Cognyte România, nou concept de wellbeing pentru angajați: patru weekenduri prelungite pe an
Reading Time: 2 minuteCognyte România, o companie din domeniul dezvoltării software de analiză a securității introduce conceptul de weekenduri prelungite și le oferă angajaților posibilitatea de a se bucura de zile libere suplimentare, de patru ori pe an, în plus față de concediul anual standard, cu scopul de a sprijini echipa să se deconecteze și să se reîncarce.
Toți cei 2.000 de angajați Cognyte la nivel global, dintre care 130 în biroul din România, aflat în plină dezvoltare, primesc acest nou tip de beneficiu extra-salarial, ca parte a strategiei companiei de a încuraja un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională. Mai exact, angajații Cognyte beneficiază de 2 zile în plus de concediu plătit și de alte 4 „zile de liniște”, legate de câte un weekend pe trimestru. Această strategie se bazează pe o analiză extinsă, atât la nivel regional, cât și internațional, care confirmă faptul că cel mai important lucru pentru angajați este echilibrul dintre viața profesională și cea personală.
„Ideea unei săptămâni de lucru de 4 zile este un concept din ce în ce mai atractiv pe piața muncii, ca o potențială soluție pe termen lung la provocările actuale în ceea ce privește noul mod de lucru și echilibrul dintre viața profesională și viața personală. La Cognyte, ne-am aliniat deja acestei tendințe și transformăm patru săptămâni pe an, o dată pe trimestru, în săptămâni de lucru de 4 zile, urmate de weekenduri prelungite. Această inițiativă completează pachetul de compensații, ca parte a strategiei noastre de retenție și atragere a talentelor, și duce abordarea noastră inovatoare în ceea ce privește beneficiile extra-salariale la următorul nivel”, spune Răzvan Duica, Country Manager la Cognyte România.
Pachetul de beneficii oferit de Cognyte include deja un program flexibil, un model hibrid de lucru, micul dejun la birou, sesiuni și ateliere de wellbeing și încurajare a lecturii, iar compania va continua să se concentreze pe adăugarea de noi beneficii în viitor. Compania de software investește de asemenea în programe care au rolul să susțină nu doar angajații, ci și familiile lor.
„Programul nostru global de susținere pentru angajați oferă o gamă largă de soluții pentru bunăstarea lor mentală, financiară, fizică și emoțională. Angajații companiei au acces 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, la o linie telefonică pentru consultații, precum și la posibilitatea de a se întâlni direct cu diferiți experți. De asemenea, pe măsură ce munca la distanță devine semi-permanentă, pentru a asigura condiții optime de lucru, Cognyte își sprijină financiar angajații pentru a-și dota biroul de acasă cu mobilier de înaltă calitate, un scaun confortabil și toate accesoriile de care au nevoie pentru a putea atinge la cel mai înalt nivel de performanță”, adaugă Rini Karlin, Chief People Officer la Cognyte.
Pachetul de beneficii suplimentare oferit de Cognyte este completat de servicii de masaj la birou, pentru a elimina stresul, dar și pentru relaxarea și confortul angajaților. Totodată, compania trimite cadouri angajaților cu ocazia unor evenimente personale, cum ar fi diverse aniversări, nunți sau nașterea unui copil, sau coșuri cu bunătăți și felicitări de „însănătoșire grabnică” pentru angajații care lipsesc de la serviciu din motive de sănătate.
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz