Editorial

Colegii noștri, roboții

4 apr. 2019 2 min

Colegii noștri, roboții

Reading Time: 2 minute

Știam că sunt ideali pentru liniile de producție și sarcinile repetitive sau periculoase, dar acum i-am văzut cum cântă, dansează și întâmpină oamenii fără urmă de emoție (evident!). La Mobile World Congress de la Barcelona am pășit într-un viitor în care roboții pot să facă aproape orice, grație miniaturizării, inteligenței artificiale și tehnologiei 5G, care bate deja insistent la ușă. Dincolo de scenariile apocaliptice în care inteligența artificială și roboții preiau controlul planetei, trebuie să ne pregătim și să ne obișnuim cu ideea că automatizarea și robotizarea vor face parte tot mai integrantă din viața noastră, atât la job, cât și acasă.

Întrebările și consecințele care se desprind din această stare deja de fapt sunt multe și profund filosofice pe alocuri. Oricum privim situația, un lucru este clar: ne așteaptă o transformare de proporții a societății
umane, de la meseriile pe care le vom avea (sau nu le vom mai putea avea), la cum va arăta o lume în care mașinile inteligente vor deveni tot mai performanți, mai rapizi și mai inteligenți. Cum vom reuși să
gestionăm aceste provocări? Care va fi locul nostru în lumea viitorului? Greu de spus în acest moment, în
care încă putem să arătăm cu degetul imperfecțiunile acestor mașini inteligente
și să mai credem (mințindu‑ne, oare?) că nu vor putea niciodată ajunge să aibă complexitatea minții
umane pentru a ne putea înlocui în orice domeniu.

Eu prefer să privesc deocamdată partea plină a paharului și să sper că evoluția tehnologică ne va duce
mai degrabă către un scenariu Star Trek și mai puțin către Terminator. Oricum, vă spun că trebuie să fim pregătiți pentru invazia mai mult sau mai puțin pașnică a roboților în companiile și în casele noastre
într-un ritm mai accelerat decât până acum. Și să ne pregătim să gestionăm aceste schimbări pentru
a putea profita din plin de beneficiile pe care mașinile inteligente ni le pot aduce și pentru a ne asigura că vom avea un viitor – ca business, ca oameni, ca societate, ca planetă.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: