Combinatul siderurgic Liberty Galați a avut o cifră de afaceri de 2,4 mld. lei în trimestrul 2
Reading Time: 2 minuteLiberty Galați, cel mai mare producător integrat de oțel din România, a încheiat al doilea trimestru din 2021 cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei (492 mil. euro) și EBITDA de 412 milioane de lei (84 mil. euro), în creștere cu 37% și respectiv 61% față de trimestrul precedent.
În primele șase luni, combinatul siderurgic a înregistrat o cifră de afaceri de 4,17 miliarde de lei, foarte aproape de cele 4,7 miliarde de lei înregistrate în tot anul 2020.
Combinatul este în prezent în curs de creștere a producției către nivelul de 3 milioane de tone anual, de la aproximativ 2 milioane în 2020 și a livrat către clienți 566.000 de tone în T2, cu 7% mai mult decât în primul trimestru.
„Echipa de la Galați a livrat din nou rezultate, construite pornind de la un început de an foarte bun, pentru ca acum să obțină o altă serie de rezultate-record. Am așteptări din partea echipei: să crească și mai mult producția și să contribuie la eforturile către atingerea obiectivelor GREENSTEEL și a adevăratei neutralități de carbon. În ultimele săptămâni – cât am fost la Galați și la București – m-am bucurat să lucrez împreună cu echipa și cu partenerii noștri, pentru a dezvolta strategia de transformare care va fi în centrul viziunii noastre globale GREENSTEEL.”
Sanjeev Gupta, Președinte Executiv al Liberty Steel Group
Echipa de conducere a făcut progrese suplimentare în pregătirea proiectelor majore, necesare îmbunătățirii infrastructurii existente a Liberty Galați și a calității portofoliului său de produse, precum și a inițiativelor strategice care vor sprijini transformarea Combinatului într-un furnizor de oțel neutru de carbon până în 2030.
Acest progres către CN30 va fi potențat de Memorandumul de Înțelegere, semnat în luna iulie, pentru crearea unui cadru de colaborare tehnică și de cercetare cu Centrul Român al Energiei, grupul internațional de inginerie MTAG Elveția, I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea – un institut de cercetare și dezvoltare – și Adrem, o companie de servicii energetice orientată spre inovație, eficiență și durabilitate. Memorandumul va promova, facilita și consolida eforturile colective ale partenerilor în cercetarea, inovarea și dezvoltarea afacerilor pentru noi tehnologii de producere de energie și combustibili în special pe bază de hidrogen.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz