Companiile din energie, salvate de finalul de an
Reading Time: 2 minute“După aproape trei ani de scăderi puternice, acțiunile producătorilor de petrol, gaze și energie au început să își revină la sfârșitul anului trecut. Titlurile Petrom au fost eliberate de presiunea ofertei de vânzare de către Fondul Proprietatea, reflectând, în sfârșit, revenirea petrolului pe piețele externe, iar Romgaz și Nuclearelectrica au beneficiat de vremea friguroasă care a crescut substanțial consumul de gaze naturale și energie electrică.
De Ovidiu Dumitrescu
Am scris, în raportul despre rezultatele la nouă luni, că evoluția OMV Petrom (SNP) rămâne mai degrabă o funcție a prețului petrolului, momentan stabilizat la peste 50 USD/baril. La acesta s-a adăugat iarna mai grea decât așteptările, care a împins prețurile la energie în sus. Astfel, Petrom reușește să profite în 2016 de revenirea hidrocarburilor și raportează (preliminar) un rezultat net neajustat de 1,04 miliarde RON, față de pierderea de 0,67 miliarde RON în 2015. În plus, compania suprinde și își asumă un dividend de 1,5 bani/acțiune, care reprezenta un randament brut de 5,2% la prețul de închidere de ieri. Ce-i drept, ritmul de creștere a profitului a scăzut în T4/2016 (doar 15,5% din profitul anual raportat), dar dinamica vânzărilor a fost peste media anului (+2% în T4/2016 v. T4/2015, comparativ cu -10% în 2016 v 2015). O evoluție oarecum pozitivă, deși efectele vor deveni mai clare pe termen mai lung, este deschiderea spre noi surse de venit din stații de încărcare pentru mașinile electrice și din cooperarea cu supermarketul Auchan. Petrom este o companie de referință pentru bursa locală și, chiar dacă veniturile sale sunt strâns legate de prețul hidrocarburilor, rămâne de interes pentru investitori.
În cazul Romgaz (SNG), cifra de afaceri a scăzut cu 15,8% față de 2015, afectată de scăderea prețului gazelor, iarna blândă din primul trimestru și concurența din partea importurilor. Profitul operațional a scăzut cu 11,7%, lovit și de pierderea legată de intrarea în insolvență a ELCEN, iar cel net, cu 14,2%, reușind, totuși, să depășească țintele bugetate. Notăm că ultimul trimestru a adus o revenire puternică, profitul net crescând cu 42% față de aceeași perioadă din 2015, iar tendința pozitivă are șanse să continue în T1/2017. Presupunând o rată de distribuție de 95% către acționari, Romgaz ar putea oferi un dividend brut de 2,52 RON/acțiune, echivalentul unui randament de 9% la prețul de referință de astăzi.
Nuclearelectrica (SNN) a raportat scăderea veniturilor din exploatare cu 5,7% față de 2015, cantitatea de energie vândută scăzând din cauza lucrărilor prelungite la reactorul 1. Profitul operațional a scăzut ușor, cu 1,2%, dar pierderea financiară cauzată de deprecierea leului a condus la o scădere de 27,5% a profitului net. La rata minimă de distribuție către acționari de 90%, Nuclearelectrica ar putea plăti un dividend brut de 0,32 RON/acțiune, echivalent unui randament de 5,4% la prețul de referință de astăzi. Dată fiind creșterea spectaculoasă a prețurilor pe piața de energie la începutul lui 2017, ne așteptăm ca rezultatele pentru primul trimestru să arate o creștere a veniturilor și a profitului net, însă rămâne de văzut dacă revenirea pieței de energie—și a companiei—a fost sustenabilă.”.
Ovidiu Dumitrescu este director general adjunct la Tradeviile
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz