Stiri Business

Coletăria.ro dublează echipa din România

23 feb. 2021 2 min

Coletăria.ro dublează echipa din România

Reading Time: 2 minute

Coletăria.ro, parte a grupului Packeta, cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est, țintește creșterea echipei cu 40 de noi angajați în 2021, la peste 80 de salariați. Ținta de anul acesta vine după ce, în 2020, Coletăria.ro a înregistrat o creștere de 300% a numărului de angajați în România.

Majorarea echipei face parte din strategia de dezvoltare de anul acesta a Coletăria.ro, compania dublând investițiile pe piața din România la 2 milioane de euro.

„Investițiile începute anul trecut, prin deschiderea, în primăvară, a depozitului de la Oradea și transformarea depozitului din București în hub regional pentru deservirea clienților Coletăria.ro din regiunea Balcanilor, au condus la o creștere semnificativă a numărului de colete procesate și a clienților, rezultând, astfel, o necesitate reală de a majora capacitatea de resurse umane, în special pe logistic și client service”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Coletăria.ro, menționând că, pentru anul în curs, previzionează o creștere semnificativă a echipei, atât pe zonele de business menționate, cât și pe zonele de creștere a numărului de clienți, și o consolidare a poziției în piața de profil.

Consolidări zonale

Compania urmărește consolidarea echipei pe zonele de Sud și Vest ale României, unde are deja depozite și sistemele de dezvoltare puse la punct. Mai exact, vizează angajări pe segmentele de logistică, servicii clienți, vânzări și marketing, urmărind dezvoltarea echipelor pe zonele de procesare și manipulare a coletelor și specializarea lor pe tipuri de servicii oferite, creșterea capacității de răspuns pe zona de servicii clienți, accelerarea înrolării de magazine și selleri online din Romania prin creșterea capacității de vânzare.

Noii angajați parcurg un training inițial pentru familiarizarea cu structura companiei, cu serviciile, procesele și cu echipamentele de lucru pe care le vor utiliza în activitatea zilnică, cu scopul însușirii și respectării regulamentului intern al companiei. Periodic, angajații beneficiază de training-uri, atât interne, cât și externe, plătite de companie, în funcție de necesitățile fiecărui departament, și se finalizează cu o evaluare a nivelului de competente dobândite.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: