Clifford Chance Badea a asistat Green Group în obținerea unei finanțări de 127 mil. euro
Reading Time: 3 minuteClifford Chance Badea a asistat Green Group cu privire la o finanțare multijurisdicțională cu o valoare echivalentă de 127 de milioane de euro, de la un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română, ING Bank, OTP Bank România, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.
Green Group, lider pe piața managementului, reciclării și valorificării deșeurilor, cu operațiuni în România și Europa Centrală și de Est, va utiliza aceste fonduri pentru refinanțare, achiziții și investiții în proiecte „verzi”, astfel încât să își consolideze și să își extindă activitatea în regiune.
Echipa Clifford Chance Badea formată din Cosmin Anghel, Counsel, Mădălina Mailat, Senior Associate și Mihai Dolhescu, avocat, a acordat asistență pe tot parcursul proiectului, pe aspecte precum structurarea tranzacției, redactarea, revizuirea, negocierea și asistența la semnarea documentelor aferente. Finanțarea a implicat 9 societăți membre ale Green Group din patru jurisdicții.
„Ne bucurăm să finalizăm cu succes un proiect în care provocările inerente unei finanțări atât de complexe s-au suprapus peste contextul economic și social de-a dreptul excepțional al pandemiei și situației din Ucraina”, spune Cosmin Anghel. „Cu această tranzacție pentru Green Group, un jucător cheie în economia circulară din Europa Centrală și de Est, am avut ocazia să fim încă o dată alături de unul dintre clienții de care ne leagă o relație foarte lungă de colaborare – fondul de investiții Abris Capital Partners, pe care continuăm să îl asistăm în tranzacțiile mari și complexe, cum ar fi notificarea la Consiliul Concurenței a achiziției de către Dentotal a distribuitorului de produse stomatologice Dentstore, achiziția GTS, finanțarea în valoare de 66 milioane de Euro acordată Green Group, achizițiile succesive din
industria de curierat și ulterior vânzarea Urgent Cargus, precum și achiziția Green Group din
2016”.
Clifford Chance Badea colaborează cu Abris Capital Partners din 2013, asistând fondul de investiții în tranzacții precum notificarea la Consiliul Concurenței a tranzacției prin care Dentotal a preluat distribuitorul de produse stomatologice Dentstore (2022). Altele ar fi:
- asistență acordată sindicatului bancar format din ING Bank, Unicredit Bank, Intesa Sanpaolo Bank și OTP Bank România în tranzacția de finanțare pentru Green Group în valoare de 66 milioane euro (2019);
- preluarea unui pachet majoritar în Global Technical Group, cel mai mare furnizor de soluții end-to-end pentru managementul construcțiilor și integrator de soluții tehnice și de securitate (2019);
- achizițiile din industria de curierat (preluarea Cargus de la DHL/Deutsche Post și a portofoliilor TCE Logistica, CRX și Otto Curier, în 2013; preluarea Urgent Curier în 2014) și vânzarea companiei de curierat Urgent Cargus către Mid Europa Partners, în 2018;
- achiziția Green Group (2016);
- intrarea în acționariatul Pehart Tec Group, unul dintre cei mai importanți producători de hârtie tissue din România și cea mai mare companie independentă de profil din CEE (2015).
Pe deplin integrată în rețeaua globală Clifford Chance, practica locală de Banking & Finance acoperă toate tipologiile de proiecte de finanțare; pe lângă proiectele tradiționale de finanțare bancară, acordă asistență în calitate de consultant principal în lansarea de emisiuni de obligațiuni de stat sau corporate, restructurări de creanțe neperformante, dar și tranzacții cu portofolii de creanțe.
Tranzacțiile sunt adesea asistate de echipe multi-jurisdicționale care generează un mix optim de expertiză locală și know-how global. Acolo unde este nevoie, clienții beneficiază de o practică full service de drept englez și drept american.
Totodată, practica are un volum important de activitate de consultanță pentru bănci și instituții financiare din punct de vedere al cerințelor d e reglementare, programe de conformare și bune practici. Portofoliul recent include finanțări de referință precum:
- asistență acordată Banco Santander cu privire la un acord punte de 30 de milioane de euro și, respectiv, creditorilor cu privire la o facilitate sindicalizată de finanțare de 132 de milioane de euro acordată Digi Communications, în baza unor indicatori de performanță ESG (proiect multijurisdicțional);
- asistență acordată MAS Real Estate, deținută majoritar de Prime Kapital, în legătură cu oferta de obligațiuni verzi în valoare de 300 de milioane de euro, care au fost listate pe Bursa Euronext din Dublin;
- asistență acordată Nordic Trustee AS, în calitate de agent de garanție și bond trustee, în legătură cu emisiunea de obligațiuni verzi garantate pe lege norvegiană în valoare de 200 de milioane de euro, emisă de o societate deținută de Alternus Energy Group PLC (Irlanda), proprietarul a cinci parcuri solare din România;
- asistență acordată sindicatului de bănci internaționale format din Erste Group, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Kempen & Co, UBS, ING și Raiffeisen Bank în legătură cu oferta publică inițială și listarea acțiunilor CTP N.V. pe bursa Euronext Amsterdam, tranzacție estimată la 854 de milioane de euro (proiect multijurisdicțional);
- asistență acordată unei instituții financiare internaționale cu privire la acordarea unui împrumut de 150 de milioane de euro către un important investitor și dezvoltator de depozite și spații industriale ușoare;
- asistență acordată UniCredit Bank, în calitate de agent pentru un sindicat format din 4 creditori (inclusiv Banca Comercială Română, ING Bank și Raiffeisen Bank), în legătură cu creșterea cu până la 435 de milioane de euro a unei facilități existente de credit acordată Rompetrol.
- asistență acordată sindicatelor bancare în legătură cu emisiunile de obligațiuni suverane emise de statul român în cadrul Programului Global Medium Term Notes al României. Clifford Chance Badea a fost implicată în toate emisiunile de obligațiuni suverane pe piețe externe, de la lansarea programului în 2011.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz