Colectia celor mai frumoase minti din business
Reading Time: 2 minuteUn eveniment dedicat tinerelor valori, oamenilor curajosi, pasionati, intreprinzatori și decisi, care isi dedica timpul si energia proiectelor in care cred.
Revista CARIERE organizeaza a treia editie a decernarii premiilor de excelenta CARIERE, in cadrul unui eveniment-gala, ce va avea loc in data de 8 decembrie 2015, la Le Chateau, intr-un spatiu festiv, in care stilul modern se impleteste cu luxul clasic.
„OAMENI CARE NE INSPIRA. NOUA GENERATIE” este un proiect editorial dedicat celor mai frumoase minti din business, o colectie a celor mai reusite interviuri cu personaje inspirationale, gazduita si promovata intr-o sectiune speciala pe www.cariereonline.ro.
Timp de un an, printre zeci de interviuri, am cautat sa-i descoperim pe cei care nu se feresc sa provoace schimbarea starii de fapt. Pe cei dispusi sa incalce normele, sa faca lucrurile altfel. Sa fie nonconformisti. Antreprenori sau manageri care au curajul sa-si urmeze instinctul sau tineri ambitiosi care n-au asteptat ca societatea sau statul sa faca ceva pentru ei. S-au impus prin staruinta, ignorand prejudecatile sau dezinteresul opiniei publice fata de crezul lor.
Vrem sa ii evidentiem și sa ii rasplatim in cadrul Galei Premiilor CARIERE „Noua generatie” pe cei ale caror eforturi conteaza pentru ridicarea gradului de profesionalism, recunoastere si statut in industria in care activeaza. Anul acesta ii vom premia pe cei care pun proiectele in mișcare, oameni care ne inspira, care au adus valoare business-urilor sau industriilor in care lucreaza, au transformat echipe, culturi, atitudini.
Vom acorda premii de excelenta reprezentantilor noii generatii care preia ștafeta, la urmatoarele 10 categorii:
MANAGEMENT – NOUA GENERATIE
INOVATIE– PRODUS IN ROMANIA
PROFESII LIBERALE
LIDERUL NOII GENERATII
EXPATI CARE SIMT ROMANESTE
TANARUL MANAGER HR
TINERI ANTREPRENORI
NOI CULTURI ORGANIZATIONALE
MENTORSHIP
REBEL PENTRU O CAUZA
In urma unui proces riguros de documentare si selectie realizat de catre jurnalistii revistei CARIERE, au fost nominalizati cate 5 profesionisti care se disting la fiecare categorie premiata, lista nominalizatilor fiind publicata pe site-ul www.gala-cariere.ro .
Nominalizarile vor fi supuse votului cititorilor printr-un chestionar publicat pe website-ul www.gala-cariere.ro, iar castigatorii vor fi anuntati pe data de 8 decembrie, in cadrul Galei CARIERE.
In seara de Gala ne vom delecta cu momente de dans contemporan oferite de artistul Bogdan Bolohan si ne vom lasa purtati pe ritmuri de New Tango de trio-ul Accord Vibes.
Descoperiti povestile de succes ale acestor oameni speciali pe site-ul www.cariereonline.ro si votati-i pe cei care va inspira, accesand www.gala-cariere.ro .
Parteneri: Garanti Bank, Enel
Partener inspirational: Erudio
Cu sprijinul: Alira, Le Chateau, Marie Nouvelle, Louis Purple, Christian Tailoring, Biosens, Garkony si Momente de Magie.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz