Comisia Europeană a livrat în conturi primii 1,8 miliarde de euro din PNRR-ul României
Reading Time: 3 minutePrimii bani din PNRR-ul României au intrat azi în conturile Ministerului Finanțelor. 1,8 miliarde de euro sunt parte din prefinanțarea Planului de redresare și reziliență al României, ceea ce reprezintă 13% din granturile alocate.
Se preconizează că România va primi, pe parcursul planului său, un total de 29,2 miliarde EUR, din care granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR.
„Plata de astăzi a fost efectuată ca urmare a succesului primelor operațiuni de împrumut derulate în cadrul instrumentului NextGenerationEU. Până la sfârșitul anului, Comisia intenționează să mobilizeze până la 80 de miliarde EUR sub formă de finanțare pe termen lung, care va fi completată cu titluri pe termen scurt („EU-Bills”), pentru a finanța primele plăți planificate în favoarea statelor membre în cadrul NextGenerationEU”, se arată într-un comunicat de presă.
Mecanismul de redresare și reziliență se află în centrul instrumentului NextGenerationEU, care va furniza 800 de miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în toate statele membre. Planul României face parte din răspunsul fără precedent oferit de UE pentru a ieși mai puternică din criza provocată de pandemia de COVID-19, pentru a promova tranziția verde și tranziția digitală și pentru a consolida reziliența și coeziunea în societățile noastre.
Cele cinci obiective atinse sunt:
• Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (CNAIR) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (CNIR);
• Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G;
• Creșterea numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (466.288 de case deja conectate);
• Intrarea în vigoare a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice SPV (Spațiul Privat Virtual);
• Intrarea în vigoare a modificării legislației naționale privind căile de atac (Legea nr. 101/2016).
În perioada următoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va semna acordurile de finanțare cu ministerele care au calitatea de coordonator de reforme și investiții, în baza țintelor și jaloanelor prevăzute a fi îndeplinite de aceste instituții.
Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen: Mă bucur că România primește prima tranșă de 1,8 miliarde de euro
„Mă bucur că România primește prima tranșă de 1,8 miliarde EUR în cadrul NextGenerationEU. Acesta este un pas important pentru implementarea măsurilor cuprinse în planul de redresare și reziliență al României, în valoare de 29,2 miliarde EUR. Salut reformele și investițiile care facilitează dubla tranziție verde și digitală. Fondurile europene vor contribui la modernizarea sistemului de sănătate și la consolidarea administrației publice din România. Vom fi alături de România pentru a ne asigura că cetățenii săi beneficiază pe deplin de acest plan.”, a declarat președinta Comisiei Europene.
Johannes Hahn, comisarul pentru buget și administrație, a declarat: „Fondurile instrumentului nostru NextGenerationEU, mobilizate pe piața financiară, continuă să sprijine tranziția digitală și tranziția verde în statele membre ale UE, astfel cum o arată astăzi prefinanțarea plătită României. Sunt sigur că cetățenii, întreprinderile și societatea în ansamblu din România vor profita de aceste investiții și proiecte transformatoare.”
Și Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a spus că „ziua de astăzi marchează un pas important pentru redresarea României, care primește 1,8 miliarde EUR sub formă de prefinanțare. Planul de redresare și reziliență al României este un model pentru un viitor mai prosper și mai durabil pentru această țară, atât din punctul de vedere al mediului, cât și din punct de vedere social. Este un plan amplu, atât în ceea ce privește finanțarea, cât și reformele și investițiile ambițioase care urmează să fie puse în aplicare în următorii ani. Comisia Europeană va sprijini autoritățile române în cadrul eforturilor de îndeplinire a acestor angajamente, care, dacă vor fi realizate cu succes, vor aduce beneficii uriașe cetățenilor și întreprinderilor din România.”
Ministrul Finanțelor: Voi lucra la o OUG pentru a stabili circuitele financiare necesare utilizării fondurilor
„Lucrăm pentru a folosi banii din PNRR în beneficiul românilor! Alături de construcția bugetului pe 2022, care este principalul efort al momentului pentru echipa de la Ministerul Finanțelor, o altă prioritate este folosirea banilor din PNRR. Deja o primă tranșă de 1,8 miliarde de euro din granturi a intrat în conturile BNR, va urma destul de repede și un avans pentru partea de împrumuturi. De aceea, reprezintă o urgență construcția unui cadru legal pentru a putea cheltui acești bani”, a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.
Ministrul de Finanțe a precizat că va lucra împreună cu colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la elaborarea unei ordonanțe de urgență pentru a stabili circuitele financiare necesare utilizării acestor fonduri.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz