parte din portofoliul Remy Cointreau. De la lansarea acestuia în 1874, fiecare generație de maeștri pivniceri selectează din pivnițele din Cognac cele mai vechi și mai prețioase eau-de-vie pentru LOUIS XIII. În prezent, de crearea LOUIS XIII se ocupă Maestrul Pivnicer Baptiste Loiseau. LOUIS XIII este un amestec de până la 1200 de eau-de-vie provenite exclusiv din Grande Champagne, primul cru al regiunii Cognac. Decantoarele legendare au fost realizate din cel mai fin cristal timp de generații la rând, suflate de către cei mai mari maeștri meșteșugari. LOUIS XIII prezintă arome care evocă mirul, mierea, trandafirii uscați, prunele, caprifoiul, cutiile cu trabucuri, pielea, smochinele și fructul pasiunii.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz