Analize Business

Coface: Insolvențele au scăzut în primul semestru din 2023, dar s-au înființat cele mai puține SRL-uri din ultimii 13 ani

19 sept. 2023 4 min

Coface: Insolvențele au scăzut în primul semestru din 2023, dar s-au înființat cele mai puține SRL-uri din ultimii 13 ani

Reading Time: 4 minute

În primul semestru din 2023 s-au deschis 3.358 proceduri noi de insolvență, în scădere cu 4% comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, conform celui mai recent studiu Coface România

În aceeași perioadă, au scăzut și pierderile cauzate de companiile intrate în insolvență, cu aproximativ 26% față de primele șase luni din 2022, până la aproape 2,2 miliarde de lei. Numărul companiilor insolvente cu cifră de afaceri de peste 500.000 de euro a scăzut de la 164 de companii la 154.

Cele mai multe insolvențe s-au deschis în sectoarele Construcții (734 insolvențe), Comerț cu ridicata și distribuție (453 insolvențe) și Comerț cu amănuntul (423 insolvențe). Numărul companiilor care au deschis procedura de insolvență este în scădere cu aproximativ 4% comparativ cu primul semestru din 2022, dar în creștere cu 13% față de semestrul 2 din 2022 și cu aproximativ 1,5% comparativ cu primul semestru din 2019.

Coface - insolvențe

Conform datelor publicate de Centrala Incidentelor de Plăți a Băncii Naționale a României, sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul primului semestru al anului 2023 au fost în valoare totală de 1,18 miliarde de lei, fiind refuzate la plată 14.718 instrumente de plată. Aceste valori reprezintă o creștere de 69% a valorii refuzate în primul semestru din 2023 față de aceeași perioadă a anului 2022 și de 12% a numărului de instrumente de plată refuzate. Este prima dată din 2009 când se înregistrează o creștere semestrială atât a valorii, cât și a numărului instrumentelor de plată refuzate.

“În ciuda unui context economic și geopolitic provocator, companiile românești au demonstrat reziliență în prima jumătate a anului 2023. Cu toate acestea, mediul economic actual rămâne marcat de multiple provocări: încetinirea creșterii economice (doar +1,7%, S1 2023), inflație încă ridicată, valoare mare a dobânzii de politică monetară și implicit costuri de finanțare ridicate, volatilitate a prețurilor pe piața de energie, presiuni pe piața forței de muncă. Este posibil să asistăm la o creștere a numărului de insolvențe în perioada următoare. În calitate de furnizor de servicii de management al riscului de credit comercial, urmărim toate aceste evoluții pentru a putea veni în sprijinul mediului de afaceri local cu soluții adaptate nevoilor actuale.”

Alina Popa, Country Manager Coface România

Sectorul construcțiilor va rămâne vulnerabil în ceea ce privește companiile ce ar putea intra în insolvență în special în sectorul rezidențial, având în vedere posibilitatea eliminării scutirilor fiscale dar și scăderea creditării. Sectorul a fost cel mai important angajator net din economie în ultimii 5 ani, înregistrând o creștere a numărului de angajați cu circa 104.000 de locuri de muncă în perioada analizată, fiind urmat de IT (53.000) și servicii de sănătate și asistență socială (+15.000).

Radiografia ultimilor 5 ani din economia României

Potrivit Coface România, mediul de business din România continuă să treacă prin multiple provocări, anul 2023 fiind marcat de incertitudini fiscale. Veniturile publice au crescut cu doar 10% în primul semestru comparativ cu nivelul bugetat de +17%, în timp ce cheltuielile au avut un avans de 16%, peste cel preconizat de 14%. În acest context, deficitul fiscal anualizat pentru anul curent poate depăși pragul de 6% în lipsa unor măsuri de ajustare, comparativ cu ținta asumată în buget de 4,7%.

Evoluția companiilor poate fi înțeleasă mai bine dacă analizăm dinamica situațiilor financiare pentru un ciclu economic de 5 ani (2018-2022), marcat la mijloc de impactul pandemiei Covid-19 (2020). Astfel, vânzările înregistrate de companiile active în România au ajuns la 2.370 miliarde de lei în 2022, cu 56% mai mult decât nivelul înregistrat în 2018 și peste inflația cumulată în această perioadă de 33%. Profitul net cumulat la nivelul întregului mediu de afaceri a crescut de la 81 miliarde de lei în 2018 (5,4% din vânzări) până la 200 miliarde de lei în 2022 (8,4% din vânzări).

Provocările vin din cauza polarizării veniturilor și a creșterii concentrate a profitului în rândul companiilor mari sau doar pentru anumite sectoare de activitate. Astfel, 75% din creșterea vânzărilor companiilor din ultimii cinci ani este generată doar de opt sectoare de activitate. Dacă veniturile companiilor sunt concentrate în câteva sectoare, dinamica profitului reflectă marje de profitabilitate superioare pentru micile afaceri, dar care încasează mult mai lent facturile (224 zile pentru afacerile cu venituri sub 100.000 de euro, semnificativ peste media raportată la nivel național de 86 zile).

Cum arată anul 2023 și ce ne rezervă 2024?

În primul semestru al anului curent au fost înmatriculate 77.706 noi companii, dintre care 49.349 de SRL-uri. Numărul companiilor SRL nou înregistrate este cu 15% mai mic comparativ cu semestrul 1 din 2022 și cel mai mic înregistrat în primul semestru din ultimii 13 ani.

Pe de altă parte, numărul total de companii nou înregistrate în primul semestru din 2023 este ușor mai mare față de numărul raportat în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, însă, numărul companilor care au ieșit din economie în primul semestru al anului curent este cu 3% mai mare față de evoluția înregistrată în aceeași perioadă a anului 2022.

Consolidarea bilanțului la nivelul prepandemic, marcată prin creșterea investițiilor și a capitalizării, reflectă o dependență în scădere de finanțarea externă. Deși dinamica comercială este foarte bună, marcată de avansul vânzărilor și al profitului mult peste nivelul inflației, rezultatele pozitive din ultimul an sunt concentrate în câteva sectoare (comerț, construcții, IT, agricultură, energie și gaz) sau în rândul companiilor mari. În ciuda marjelor superioare de profit, companiile mici rămân vulnerabile în special din cauza vitezei mult mai lente de colectare a creanțelor și a modificărilor fiscale.

Foto: © Elnur | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: