Claudiu Butacu: O dragoste eternă pentru câteva minute

Claudiu Butacu: O dragoste eternă pentru câteva minute

Scriu astăzi despre momentele care durează câteva minute, dar țin o viață. Sunt acele momente despre care ai putea scrie o carte sau regiza un film și nu ai nevoie de alți actori decât protagoniștii din viața reală. Iar în filmul următor nu prea există rolul lui Will Smith sau al lui Bruce Willis care să salveze tot, nici un vas de croazieră care poate fi oprit de la scufundare, e despre experiența unor studenți din România care-și doresc mai mult. Mai multă educație, mai multe condiții, mai multă iubire și susținere, mai multă sustenabilitate… iar pentru asta ei sunt dispuși să dăruiască.

de Claudiu Butacu

Scriam în articolele anterioare despre fundrai­sing și despre faptul că trebuie să oferi, ei bine azi vorbim despre partenerii imaginari ai unui proiect educațional, pe care îi căutăm de mulți ani. Le ofe­rim resursa noastră cea mai de preț: timpul, apoi presărăm cu pasiune și muncă să atingem obiective de succes împreună.

Ne lipsesc contactele

După mai bine de 10 ani de activat în acest sector pot spune că nu am găsit încă acei parteneri strategici de la care generațiile tinere să beneficieze de o susținere reală, o instituție a statului, o administrație sau autoritate competentă să poată sprijini tinerii de azi. Sunt firimituri pe ici, pe colo și mereu legate de niște fonduri europene sau bugete neaccesibile care sunt împinse pe site-urile nesecurizate ale ministerelor și politicieni care se bat cu pumnul în piept pentru nu știu ce realizări… Parchez acest subiect aici, nu are sens să mai vorbim despre ceva ce vedem cu toții că se sau nu se întâmâmplă.

Așa cum atacă Malcolm Gladwell în ”David și Goliat” subiectul avantajul dezavantajelor (dar și dezavantajul avantajelor), vă pot spune cu mâna pe inimă (sau poate cu degetul pe touchscreen – acest nou jurământ al noilor generații) că participarea noastră la o competiție mondială, alături de echipe puternice finanțate de universități de top din Statele Unite, Germania, Spania, Australia, Dubai și multe alte țări și regiuni puternic orientate către dezvoltarea de noi soluții de locuit pentru o planetă sufocată de noi este atât de provocatoare că te trece prin toate sentimentele în câteva minute: de la agonie la extaz, de la oboseală la satisfacția de a construi ceva cu mâna tinerilor folosită din ce în ce mai mult doar la tastat, de la frustrare și nepăsare la câteva minute de plăcere infinită. E ca un drog, aș spune, un drog pentru că oricât de mult ne-am propus în ultimii ani, nu am putut sta departe de această competiție, nu am putut sta fără uniforma echipei și steagul pe care să-l fluturăm din coada clasamentului până pe podium.

Cam ce simt eu într-o competiție Solar Decathlon (am participat la patru și vizitat alte două)

Mi-e greu să descriu în cuvinte ce simți cu câteva minute înainte să pleci din țară, când îți iei rămas bun de la părinți, prieteni, chirie sau închizi abonamentul la Netflix. Mai sunt și cei care bagă în valiză trei salopete de șantier, două perechi de bocanci și cremă de protecție solară pentru ceafă și față, pentru că urmează 50 de zile în care un cronometru indică în secunde cât de departe suntem noi, ca țară, de celelalte țări.

Plecăm cu dezavantaje financiare imense. Un ­exemplu ar fi că noi am feliat acest ultim prototip de casă solară cât mai mult ca să intre în cât mai puține tiruri care să le transporte în zile specificate într-un document acum șase luni, care să intre la ora și minutul menționat în satul solar din Wu­ppertal, Germania, alături de alte 18 echipe care au alte zeci de tiruri programate la secundă printre orele de șantier. Încercați să faceți exercițiul acesta: o discuție telefonică cu un șofer al unui tir, din totalul nostru de 7, care-ți transmite că ajunge una sau două zile mai târziu, pentru că trebuie să ia o pauză sau ceva cu magneți și / sau altă cursă pe care trebuie să o facă pentru că s-a scumpit rău de tot combustibilul… și nu mai rentează. Să vezi acolo fundraising și exerciții de persuasiune între noi și șofer, că pentru noi este important ca tirul 1 să ajungă înaintea tirului 2 și cu precizia la milimetru discutată și semnată în contract, pentru că implică o echipă, o macara, un stivuitor, un program și o simbioză a acestora mixată și cu ceva vânturi și ploi puternice.

În tot acest timp, acest lego imens transportat în 6 tiruri și un camion se compară cu cele 14 tiruri agabaritice ale unei echipe puternice care pur și simplu descarcă casa în câteva minute pe terenul lor. Alt steag, altă susținere, alte interese…

Tineri, dar cât de tineri…

Cam cei mai tineri, echipa EFdeN este constituită azi din cei mai tineri participanți la această ediție Solar Decathlon. Studenți de anii I, II, III au la vârsta de 22 ani o casă construită, mii de ore lucrate în proiectare, execuție, fundraising, comunicare, cultură organizațională. Reiau această întrebare: tu ce făceai la 22 de ani? Comparativ cu alte echipe unde interesul este manifestat la nivel de doctoranzi, masteranzi și profesioniști. Da, poate fi considerat neloial, dar atât noi cât și celelalte echipe avem nevoie de îndrumare, de mentorat, de corectat tot ceea ce facem și mai ales într-un timp atât de scurt. Așa că prezența echipelor de profesioniști este importantă într-o competiție, pentru eficiență, siguranță, rapiditate. Procentul diferă de la echipă la echipă, în funcție de fonduri, parteneriate.

De ce dragostea eternă pentru acest proiect?

De curând am citit că în Londra, o doamnă frecventează o stație de metrou unde îl poate auzi pe soțul ei care anunță închiderea și deschiderea ușilor din anii 1950. Din păcate, în 2003 moartea soțului ei a dus la înlocuirea vocii sale cu cea a unui robot, un sunet electronic, nu al lui Oswald Laurence. Moment în care doamna Margaret a cerut caseta cu înregistrarea soțului său pentru a o asculta acasă, dacă la metrou nu mai era posibil. Compania, cunoscând întreaga poveste a lui Margaret, a luat decizia să reintroducă înregistrarea soțului ei în stația din apro­pierea casei sale, stația Embankment Stop of Northern Line, unde toți pasagerii pot asculta în continuare vocea soțului ei, iar ea face asta zi de zi, pentru că, de ce nu, dragostea eternă poate exista.

Pentru că pentru mine nu are cum să moară, după 10 ani nu știu ce să mai răspund la întrebarea: tot EFdeN? Da, tot EFdeN, pentru că nu e doar o casă, nu e doar o echipă de arhitecți, nu e doar o provocare de a participa la un concurs, este mai mult de atât. Este lupta și manifestul nostru pentru a crea comunități mai sustenabile, pentru a le da tinerilor ce au nevoie să le poată construi și de a face un pas în plus către atingerea unei stări de fericire deplină, acest vis al meu care mă ajută să fiu astăzi aici, alături de colegii mei, în finala acestei ediții din Germania, cu echipa EFdeN VATRA, care reprezintă România din nou la cea mai importantă competiție mondială de arhitectură solară și tehnologii integrate.

Nu vrem să fim o voce robotică care ne cerem drepturile și beneficiile, suntem vocea autentică a unei generații care luptă pentru mai mult decât o competiție, luptăm pentru noi, voi și ai noștri.

Claudiu Butacu este președintele asociației EFdeN.  Este absolvent al Institute of Energy Professionals în 2015 cu certificarea Professional Energy Manager și al Romanian Green Building Council în 2015 cu certificare Green Building Professional,  Sustainability Manager.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 364 (16 iunie – 17 iulie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.