Concursul Internațional “REMEMBER ENESCU” va avea loc anul acesta la Timișoara, în perioada 25 – 30 septembrie. Acesta este organizat de Fundația Culturală “REMEMBER ENESCU” în parteneriat cu Universitatea de Vest – Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara și Filarmonica “BANATUL”.
Ajuns la ediția a XXI și aflat în mentoratul Violonistului Alexandru Tomescu, se adresează tinerilor muzicieni cu vârsta între 7 – 24 ani, indiferent de naţionalitate și locul în care trăiesc, care își doresc să asimileze, pe lângă repertoriile obișnuite de studiu, și lucrări semnate George Enescu. Concursul reprezintă o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii, și, totodată, o ocazie de a împărtăși un moment intergeneraţional de muzică, educație, atitudine și valoare, imaginat și dezvoltat de Fundaţia Culturală “REMEMBER ENESCU”.
Scopul acestui proiect este de a crea condiții favorabile pentru stimularea curajului de a genera un nou sentiment al comunității, Generozitatea, după modelul marelui muzician, George Enescu, printr-o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii.
Proiectul își propune să dezvolte încrederea participanților în propriile talente și abilități muzicale, încurajând atitudini constructive de exprimare și gândire critică, precum și un dialog între arte și educație, în armonie cu dinamica națională și internațională.
Concursul cuprinde patru secțiuni: vioară, canto, compoziție și pian, ce reprezintă o inovaţie a acestei ediții. Totodată, a devenit în timp unul dintre cele mai importante din peisajul muzical și educațional românesc, câştigătorii derulând cariere internaţionale sau confirmându-şi valoarea la alte competiţii desfăşurate în țară și peste hotare – premii câștigate la Concursul International „George Enescu”, premii la Concursul International
„Regina Elisabeta”, Bruxelles sau premii la Concursul International „Concertino Praga” și multe altele.
Concurenții înscriși în competiție vor parcurge două etape, pe trei categorii de vârstă:
– La secțiunea vioară: categoria A – concurenți cu vârsta de până la 12 ani, categoria B – 13-16 ani și categoria C – 18-24 ani;
– La secțiunea canto: categoriile B:13-16 ani, categoriile C:18-24 ani;
– La secțiunea pian: categoria A – concurenți cu vârsta de până la 12 ani, categoria B – 13-16 ani, categoria C – 18-24 ani,
– La secțiunea compoziție: categoria C:18- 24 ani;
Repertoriul de concurs, precizat în Regulamentul aflat pe www.rememberenescu.ro, cuprinde la fiecare secțiune lucrări impuse din creația lui George Enescu.
Categoriile de premii acordate vor fi Premiul I, Premiul II, Premiul III – la fiecare secțiune a concursului și premiul special al juriului, premiul de originalitate la compoziție.
Marele Premiu al Concursului „REMEMBER ENESCU” se va acorda unui tânăr muzician pentru cea mai meritorie prezență în concurs, indiferent de categorie și secțiune.
Premiile acordate sunt în bani, partituri, instrumene muzicale, iar cei mai talentați dintre participanți vor avea posibilitatea de a susține recitaluri și concerte pe scene importante ale instituțiilor Culturale partenere din țară: Timișoara, București, Brașov, Pitești și un Master Class de pian oferit de pianista Sînziana Mircea.
Juriul Concursului Internațional “REMEMBER ENESCU” este format din personalităţi de prim nivel ale lumii muzicale româneşti şi internaţionale, cu autoritate profesională recunoscută în domeniu: Violonistul Alexandru Tomescu, Pianista Sînziana Mircea, Dna Cristina Comandașu – Director al postului Radio România Muzical, Violonista-Conf.univ.dr.Cristina Mălănciou- Universitatea de Vest/Facultatea Muzică și Teatru, Prof.univ.dr. Elena Ovanescu – Universitatea Națională de Arte “G Enescu” București, Prof.univ.dr. Csíky Boldizsár-Tamás- Academia de Muzica „Gheorghe Dima” Cluj Napoca, Soprana solistă a Operei Naționale Române, București și Conf.univ.dr Iulia Isaev la Universitatea Națională de Muzică București, Lectorul univ.dr.SIMONA NEGRU- Facultatea de Muzică și Teatru/Universitatea de Vest, Timișoara.
La finalul concursului, în data de 30 septembrie, va avea loc Gala Laureaților, cu participarea Filarmonicii „BANATUL”, care va cuprinde și un recital extraordinar de vioară și pian, oferit de Violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea.
”Scopul Fundației Remember Enescu și al proiectului este de a crea un cadru cultural și educațional solid și continuu, de a contribui la creșterea vizibilităţii culturii române și a interesului pentru aceasta pe pieţele culturale internaţionale, prin facilitarea accesului la creații românești reprezentative. Promovarea culturii şi valorilor româneşti prin arta muzicală de excepţie dobândită în urma cursurilor de excelenţă, a conferințelor și interacțiunii tinerilor cu publicul larg este un obiectiv pe care noi toți trebuie să-l avem. Studiul muzicii, precum şi studiul operei şi personalităţii marilor muzicieni ca George Enescu, constituie paşi importanţi în promovarea identitaţii românești în țară și străinătate, dar mai ales dau încredere tinerlori muzicieni de a aborda repertorii complexe și a excela pe marile scene muzicale ale lumii”, explică violonistul Alexandru Tomescu.
Totodată, în cadrul Concursului Internațional „Remember Enescu” vor exista două Master Class-uri cu public, pentru vioară, susținut de Violonistul Alexandru Tomescu și pian, susținut de pianista Sînziana Mircea, precum și conferința motivațională „Cum ne schimbăm viața prin Cultură?”, cu prezența Prof. univ. dr. Violeta Zonte, decan al Facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest Timișoara, a Conf.univ.dr. și director al Școlii Doctorale de Muzică și Teatru din UVT, Cristian Andriș, de la Facultatea de Muzică și Teatru din Universitatea de Vest din Timișoara, a doamnei Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical și a lectorului Anca Gheorghe, manager cultural și producător al Turneului Internațional Stradivarius. Intrarea publicului este gratuită la toate aceste activități, inclusiv la sesiunile de pregătire a concurenților pentru competiția finală.
„Contribuția Universității de Vest din Timișoara la evenimentele speciale ale anului cultural european 2023, desfășurate în Timișoara, confirmă rolul comunității academice în ansamblul vieții culturale a Timișoarei. Prin nume prestigioase, precum sunt cei patru laureați ai premiilor Nobel pe care i-am avut invitați la UVT – Orhan Pamuk, Jean-Marie Lehn, Jean-Pierre Sauvage și Erik Maskin – sau prin cel mai prestigios filosof european al momentului, Peter Sloterdijk, UVT a oferit Timișoarei și României, în acest an, momente de interacțiune cu valorile certe ale culturii și științei mondiale. Tot așa, în septembrie, vă invităm la întâlniri artistice unice, în cadrul Concursului Internațional „Remember Enescu”, desfășurat prin mentoratul violonistului Alexandru Tomescu, mentor al școlii de studii masterale din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a UVT. Vă așteptăm cu bucurie la concurs și în sălile de concerte!”, declară Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest Timișoara.
Proiectul va continua până la finalul lunii noiembrie cu o serie de concerte susținute la nivel internațional de către violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și Orchestra studenților facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Proiectul face parte din „ Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul OVERBORDER CULTURE+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…
Orange Romania redeschide Palatul Telefoanelor, monument istoric al Bucureștiului, situat pe Calea Victoriei, numărul 35, în inima „Cartierului Creativ”. Scopul…
Australienii au făcut un studiu, pentru a vedea de fapt unde se situează țara lor, pe care ei o văd…
Flexxon, lider global în soluții de securitate cibernetică hardware și stocare NAND industrială, anunță cu mândrie noul său parteneriat strategic…
Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna octombrie 2024 s-au vândut în Capitală…
Organizația nonguvernamentală Help Autism a lansat prima franciză socială din România, un model de business social inovator, care asigură atât…