Edenred BIZTRO Club

Codruț Nicolau, Director General Edenred România și Benefit Systems: „Edenred BIZTRO Club este hub-ul de resurse de care are nevoie fiecare IMM și antreprenor”

21 nov. 2022 8 min

Codruț Nicolau, Director General Edenred România și Benefit Systems: „Edenred BIZTRO Club este hub-ul de resurse de care are nevoie fiecare IMM și antreprenor”

Reading Time: 8 minute

Edenred România a lansat Edenred BIZTRO Club, o platformă creată pentru afacerile antreprenoriale și companiile mici și mijlocii, care oferă acces gratuit la resurse și informații practice pentru înființarea și dezvoltarea afacerii și starea de bine a angajaților.

Codruț Nicolau, Director General al Edenred România și Benefit Systems, ne-a oferit mai multe detalii despre cum a luat naștere proiectul, despre piața de beneficii extrasalariale, dar și despre cum pot companiile antreprenoriale mai mici să lupte în „războiul talentelor” cu multinaționale care au bugete semnificativ mai mari.

Care este ideea din spatele Edenred BIZTRO Club și cum s-a conturat proiectul?

Beneficiile extrasalariale pot ușura presiunea financiară a companiilor, permițându-le în același timp să creeze pachete de angajare atractive prin care să atragă și să-și păstreze angajații. Și mai important, beneficiile extrasalariale rezolvă nevoi reale, concrete, ale salariaților – de la plata facturilor de utilități (electricitate, gaz, apă, internet etc.), la mâncare, educație, sănătate, petrecerea timpului liber sau transportul de zi cu zi.

Microîntreprinderile și IMM-urile au o structură foarte diferită de marile organizații și își desfășoară activitatea pe baza unor modele și provocări specifice. În general, antreprenorii sunt pe cont propriu când vine vorba să descopere și să înteleagă condițiile legale și fiscale pentru afacerea lor. Antreprenorii de talie mică și medie nu au consultanți fiscali sau consultanți de HR care să îi sprijine să gestioneze echipa și așteptările oamenilor, să instaleze și să folosească la maximum o infrastructură IT optimă, să beneficieze de tot cadrul juridic și fiscal la care apelează companiile mari. Antreprenorii mici au și ei provocări operaționale și își doresc să caute avantaje competitive care să le crească afacerile, însă nu au structura internă de specialiști și/ sau experți care să îi ajute zi de zi.

Plecând de la această realitate, ne-am propus să identificăm principalele activități pe care antreprenorii și managerii de IMM-uri trebuie să le gestioneze în cadrul afacerii lor și să incercam sa le oferim resurse și soluții specifice, care să poată fi accesate cu ușurință.  

Așa a apărut Edenred BIZTRO Club, un hub dedicat IMM-urilor care oferă know-how și resurse, precum și recomandări de produse care să le susțină afacerea și rata de retenție a angajaților, toate accesibile la un click distanță, pe www.edenred.ro/biztroclub. Proiectul a coagulat o serie de parteneri și experți din domenii legate direct și indirect de universul de afaceri al IMM-urilor. Așteptăm feedback-ul lor și suntem gata oricând să mutăm în ofline discuțiile despre orice recomandări și optimizări necesare.

Perioada de pandemie a adus o reconfigurare a beneficiilor extrasalariale oferite angajaților. Ce se întâmplă cu beneficiile extrasalariale în următoarea perioadă de timp și cum a schimbat pandemia viziunea companiilor din acest punct de vedere?  

Piața de beneficii extrasalariale este strâns legată de modul în care evoluează nevoile oamenilor (angajatori și angajați deopotrivă) și de modificările care apar în piața muncii.

Pandemia a fost un moment disruptiv pe toate planurile, care a dus la o reordonare a priorităților în rândul tuturor actorilor economici – consumatori, companii și guverne. După cum e bine cunoscut, în 2021, s-a produs un declic și a urmat un val de demisii, care va rămâne în istorie sub denumirea de „Great Resignation”. Anul trecut, în România, au fost înregistrate peste 450.000 de demisii, cu 60% mai multe decât în 2020. Alte efecte ale pandemiei, precum accelerarea digitalizării, introducerea sistemului de muncă remote și, ulteror, hibrid, sau preocuparea pentru sănătate, s-au văzut și la nivelul așteptărilor angajaților. Odată cu aceste schimbări, puterea de negociere dintre companii și salariați a evoluat, iar angajatorii au căutat să găsească cele mai bune soluții de fidelizare a angajaților, dar și modalități prin care să atragă forța de muncă de calitate.

Însă, nu trebuie să uităm că și companiile au traversat, la rândul lor, dificultăți fără precedent (creșterea costurilor cu energia, majorarea prețurilor pentru materiile prime etc.) care au pus mari presiuni pe business-ul lor, ceea ce face cu atât mai importantă utilizarea întregului spectru de facilități fiscale pe care îl au la dispoziție în relația cu angajații lor.

Când vine vorba de beneficii extrasalariale, cercetările arată că nevoile salariaților sunt similare ca și categorii (indiferent de poziția din companie sau de vârstă), însă ceea ce diferă semnificativ este volumul / dimensiunea acestor nevoi și ponderea între diferite categorii.

Iar nevoile (și, implicit, preferințele) diferă semnificativ în funcție de vârsta salariaților. Așa cum arată studiul Benefit, realizat de două ori pe an de Edenred, aceste preferințe indică anumite tipare la nivelul generațiilor. Pentru angajații din generațiile Y și Z, o platformă de beneficii extrasalariale (de genul Benefit Online oferit de Edenred) este un vector important de creștere a satisfacției, deoarece le permite să își rezolve nevoile concrete pe care le au.

Preferințele angajaților sunt atât de variate încât devine aproape imposibil pentru antreprenori să „segmenteze” salariații în funcție de nevoi. De aceea, principala tendință la nivelul pieței este, în acest moment, flexibilizarea pachetului oferit de către angajator. Acest lucru este vizibil în toate domeniile de activitate. Acesta este motivul pentru care platforma Benefit by Edenred este atât de solicitată – compania alocă fiecărui angajat, în fiecare lună, o sumă care poate beneficia de o fiscalitate redusă, iar salariații își aleg ceea ce este relevant pentru ei, dintr-o paletă care acoperă posibilitatea de plată a facturilor de utilități, mâncare, vacanță, educație, sănătate, transport, cultură, petrecere a timpului liber etc.  

Totodată, observăm că nivelul de accesare a categoriilor de beneficii este diferit în funcție de industriile în care activează angajații. Doar ca exemplu, angajații din call-center preferă cadourile oferite pentru ocazii speciale cu 43% mai mult decât media la nivel de întreaga economie, cei din banking și servicii financiare accesează mai mult beneficiile ce țin de turism, în timp ce angajații din contabilitate și audit financiar preferă beneficiile din sănătate.

Nu în ultimul rând, un alt aspect care determină reconfigurarea pieței de beneficii este reprezentat de evoluția tehnologiei și de avansul digitalizării. Voucherele de masă, vacanță, cadou sau cultură nu mai există deloc în format hârtie, ca pe vremuri. Au fost înlocuite complet de carduri contactless Mastercard, iar utilizarea lor a devenit extrem de facilă atât pentru salariați  (care își țin cardul atât în portofel, cât și în Apple Pay, Google Pay sau Edenred Pay), cât și de magazine (clasice sau online), care încasează sumele respective pe POS-ul lor obișnuit, la fel de repede precum un card bancar.  

Următoarea mare revoluție în zona antreprenorilor de talie mică este migrarea la platforme și aplicații mobile de genul Benefit by Edenred. Așa cum hârtia s-a transformat în card, la fel cardurile se vor muta toate în platforme de beneficii flexibile.

Care sunt cele mai populare beneficii extrasalariale oferite de companii și ce își doresc angajații din acest punct de vedere?

Beneficiul nr. 1 preferat de angajații din România sunt cardurile de tichete de masă. Iar vestea bună pentru antreprenori și angajați este că, de la 1 iulie anul acesta, valoarea maximă a tichetului de masă a fost majorată la 30 de lei pentru fiecare zi lucrată. Asta înseamnă că antreprenorul poate oferi, cu fiscalitate zero, circa 650 RON pe lună, pentru fiecare angajat.  

În ceea ce privește beneficiile flexibile, conform studiului anual Benefit, la finalul primului semestru din acest an, top trei este reprezentat de: cadourile oferite pentru ocazii speciale, cum este Crăciunul de exemplu (27,7%), turismul intern – cardurile de vacanță (25,7%, categorie care și-a păstrat poziția în raport cu anul trecut) și beneficiile în natură obținute din secțiunea de e-shop cu discount din platforma Benefit(25%). Merită menționat că discounturile oferite în platformă sunt deseori semnificative – valoarea estimativă a economiilor realizate de angajații care au optat pentru aceste oferte, în anul 2021, a fost de 11 milioane de lei, în creștere cu 10,7% față de anul 2020.

Am observat, totodată, o ușoară creștere pentru activitățile sportive (1,9% de la 1,5%) și serviciile de transport (2,9% de la 2,8% în 2021), ceea ce arată o creștere a mobilității angajaților – au revenit la birou, au reluat mersul la sală. Dacă ne uităm însă din toamnă încoace, observăm o creștere extrem de mare a utilizării beneficiilor extrasalariale pentru plata facturilor de utilități, în condițiile creșterii semnificative a prețurilor gazelor și electricității. De aceea, ne bucurăm că platforma Benefit by Edenredeste integrată cu aplicația PAGO prin care se pot achita costurile la utilități pe tot teritoriul României.

În perioada de pandemie angajații au muncit adesea mai mult și o bună parte dintre aceștia au trecut prin stări de stres și anxietate mai des decât în perioada dinaintea crizei de sănătate publică. Care sunt beneficiile implementării unei strategii de wellbeing în cadrul companiei și cum pot face companiile acest lucru?  

Conform unui sondaj realizat de eJobs, după primele 11 luni de pandemie, 30% dintre români admiteau că ajunseseră aproape de burnout. Statistica este foarte îngrijorătoare. Stresul, izolarea socială, orele petrecute peste program și alte evenimente tulburătoare sunt printre motivele care au condus la astfel de situații. Creșterea inflației, războiul din Ucraina, creșterea costurilor creditării, incertitudinea cu referire la ce va urma ne face să presupunem că acest fenomen s-a amplificat după publicarea acestui studiu.

Un mediu de lucru sănătos, în care angajații sunt apreciați, în care este promovată încrederea și comunicarea transparentă, în care se respectă echilibrul dintre muncă și viața privată este esențial atât pentru toți membrii unei companii, cât și pentru business. Serviciile de wellbeing și sănătate psihologică sunt o necesitate, iar rolul nostru este să susținem companiile să faciliteze aceste servicii angajaților lor.

În acest context, la începutul acestui an, am introdus în platforma Benefit o noua secțiune, Wellbeing pentru angajați, care include cinci categorii: Fitness, Medical, Mental Health, Telemedicină și Nutriţie, lansată alături de SanoPass. Din luna noiembrie, Benefit a integrat și serviciile oferite de ATLAS, platformă de sănătatea fizică, mintală și emoțională. Companiile le pot facilita, așadar, angajaților accesul la beneficii axate pe sănătatea fizică și psihică. Iar datele noastre ne indică că în topul ofertelor speciale, din platforma Benefit, dorite de angajați se regăsesc categoriile de sport & wellness, cu un procent de 50%, mai mult decât dublu față de anul 2020.

Aș vrea să menționez, totodată, rolul esențial al unei nutriții echilibrate asupra sănătății. Ne-am asumat misiunea de a promova obiceiurile nutriționale sănătoase în viața profesională și personală, cel mai cunoscut și apreciat produs Edenred fiind, de altfel, cardul de masă, utilizat pentru achiziționarea de alimente și mese calde.

Programul FOOD este cel mai amplu proiect european public-privat pe acest subiect (lansat și coordonat de Edenred în 22 de țări europene), care urmărește promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase. În România, alături de Institutul Național al Sănătății Publice și de Asociația Medicilor de Familie, organizăm workshop-uri de nutriție pentru clienţii corporate Edenred, desfășurate și susținute de nutriționiști acreditați. Doar în acest an, la workshopurile de nutriție, au participat circa 1,000 de angajați. Ceea ce este încurajator e că în fiecare lună avem solicitări din ce în ce mai multe.

Există date cu privire la bugetul mediu acordat de companii angajaților? Dacă da, ne puteți spune la cât se ridică acesta în 2022 și cum a evoluat acest buget în ultimii ani? Ce credeți că se va întâmpla în următoarea perioadă de timp? De ce?

Bugetele alocate de companii au crescut constant. Anul trecut, bugetul mediu de beneficii extrasalariale a crescut cu 25% față de anul 2019 și cu aproape 50% față de 2017.

Pentru anul în curs estimăm că doar beneficiile flexibile acordate lunar fiecărui angajat vor ajunge între 800 și 900 de lei, ceea ce înseamnă practic, cea mai mare majorare din ultimii șase ani. Multe companii acordă însă carduri de masă ca beneficii fixe, ceea ce ne poate duce la un buget de peste 1,400 de RON pe lună, pentru fiecare angajat. Sumele diferă în funcție de mărimea companiei, de industrie, de oraș. De asemenea, diferă în funcție de nivelul de cunoștințe fiscale pe care le au antreprenorii. Nu este o surpriză că beneficiile au început să crească mai întâi în zona companiilor mari care beneficiază de expertiză. Este însa încurajator că din ce în ce mai multe companii de talie mică află despre beneficiile extrasalariale. Sperăm ca prin acest Hub să putem oferi consultanță unui numar cât mai mare de antreprenori.

Aș vrea, totodată, să punctez faptul că prin acordarea beneficiilor extrasalariale, angajatorii susțin puterea de cumpărare a angajaților lor, pentru nevoi concrete (utilități, sănătate, mâncare, vacanță etc.), mai ales în această perioadă traversată de creșterea inflației și scumpiri în lanț. Conform Barometru FOOD, un studiu anual pe care îl realizăm în rețeaua Edenred adresat beneficiarilor de tichete de masă și restaurantelor partenere, puterea de cumpărare a 8 din 10 angajați ar fi afectată în lipsa acestor beneficii.

În prezent, cum angajații foarte buni sunt din ce în ce mai greu de găsit pe piață, companiile depun tot mai multe eforturi pentru identificarea, recrutarea și retenția acestora. Cum ar putea o companie antreprenorială să lupte în acest război al talentelor cu multinaționale care au pe mână bugete mult mai mari? De ce?

Toate companiile își doresc angajați buni, care să rezoneze cu ceea ce face firma și să fie „engaged”.

Frumusețea beneficiilor extrasalariale este că ajută companiile nu doar să facă economie, nu doar să rezolve nevoi concrete, reale ale salariațiilor, ci le ajută să devină mai interesante pentru candidații pe care îi recrutează, să își crească satisfacția angajaților și să îmbunătățească retenția salariaților valoroși.

Iar când vine vorba de pachetul de beneficii oferit, companiile antreprenoriale le pot oferi având facilități fiscale speciale, ceea ce e cu atât mai important pentru un business de mici dimensiuni. Îi invităm pe toți cei care dețin un business mic sau sunt manageri într-o structură antreprenorială să urmăreasă www.edenred.ro/biztroclub, pentru informații foarte utile în activitatea lor de zi cu zi, în materie de fiscalitate, finanțare, schimbări legislative, HR, dezvoltare și multe altele. Edenred BIZTRO Club este hub-ul de resurse de care are nevoie fiecare IMM și antreprenor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: