Stiri

Code for Romania devine organizație globală

Reading Time: 3 minute

Joi, 14 septembrie, în capitala Regatului Țărilor de Jos, se lansează Commit Global – numele sub care cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume, Code for Romania, duce la nivel global succesul realizat în România. Lansarea Commit Global este realizată cu sprijinul autorităților olandeze, evenimentul fiind co-organizat de Primăria Haga și de Ministerul de Afaceri Externe Olandez. Toate proiectele Code for Romania continuă, fiind chiar extinse internațional, în România urmând să funcționeze „Civic Labs” – cel mai mare hub de pilotare de soluții digitale pentru societatea civilă din lume.

Lansarea de la Haga este o premieră absolută pentru o organizație pornită din România care va sprijini atât organizații neguvernamentale cât și persoane aflate în situații de criză în toată lumea. Noua organizație are ca misiune construirea unei infrastructuri civice care să permită intervenția rapidă în crizele care apar oriunde în lume, dar și creșterea capacității sectorului ONG, oferind instrumente digitale unice de lucru, special proiectate și realizate pentru societatea civilă. Activitatea Commit Global va urmări trei domenii majore: intervenție în crizele umanitare, sprijin pentru societatea civilă și acțiune pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice.

„În 7 ani, Code for Romania a arătat nu doar că poate deveni cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume, ci mai ales capacitatea de a construi un sistem care poate răspunde rapid, folosind tehnologia, crizelor din întreaga lume, oricând și oriunde ar apărea. Avem o oportunitate unică: să folosim capacitatea tehnologiei de a salva vieți la o scară fără precedent. Zeci de milioane de oameni au primit până acum sprijin prin soluțiile noastre digitale. Ducem acum mai departe tot ce am învățat aici și vom vedea, în următorii ani, cum alte sute de milioane de oameni vor primi ajutorul vital de care au nevoie. Demonstrăm, prin Commit Global, că o lume mai bună poate să fie ‘Made in Romania’. Nu ne putem imagina astăzi, într-o criză umanitară, o intervenție care să nu se bazeze pe tehnologie. Construim astăzi Crucea Roșie a secolului XXI.”, a declarat Bogdan Ivănel, co-fondatorul Code for Romania și Commit Global.

Noua organizație își va deschide sediul central la Haga în următoarea perioadă, urmând să inaugureze puncte de lucru și în alte regiuni, în timp ce la București va funcționa principalul hub care va construi, testa și pilota toate soluțiile digitale care urmează să facă înconjurul lumii. Organizațiile neguvernamentale din România vor fi primele care vor putea accesa aceste soluții, vor putea contribui la realizarea lor și vor beneficia de ele, ca și până acum, absolut gratuit.


Ce oferă Commit Global lumii


Ecosistemul de intervenție umanitară va conține 27 de soluții digitale, multe dintre ele pornind de la soluții utilizate de Code for Romania în timpul pandemiei COVID-19 și a crizei refugiaților din Ucraina. Soluțiile sunt de trei tipuri: prevenție, răspuns imediat la criză și intervenție de lungă durată în urma crizei.

O altă zonă de impact major este cea a sprijinului oferit ONG-urilor din întreaga lume. Commit Global pune la dispoziția tuturor organizațiilor, începând din această toamnă, un întreg ecosistem deja finalizat, format din 18 soluții care răspund nevoilor organizațiilor mici, fără resurse dar și ale celor mari care acționează la nivel internațional. Soluțiile includ 4 asistenți digitali virtuali, Paul, Alex, Vic și Theo care să asiste ONG-urile în munca lor de zi cu zi, dar și soluții care să permită strângerea de fonduri, oferirea de oportunități de practică studenților, managementul finanțărilor sau al voluntarilor.


În zona de acțiune climatică, ecosistemul Commit Global pornește la drum cu mai mult de 10 soluții care să răspundă imediat crizelor provocate de modificările climatice, urmând ca în perioada următoare să construiască pe baza acestui ecosistem, adăugând zone de prevenție și monitorizare a climei.


„Code for Romania a construit într-un ritm fără precedent, dar pentru noi acesta este doar începutul”, spune Bogdan Ivănel. „Există zeci, sute de soluții digitale open source realizate de organizații locale din întreaga lume care nu au avut resursele necesare pentru a le ține în viață, astfel încât ele să producă efecte pozitive peste tot în lume. Le vom prelua pe cele mai bune dintre ele, le vom aduce la zi din punct de vedere tehnic și, poate cel mai important, vom pune la treabă puterea de scalare a tehnologiei pentru a le duce în toată lumea. Este mai simplu ca oricând să ajungem rapid la toți cei care au nevoie de ajutor. Iar noi am construit infrastructura necesară pentru ca acest ajutor să ajungă la timp acolo unde este nevoie de el.”

Cristi Dorombach

Recent Posts

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…

24 de ore ago

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…

o zi ago

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…

o zi ago

AROBS Engineering testează AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență

AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…

o zi ago

Avon deschide propriul concept store în București

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…

o zi ago

Fondatorii Revolut anunță pentru 2025 asistent AI, credit ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri

Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…

o zi ago