Conaf și Inspectoratul Școlar Botoșani au semnat protcolul Pactului pentru educație antreprenorială
Reading Time: 3 minuteConfederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani au semnat joi, 27 aprilie la Botoșani, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, dedicat dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul elevilor din învățământul gimnazial și liceal din județul Botoșani.
Protocolul semnat astăzi, este un demers la nivel județean, pentru implementarea parteneriatului cu Ministerul Educației și Cercetării, semnat în luna decembrie a anului 2019 și are ca scop: dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor în învățământul gimnazial și liceal, modalități noi și creative de predare și învățare, corelarea educației antreprenoriale cu strategie coerentă, transparentă și eficientă de dezvoltare a pieței muncii din România, prin promovarea unei educații competitive la nivel european precum și introducerea educației antreprenoriale în școlile de stat și private.
Demersul inițiat de către CONAF împreună cu FPPG, este esențial pentru dezvoltarea abilităților de înțelegere și rezolvare a problemelor complexe ale pieței muncii, cărora tinerii le vor face față după terminarea școlii.
Protocolul de colaborare a fost semnat de către prof. Bogdan-Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general și Cristina Chiriac, președintă CONAF, deschizând astfel calea spre o colaborare pe termen lung între mediul educațional și cel antreprenorial, adaptat atât nevoilor societății locale dar și destinat combaterii unor fenomene negative precum abandonul școlar, migrația forței de muncă, slaba implementare a competențelor digitale.
„Pentru a veni în sprijinul elevilor și pentru a contribui la dezvoltarea unei societăți sănătoase, împreună cu doamna Cristina Chiriac, președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, am semnat la nivel județean, protocolul de colaborare pentru activitatea „Pactul pentru Educație Antreprenorială”. Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani devine un partener activ pentru promovarea educației antreprenoriale și pentru dezvoltarea unui set general de competențe.”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.
Cristina Chiriac a evidențiat atât deschiderea pe care ISJ Botoșani a avut-o în implementarea unor soluții educaționale bazate pe vocație, cât și implicarea instituțiilor de învățământ la nivelul județului Botoșani în combaterea unor fenomene cu implicație sistemică, precum cel al abandonului școlar.
„Este un moment important în concretizarea demersurilor CONAF pentru o societate sustenabilă și apreciez în mod deosebit deschiderea domnului Bogdan Suruciuc, inspectorul general școlar al județului Botoșani, în direcția unei viziuni care să integreze soluții comune.
„Pactul pentru Educația Antreprenorială” este unul dintre proiectele naționale ale CONAF cu un impact major pe termen lung și alături de „Pactul pentru Tineri”, aduce de aceeași parte a baricadei atât instituțiile responsabile pentru implementare, cât și decidenți la nivel central, societatea civilă și mediul antreprenorial.
Facem progrese importante în direcția susținerii tinerilor în găsirea vocației, de la vârste cât mai fragede și ne asumăm faptul că numai o implicare activă și mai ales susținută ne poate ridica din coada clasamentelor în abandonul școlar sau maternitate juvenilă.
Educația vocațională, precum și învățământul dual sunt soluțiile pe care, în calitatea mea de ambasador VET, le consider instrumentele de bază pe care societatea trebuie să le pună la dispoziția tinerilor, pentru alegerea unei „căi corecte”, a susținut doamna Cristina Chiriac, președintă CONAF.
*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă că urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 24 sucursale și peste 3.700 de companii.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. Printre proiectele noastre, amintim „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, proiectul național și seria de dezbateri „Pactul pentru Tineri”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz