Stiri

Coca-Cola lansează platforma globală de muzică Coke Studio

Reading Time: 4 minute

Coca-Cola lansează Coke Studio™, o platformă muzicală care oferă o oportunitate pentru talentele emergente din diferite colțuri ale lumii de a colabora pentru a crea momente magice și noi experiențe muzicale dedicate publicului larg. Momentul care marchează lansarea Coke Studio™  a prins viață printr-un videoclip lansat la nivel global ce poartă numele „The Conductor”.

Filmul prezintă șapte artiști care vin laolaltă cu propria lor viziune pentru a reimagina piesa „A Kind of Magic” a trupei Queen. „The Conductor” este doar primul pas, acesta fiind urmat de una dintre cele mai mari promoții organizate vara aceasta de Coca-Cola în România, cu premii substanțiale pentru toți iubitorii de muzică.

Coke Studio și The Conductor

Coke Studio și „The Conductor” sunt cele mai noi expresii ale Real Magic™ – noua filosofie globală a brandului pe care Coca-Cola a introdus-o la sfârșitul anului trecut. Esența platformei stă în convingerea că diferențele noastre fac din lume un loc mai bogat în care să trăim – și că „Magia adevărată” se întâmplă atunci când suntem uniți prin experiențe comune, atât la nivel digital, cât și în viața reală.

Ne-am propus să facem ceva diferit cu Coke Studio. Coca-Cola a avut întotdeauna o legătură puternică cu muzica, lucrând cu talente emergente remarcabile în diferite comunități din toate colțurile lumii, precum și o moștenire puternică în conectarea oamenilor dincolo de granițe și culturi. Coke Studio reunește aceste două lucruri într-un mod puternic și orientat spre viitor, susținând dezvoltarea talentelor în industria muzicală, conectând, în același timp, noi publicuri la muzica nouă.

Vedem „The Conductor” ca fiind atât un omagiu adus legendarei trupe Queen, cât și o oportunitate de a reinterpreta una dintre cele mai bune piese ale lor în diferite moduri, în diferite culturi și genuri muzicale, pentru o nouă generație. Aici este magia!” a declarat Joshua Burke, Head of Global Music & Culture Marketing, The Coca-Cola Company.

Filmul „The Conductor” este disponibil online și poate fi urmărit integral pe canalul de youtube Coke Studio:  http://youtube.com/CokeStudioGlobal. Printre artiștii care au contribuit la realizarea proiectului se numără Ari Lennox, artista americană de R&B nominalizată la premiile Grammy, compozitorul britanic Griff, producătoarea electro-pop de origine turcă Ekin Beril, Mariah Angeliq – o voce remarcabilă a stilului latino-urban-pop, Tems –  compozitoare și producătoare de origine nigeriană, rapperul canadiano-indian Tesher,  precum și trupa K-Pop TRI.BE.

Ari Lennox

Pe lângă contribuția adusă filmului, fiecare dintre cei șapte artiști și-a înregistrat totodată și propria versiune a piesei „A Kind of Magic”, care, împreună cu alte piese exclusive și filmări din culise, vor fi accesibile pe Hub-ul YouTube Coke Studio . Conținutul poate fi accesat și prin scanarea noilor ambalaje Coca-Cola care se vor transforma astfel „în portaluri digitale” către o lume plină de conținut digital original în cadrul noului hub Coca-Cola.

Lansarea Coke Studio și „The Conductor” a fost organizată în parteneriat cu Universal Music Group, liderul mondial în divertismentul muzical, videoclipul fiind realizat împreună cu agenția de creație BETC Londra.

Promoția verii

The Conductor marchează debutul Coke Studio în România, care va continua vara aceasta cu una dintre cele mai mari promoții estivale organizate de brand în ultimii ani. Campania surprinde prin atât prin complexitate, având o abordare integrată, 360, cu componente în ATL, BTL, OOH, digital, social media și PR, dar și prin premiile oferite în cadrul unei promoții naționale. 

Anul acesta, Coca-Cola oferă șansa iubitorilor de muzică să câștige premii la cele mai mari festivaluri din țară, printre care Neversea, Electric Castle și Untold. Iar prin intermediul unor parteneriate internaționale, Coca-Cola va oferi experiențe complete și la câteva dintre cele mai cunoscute festivaluri europene: Tomorrowland în Belgia, Lollapalooza în Germania, precum și Coca-Cola Music Experience în Spania.

Ekin Beril

Practic, pentru prima dată, prin intermediul aplicației Coca-Cola App, publicul va avea posibilitatea să câștige invitații la toate aceste festivaluri, de care se vor putea bucura alături de prieteni sau familie. Mai mult decât atât, invitațiile pentru festivalurile din afara țării vor veni într-un pachet complet, cu transport și cazare asigurate.

Dincolo de invitații, participanții la promoție vor putea câștiga numeroase alte premii precum căști wireless sau boxe portabile, dar și o experiență VIP completă la festivalul Lollapalooza din Berlin care include 4 invitații, transport și cazare asigurate, precum și vouchere valorice pentru achiziționarea ținutelor de festival.

Campania se desfășoară până la data de 21 august, toate aceste experiențe pot fi câștigate prin intermediul aplicației Coca-Cola App, disponibilă pe iOS și Android, jucând jocul promoției, intitulat SIMTE RITMUL VERII.

Romanita Oprea

Recent Posts

Kostas Salvaras, noul Area Vice President South-East Europe Cluster al Philip Morris International

De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…

25 de minute ago

Primul hub de longevitate din România s-a deschis la București, după o investiție de peste un milion de euro

Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…

2 ore ago

E.ON România și Asociația Zi de BINE colaborează pentru prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor

E.ON România și Asociația Zi de BINE își unesc forțele în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor…

3 ore ago

Lidl continuă proiectul Pâine și Mâine derulat de World Vision România

În perioada sărbătorilor de iarnă, Lidl România continuă tradiția de a transforma bucuria dăruirii într-un sprijin real pentru copiii din…

3 ore ago

7 factori pe care investitorii români la bursă trebuie să îi ia în considerare în noiembrie-decembrie

Pe măsură ce anul se apropie de final, piețele de capital globale și performanțele companiilor vor resimți influența mai multor…

4 ore ago

OMV Petrom va livra combustibil sustenabil pentru TAROM

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, și TAROM, compania națională de transport aerian a…

4 ore ago