Claudiu Butacu: Needucăm într-un sistem needucat

De cele mai multe ori examinarea împiedică învățarea, în loc să o sprijine, așa cum ar trebui. Astfel că, în loc de curiozitate, avem o cultură a supunerii, urmărind un proces standardizat de formare, învechit și deloc curios pentru un viitor tânăr profesionist.

de Claudiu Butacu

Am fost expus ironiei încă din momentul în care am ajuns în capitala României. Aici am văzut pentru prima oară cum e să râdă cineva de accentul meu de moldovean. Apoi am văzut că ironia stă la baza unor inițiative educaționale. Facultăți care produc profesioniști pentru meseriile viitorului. Așa au comunicat majoritatea facultăților în ultimii 10-15 ani.

Tot în capitală am învățat că să fii bine intenționat înseamnă că ești naiv. Să-ți dorești să faci lucrurile diferit înseamnă că nu știi cum se fac lucrurile pe aici și povestea poate să continue. Multe valori pe care le-am întâlnit în cercul de familie și pri­eteni erau convertite pentru dezvoltarea armonioasă a unui viitor profesionist, mai exact cum se făceau lucrurile de obicei în această etapă de formare, îi învățăm să se descurce.

Îmi amintesc că simțeam frică la admitere, frică să nu pic, să nu eșuez, să nu-mi dezamăgesc părinții, să nu rămân pe străzi… deloc curiozitate. Aveam deja trasate punctele pentru ce trebuia să fac să devin un inginer. Simțeam că tot ce aveam nevoie era ceva ce stă la baza dezvoltării omului, și anume curiozitatea. Sentiment pe care-l simțeam când frecventam din curiozitate cursurile altor facultăți, ale colegilor mei.

De acolo orice scânteie de curiozitate era aprinsă, îmi doream să aflu mai multe. Drept civil, drept comercial, comunicare și multe alte materii de la facultățile frecventate de prietenii mei. Simțeam că pot învăța și fără sprijinul unui profesor, doar căutând termenii pe care îi auzeam în bibliotecile online, unde găseam tone de informații. Adesea îi întrebam pe prietenii mei de ce nu le place materia respectivă pentru că e foarte interesantă, va avea nevoie de informațiile de la curs în cariera ce-i bătea la ușă.

Curând mi-am dat seama că adesea și ei simțeau frica de examen, frica de eșec și așa mai departe. Era o stare de spirit la prietenii mei studenți, neîntâlnită la cei care nu studiau și au ales deja o meserie pentru care se pregăteau. Uneori profesorii reușeau să ne stingă această calitate cu care ne-am născut și pe care copiii o au, dar o pierd de-a lungul timpului: cea de a fi curios. Mai avem chiar și un proverb care ne îndepărtează de curiozitate, pentru că ne aduce mai aproape de moarte.

Curiozitatea este chiar motorul reu­șitei. O spunea Sir Ken Robinson în discursurile sale și preciza că nu există niciun sistem de învățământ din lume, nicio școală care să fie mai bună decât profesorii ei. Profesorii sunt seva succesului în școală, dar predarea e o profesie creativă, concepută inițial nu ca un sistem de livrare.

Simțiți gustul ironiei? Eu da. Am avut puțini profesori care au reușit prin educație să ne facă să și învățăm. Adică fix ceea ce definește chiar rolul educației.

Cu siguranță ați întâlnit persoane care vorbesc cu verbe ce exprimă o acțiune, dar nu neapărat o reușită. Mai exact te poți ocupa cu o activitate, dar să nu prea realizezi nimic. Ironic iar, nu?

Exemplul pe care îl dă Sir Ken ­Robinson e legat de acțiunea de a ține regim. Multe persoane țin regim, dar nu și slăbesc. Mulți profesori predau azi, dar dacă studenții nu învață, activitatea de predat s-a întâmplat, dar nu și-a atins și scopul. Sunt sigur că acum capătă sens tot ce am scris mai sus, ironia este că profesorii ar trebui să faciliteze învățarea, dar concluziile sunt că tinerii nu vor să învețe, deși profesorii predau. Dacă vă întrebați copiii, frații, nepoții cum definesc ei că învață la școală, veți auzi concret despre o materie, o temă ce i-a făcut curioși cândva, o poveste de câteva minute despre ce le place efectiv. Dacă întrebați profesorii dacă tinerii învață, răspunsul lor este adesea legat de testare. Note, evaluare și comparații. Între colegi, între alți ani, între alte școli.

De cele mai multe ori exa­minarea împiedică învățarea, nicidecum nu o sprijină, așa cum ar trebui. Astfel că în loc de curiozitate avem o cultură a supunerii, urmărind un proces standardizat de formare, învechit și deloc curios pentru un viitor tânăr profesionist. Urmând a le promite câțiva ani de formare pe un salariu minim în speranța că va reaprinde cineva curiozitatea în ochii, cândva, curiosului învățăcel.

Sunt mult inițiative în zona de educație, unele contestate, unele copiate, s-au creat fel și fel de tabere care să susțină sau nu actualul sistem edu­cațional.

Nu cred că este totul pierdut, cred că avem nevoie de profesori tineri care să readucă condiții prielnice pentru a învăța. Adesea schimbarea curriculei, da tinerilor un alt sentiment care are o gamă mai largă de posibilități și aspirații, dezvolți o relație sănătoasă între student și profesor, le oferi șansa să fie, din nou, creativi.

Dacă vrem să aducem sistemul de învățământ la viață, va trebui să căutăm să ne îndepărtăm de sistemul autoritar și de persecuție la unul în care oamenii vor învăța într-un sistem funcțional de educație și așa vom avea o comunitate educată. Un cântăreț filosof spune foarte clar: Omu-nvață din greșeli, dar oare când greșește-nvață?

Claudiu Butacu este președintele asociației EFdeN.  Este absolvent al Institute of Energy Professionals în 2015 cu certificarea Professional Energy Manager și al Romanian Green Building Council în 2015 cu certificare Green Building Professional,  Sustainability Manager.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 367 (17 octombrie – 17 noiembrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.