Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) devine astfel prima instituție de învățământ superior din România premiată în cadrul unei competiții locale de publicitate.
„Reconstruim Bucureștiul în Minecraft” a fost un proiect gândit special pentru Generația Z și una dintre cele mai memorabile acțiuni de comunicare din vara anului 2023.
În cadrul campaniei de promovare a admiterii la facultate, tinerii au fost invitați să își demonstreze veleitățile de construcție, implicându-se într-un proiect comun de recreare în Minecraft a unor zone istorice din București, incluzând străzile de la Bulevardul Nicolae Bălcescu până la Piața Romană, demers finalizat în doar o lună de campanie.
„Obținerea a 2 premii Gold în cadrul competiției de excelență digitală Webstock constituie o realizare importantă pentru Cognition, cu atât mai mult cu cât acestea ne-au fost decernate la mai puțin de 2 ani de la înființare. Suntem extrem de bucuroși să ne putem afirma în acest mod cu o campanie de suflet, construită pe principiile etice și metodologice ale agenției, marcând pionieratul unor strategii de comunicare mai relevante pentru mediul academic actual,” a declarat Claudia Archip, Managing Partner Cognition.
„Premierea campaniei Universității Tehnice de Construcții București la Webstock 2023 marchează un moment istoric pentru instituția noastră. Suntem cu adevărat onorați să fim singura universitate din România care primește o astfel de distincție în cadrul acestei competiții de comunicare online. Campania „Reconstruim Bucureștiul în Minecraft” a fost recunoscută în categoriile „Best Brand Engagement Campaigns” și „Special Projects”, iar aceste premii ne inspiră să continuăm să inovăm și să creăm conexiuni semnificative cu tânăra generație în comunicarea UTCB,” a declarat Cezar Vlăduț, Prorector responsabil de comunicare și imagine, Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB).
Cognition, agenția de digital a grupului Godmother, a conceput această componentă a campaniei de admitere pornind de la elementele care definesc personalitatea noilor generații și identificând punctele comune pe care tinerii absolvenți le au cu abordarea și spiritul UTCB, în special includerea tehnologiei și abordarea practică în procesul de învățare.
Ideea de a-i implica pe viitorii studenți într-un proces de construcție pe Minecraft (platformă utilizată extensiv de Generația Z) a venit natural, a fost îmbrățișată de tineri și s-a propagat organic, obținând rezultate spectaculoase, datorită caracterului său inovator și a relevanței în raport cu publicul vizat.
,,Admiterea de la UTCB a devenit pentru noi un proiect de suflet, în care deja de patru ani încercăm să venim de fiecare dată cu idei fresh și metode noi de a atrage atenția generației Z și a-i îndrepta către o carieră în domeniul construcțiilor. Anul acesta, prin intermediul campaniei de reconstrucție în Minecraft, am reușit să le oferim un spațiu perfect pentru a se cunoaște cu UTCB, a descoperi valori comune, a începe conversații și a reconstrui Bucureștiul împreună. Premiile obținute la Webstock ne-au bucurat mult și au venit ca încă o confirmare a impactului acestui proiect, lucru pe care deja îl văzusem în rezultatele campaniei,” a declarat Maria Zvenigorodschi, Senior Digital Account Manager, Cognition.
Reconstrucția în Minecraft a Bucureștiului a fost un proiect cooperativ, de grup, reunind specialiști în comunicare din cadrul UTCB, Cognition, Godmother și implicând influenceri relevanți pentru segmentul de target vizat. Campania a fost derulată pe parcursul lunii iulie 2023 și a inclus realizarea și moderarea unui server dedicat de Minecraft, precum și promovarea prin campanii de media pe canale relevante pentru Gen Z, inclusiv realizarea de live-uri cu influenceri relevanți și comunicare PR.
Conceptul „Universuri multiple, o alegere sigură!” precum și campania “Reconstruim Bucureștiul în Minecraft” realizate de către Cognition pentru UTCB sunt un model pentru felul în care o Universitate din România poate comunica într-o manieră relevantă cu viitorii săi studenți, identificând acea modalitate eficientă și creativă prin care poți prezenta atributele de brand și valorile instituției, în linie cu interesele și aspirațiile publicului-țintă.
Din partea UTCB:
Cezar Vlăduț – Prorector responsabil de comunicare și imagine
Lavinia Turcu – Coordonator comunicare
Din partea Cognition:
Claudia Archip – Managing Partner
Maria Zvenigorodschi – Senior Digital Account Manager
Florentin Dumitru – Digital Designer
Rareș Antemir – Copywriter
Florentina Botezatu – Junior Copywriter
Aela Cotabiță – PR Manager
Suntem pasionați de definirea strategiilor de comunicare digitală bazate pe înțelegerea profundă a consumatorilor și conectarea lor cu brandurile. Nu gândim proiecte punctual, ci ne propunem ca de fiecare dată să oferim soluții integrate de dezvoltare pe termen lung, pentru a contribui la creșterea sustenabilă a brandurilor.
Combinăm insight-uri, expertiză și tehnologii de ultimă oră pentru a oferi clienților noștri orice tip de soluții digitale. Și ne bazăm în acest proces pe echipa noastră de experți, dar și pe tool-uri specializate și surse de know-how acreditate în domeniul neuromarketingului.
Cognition este agenția de digital a grupului Godmother și singura agenție românească parte a Neuromarketing Science & Business Association.
Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…
Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…
MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…
„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…
Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…