Organizată sub tema „Creativity can Change the World”, Conferinţa Globală IAA aduce la Bucureşti în 24 şi 25 Octombrie peste 20 de vorbitori de talie mondială, din toate colţurile lumii, împreună cu Steve Wozniak – co fondatorul Apple.
Stephen Gary Wozniak, supranumit The WOZ, este un inginer American, inventatorul primului computer personal, creatorul computerelor Apple I şi Apple ÎI. Invenţiile sale au revoluţionat substanţial industria calculatoarelor.
Pentru meritele sale deosebite, WOZ este Laureat al „Naţional Medal of Technology and Innovation” şi al „Grace Murray Hopper Award”, este parte din „Naţional Inventors Hall of Fame” şi fellow al Computer History Museum.
Pe scenă Conferinţei Globale IAA, alături de WOZ, vor inspiră audienţă şi alţi importanţi lideri ai industriei de marketing, comunicare şi tehnologie printre care: James Murphy (Chairman & Founder Adam & Eve UK), Bechara Mouzannar (CCO Publicis MEA), Yasuharu Sasaki (ECD Dentsu), Jacelyn Swenson (Head of IBM Branded Content and Global Creative Team), Niklas Frings-Rupp (Business Owner, Miami Ad School, Hamburg), Vineet Gupta (CEO DDB Mudra Group, India) şi alţii.
Conferinţa Globală IAA va avea loc la Opera Naţională Bucureşti în perioada 24 şi 25 Octombrie 2017 şi este organizată de IAA România în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural ARCUB.
Biletele se pot cumpăra pe site-ul www.creativity4better.com.
Sponsori: P&G, Visa, Kaufland, Coca-Cola, Ursus Breweries, Google, Carrefour, Telekom, Samsung, Nespresso.
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…
Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…
Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…
Paradis Hotels & Resorts a preluat Hotel Zenith Conference & Spa din Mamaia crescând la 12 numărul unităților de cazare…
Cunoscut ca „nașul sustenabilității”, John Elkington este un pionier în domeniul sustenabilității și responsabilității corporative. Dezvoltator al conceptului de „Triple…
PPC anunță finalizarea achiziției portofoliului de energie regenerabilă al Evryo Group în România, portofoliu deținut de fonduri administrate de Macquarie…