Conferința Anuală de Business Networking, focus pe sustenabilitatea în mediul de afaceri
Reading Time: 3 minutePentagon Events a găzduit în martie cea de-a șaptea ediție a Conferinței Anuale de Business Networking, cel mai important eveniment de profil al anului, care a adunat peste 150 de participanți și a prezentat planurile antreprenorilor români privind viitorul verde al mediului de afaceri.
Tema „Sustenabilitatea te privește și pe tine” a fost introdusă publicului de Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6 al Municipiului București, printr-o discuție cu Roxana Domnica, fondatorul comunității organizatoare, MORE Networking. Acesta a împărtășit din planurile prietenoase cu mediul ale administrației de sector și a vorbit despre puterea leadership-ului, încheind cu un sfat pentru cei din sală, antreprenori reprezentând companii mici sau mari: să aibă răbdare în acest proces nou demarat, al dezvoltării bazate pe sustenabilitate, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
Primul panel de discuții cu antreprenori din mediul privat de afaceri a adus pe scenă reprezentanți din industrii diverse – producție, transporturi, imobiliare, alimentară, educație, ONG – care au povestit despre măsurile înspre sustenabilitate implementate în companiile lor. De la eficientizarea liniei de producție la îmbunătățirea parcului auto prin tranziția către mașinile electrice, de la eforturile pentru reducerea ambalajelor inerente activității la reducerea amprentei de CO2, de la măsuri pentru protecția mediului la educarea populației tinere în direcția ocrotirii mediului, cazurile reale prezentate pe scenă au oferit celor prezenți în sală idei prețioase de gestionare a sustenabilității în propriile afaceri.
Protecția mediului – o obligație pe care o putem îndeplini prin sustenabilitate
Protecția mediului este unul dintre cele mai importante obiective ale sustenabilității în business, astfel încât acest subiect a acoperit o parte importantă a discursurilor din cadrul evenimentului. Profilul extrem de profesional al conferinței a fost completat de prezența a două autorități în domeniu: domnul Sorin-Ionuț Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului, și Green Environment Support, companie de consultanță specializată în servicii de mediu, cu experiență de 12 ani în slujba companiilor românești, partener strategic în cadrul conferinței.
Cel dintâi i-a asigurat pe participanți de deschiderea instituției de stat pe care o reprezintă față de mediul de afaceri și de dorința autorităților de a face echipă cu antreprenorii pentru atingerea țintelor impuse de Uniunea Europeană în ce privește protecția mediului. Reprezentantul Green Environment Support a vorbit despre acțiunile concrete pe care o companie le poate realiza, atât ca o echipă, dar și prin fiecare angajat în parte, pentru a face o diferență în protecția mediului înconjurător prin practici de sustenabilitate.
Sustenabilitatea nu e un trend, ci noua realitate a mediului de afaceri
După-amiaza a adus în fața celor din sală un nou panel de vorbitori, la fel de eterogen din punct de vedere al domeniilor de activitate reprezentate și, totodată, de ofertant ca recomandări pentru sustenabilitate în afaceri: de la sfaturi pentru reciclarea bateriilor la avantajele pentru mediu ale digitalizării unui business, de la idei pentru o alimentație bazată pe produse sustenabile la practici pentru turism sustenabil. Un subiect cu priză imediată la public a fost sustenabilitatea în modă, în contextul în care industria textilă este a doua cea mai mare poluatoare la nivel mondial. De o popularitate crescută s-a bucurat și prezentarea sistemelor de energie verde pentru casă și afacere.
Reprezentanții ONG-urilor au demonstrat companiilor cum se pot implica, prin intermediul proiectelor CSR, în alinierea la sustenabilitate și la practicile de protecție a mediului. Iar o discuție sănătoasă și asimilată corect despre acest concept nu se putea desfășura fără o prezentare a istoriei sale și a căilor prin care teoria se poate transforma în acțiune, demers oratoric pe care și l-a asumat cu succes organizația non-profit Ambasada Sustenabilității.
Utilitatea discuțiilor din cadrul Conferinței Anuale de Business Networking a fost indiscutabilă pentru eficientizarea practicilor de sustenabilitate în companiile românești, mari și mici, și pentru conștientizarea sustenabilității ca realitate implicită pentru evoluția mediului de afaceri și nu ca trend aflat acum în lumina reflectoarelor, prin prisma cerințelor autorităților locale sau ale Uniunii Europene.
O altă concluzie importantă a prezentărilor și discuțiilor acestei zile a fost nevoia stringentă de acceptare a faptului că viitorul se construiește azi, iar strategia pentru un viitor favorabil constă în abandonarea comportamentelor de consumerism impulsiv și excesiv în favoarea celor pentru planificarea resurselor.
După tradiția evenimentelor organizate de MORE Networking, conferința a creat un mediu de interacțiune pentru toți cei prezenți, într-un spațiu dedicat relaționării, cu oameni de afaceri din domenii diverse. Sesiunea de SPEED networking, a oferit tuturor celor prezenți ocazia de a-și crește vizibilitatea personală, precum și pe cea a afacerii pe care o reprezintă.
Evenimentul s-a încheiat cu GALA Premiilor MORE, care a adus recunoaștere membrilor comunității și acțiunilor lor în direcția creării contextului potrivit în care antreprenorii pot să se dezvolte personal și profesional.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz