Companii cu drept de vot

Reading Time: 4 minute

Ar fi normal și benefic ca firmele private să aibă un cuvânt oficial de spus în viața cetății. Și mi se pare că ascultarea cu atenție a acestui cuvânt ar trebui să fie o primă cărămidă pe care politicienii să-și clădească propriul program de PSR. Political Social Responsibility.

Text de Radu Atanasiu

În discursul public generat de evenimentele recente au fost des pomenite companiile multinaționale. Unele au fost învinuite că și-au obligat salariații să meargă la protest, ceea ce „ar trebui verificat de SRI“ pentru că este „o chestiune ce ține de securitatea națională“. Operatorii de telefonie mobilă au fost acuzați că vor să destabilizeze statul pentru că au adus dispozitive care să îmbunătățească semnalul din Piața Victoriei. În afara acestor prostii propagandistice, am auzit de multe ori faptul că firmele, și mai ales cele multinaționale, ar trebui să își vadă de profitul lor și să nu se amestece în viața cetății.

Ei bine, teza mea este că o companie înregistrată în România, cu acționariat românesc sau nu, are tot dreptul să își dea cu părerea despre cum merge țara asta, la fel ca oricare cetățean. Și, pentru oficializarea acestui drept, propun ca toți actorii economici să primească drept de vot. Iată nouă motive pentru care companiile ar trebui să se amestece mai mult în viața cetății:

Companiile plătesc impozit.

În democrație, spre deosebire de acționariatul unui business, un om are un singur vot. Și îl are (dacă e adult și nu i s-au restrâns drepturile civile) indiferent dacă este contribuitor mai mare sau mai mic. Sau poate chiar beneficiar net. Și totuși, contribuitorii care aduc cei mai mulți bani la buget – companiile – nu au nici măcar acel unic vot. Și niciun alt cuvânt de spus despre cum se gestionează banul public la care au contribuit major. Ca să reparăm această disfuncție, ar trebui ca fiecare companie să primească drept de vot. În mod egalitar, ca și ceilalți cetățeni: un cod fiscal – un vot. Și poate astfel lumea s-ar obișnui mai repede cu faptul că actorii economici au și dreptul la opinie.

Companiile sunt direct afectate de acțiunile statului.

Foarte multe din deciziile statului au impact major asupra mediului de afaceri privat. Încetinirea luptei anticorupție este un bun exemplu. E adevărat, există consilii consultative, dialog cu patronatele sau cu camerele de comerț bilaterale, dar cred că o oficializare a dreptului de opinie al întreprinderilor private ar face ca vocea business-ului să fie mai atent ascultată în cercurile administrative.

Companiile se pricep mai bine ca statul.

E un truism (din păcate) faptul că statul e un administrator prost. Și, oricum, firmele private își permit mult mai mult decât statul să angajeze specialiști buni. De aceea, dacă aș fi ministru sau primar și aș primi o părere punctuală de la un specialist din mediul privat, aș asculta-o cu atenție.

Companiile fac CSR.

Departe de mine ideea că acțiunile de implicare în societate vin din sufletul bun al acționarilor sau al CEO-ului. Nici gând! Implicarea companiei în mersul bun al societății are un sens economic. Pe de o parte, o comunitate dezvoltată devine o piață mai bună, pe de altă parte, anumite acțiuni de CSR îi pot convinge sau fideliza pe clienți. OK, deci responsabilitatea socială nu e dezinteresată. Dar ea există! Cum poți nega unei companii dreptul de a spune ceva despre administrarea comunității după ce ți-a reclădit casele luate de ape, a ajutat la integrarea orfanilor sau a construit o aripă nouă de spital?

Interesul e comun (I)

Companiile își doresc o comunitate prosperă. Așa cum scriam și mai sus, e normal ca o companie să își dorească în jurul ei o comunitate dezvoltată. Și nu doar pentru a avea piață de desfacere. Bunăstarea din comunitate aduce companiei forță de muncă educată, un mediu stabil, infrastructură de calitate și așa mai departe.

Interesul e comun (II)

Și comunitatea ar trebui să își dorească companii prospere. Firme puternice pe plan local înseamnă mai multe locuri de muncă, salarii mai mari, mai mulți bani la buget, servicii și produse de calitate. Pentru exemplificare, comparați nivelul de trai dintr-un oraș unde există cel puțin o mare companie internațională cu nivelul de trai dintr-o localitate fără o astfel de investiție. Încerc să nu dau nume.

Companiile, chiar multinaționale, pot avea interese naționale legitime.

Sunt firme ce militează pentru o cauză locală și nimănui nu i se pare deplasat. Să luăm un exemplu punctual: managementul Dacia a protestat cot la cot cu angajații pentru că mult promisa autostradă Pitești-Sibiu rămâne pe hârtie. Dar de autostrada respectivă nu ar beneficia doar acționarul francez, ci și statul, celelalte companii din zonă, muncitorii din construcții, precum și piteștenii care au treabă la Sibiu. De ce, atunci, nu ar avea dreptul orice companie să protesteze și în numele unui interes național, cum ar fi continuarea luptei anticorupție, de care beneficiem toți?

Companiile sunt persoane juridice române.

Da, să ne bucurăm, toate multinaționalele sunt de fapt românești! Orice companie înregistrată în România este, în fața legii, o persoană română. Asta nu înseamnă doar obligații, cum ar fi plata la timp a dărilor și respectarea legilor țării, ci ar trebui să confere și drepturi.

Nu e o utopie.

În Australia, pe modelul „No taxation without representation“, companiile deja votează în alegerile locale. Mai mult, fiecare business are alocate două voturi. În Statele Unite și în Marea Britanie există discuții pentru adoptarea unui model similar. România se mândrea în perioada interbelică cu cea mai modernă constituție din Europa. Cred că nu ar strica să mai facem o încercare.

Radu Atanasiu predă Critical Thinking la Maastricht School of Management România și online pe iversity.org, este business angel și fondator al platformei de voluntariat DeBunavoie.ro.