Claudiu Butacu: În lumi mici

Claudiu Butacu: În lumi mici

Trăim în lumi mici, ceea ce ne pune în centrul atenției. Mircea Miclea explică într-un interviu cum nevoia de incertitudine, dar și de igiena mentală ar trebui să fie pe lista de TO DO. Cum să ne setăm iluzii pozitive și de ce oamenii care cred despre ei că sunt puțin mai capabili decât sunt de fapt și cei care cred că viitorul este ușor mai bun și ușor mai controlabil sunt mai performanți.

de Claudiu Butacu

Despre perfomanța pe care o pot atinge proiectele create de tineri aș putea vorbi o zi întreagă și aș sări de la un proiect la altul foarte ușor. Ce au în comun aceste proiecte? Ce le fac să fie performante și de ce suferă tinerii atunci când nu le iese proiectul și pe ce dau vina?

De cele mai multe ori când nu avem rezultate căutăm să dăm vina pe ceva, cineva sau pe sistem și invocăm motivele pentru care nu am reușit. E ok să nu-ți iasă, face parte din proces. E ok să nu arunci vina pe oricine altcineva din echipă care a greșit. Rezultatele au ieșit așa nu pentru că așa a fost să fie, ci pentru că suma acțiunilor echipei și contextul au creat acele rezultate, punct. Abia acum devine interesant pentru că simțim nevoia de oameni care să înțeleaga sintagma: Îmi asum! Și să ții cont de rezultate. Rezultatele mediocre și slabe nu impresionează, nu aduc beneficii imediate și nu atrag atenția publicului, așa că nu răspunzi așteptării create de public de a livra la standardul care să impresioneze. Din acest motiv responsabilitatea nu e sexy, nu e hot, ci asumarea rezultatelor, alea bune de obicei.

Responsabilitatea este un termen des întâlnit în discuțiile din echipe, dar câți dintre noi ne asumăm și rezultatele și cum o cultivăm în proiectele cu noile generații. Unii dintre ei cu un strigăt “antimuncă” care vor să arate cu disperare despre ce e viața defapt, care vorbesc cu deziluzie despre ritmul de viață alert și foarte accelerat, concentrat pe a produce ceva pentru societate și nu pe a trăi viața prin frumusețile ei.

La EFdeN am creat un spațiu de învățare, unde colegii trec prin multe procese de asumare, în diverse
ipostaze și în diferite forme de implementare. De la research și taskuri zilnice, “chestiile” ușoare dar neprovocatoare la asumarea de participarea în competiții internaționale, unde jurizarea și punctajul final arată dacă rezultatele sunt mediocre sau au depășit așteptările publicului urmăritor. Primii care lucrează la moralul tine­rilor sunt părinții, care apreciază efortul, procesul, plâng lipsa copiilor de la mesele din weekend și de la traseele montane, dar dau like and share la orice postare în care se văd rezultatele proiectului din care copilul face parte, dar ei știu că nu rezultatul contează ci procesul din spate.

Apoi apar articole, preluari în presă, aprecierea, dar și comentariile răută­cioase, pe scurt judecata de apoi. Analiza la sânge a oricărei acțiuni și a oricărei mișcări greșite făcute acum nu știu câte luni.

Destul de greu să ieși și să-ți asumi tu, și de aici începe distracția.

Uneori mă uit la proiectul ăsta și văd o sală de antrenament. Câțiva sunt antrenori, unii fac singuri la aparate, alții sunt asistați, uneori de antrenor, alteori de colegi care au văzut pe Tik-Tok cum se face. Uneori sunt clase de antrenament, cu câte un antrenor care pune și muzică și scoate untul din tine. Aparatele sunt noi, sau mai puțin noi, uneori șterse de cei de ­dinainte, lăsate pe dificultate ­medie sau înaltă, pentru că cel care s-a antrenat înainte o face de câteva luni. Un administrator de sală trebuie să asigure și ventilarea încăperii, dușuri, și apă, și program flexibil, pentru că vizitatorii sunt diferiți. Unii vin de 3 ori pe săptămână, alții vin o dată, iar cei mai curajoși și inconștienți nu mai pleacă cu zilele de acolo, dar face orice ca persoana să se întoarcă.

Nu toți lucrează corect, unii fură la numărarea repetărilor, unii jonglează aparatele după cine e vecin sau te filmează, dar un lucru este sigur, tinerii merg la sală. Scot tatuajele la vedere, unii au căștile pe cap, dar nu ascultă nimic, alții ascultă podcasturi și muzică care-i ajută să se concentreze.

Rezultatele vin, mai greu, dar vin, iar asta înseamnă că se pregătesc pentru o viață în care vor folosi cândva resursele pe care le-au dobândit la sală, sau se vor feri de accidentări, întinderi sau burn out-uri.

Sălile sunt de mai multe ­feluri, cu abonamente mai scumpe, antrenori mai buni, rezultate diferite, dar haideți pentru o secundă să nu ne uităm la aceste calități ale sălilor, ci la dorința tine­rilor de a fi în una dintre ele. Responsabilitatea este a societății să dotăm sălile cu aparate adaptate vremurilor noastre, cu profesori pregătiți și să încurajăm tinerii să-și facă abonamente pe perioade cât mai lungi. Așa sistemul nostru educațional, va avea tineri pregătiți, asumați și care vor seta din ce în ce mai bine obiectivele pentru rezultate cât mai bune.

Apoi îi scoatem din lumile mici în care s-au format, îi lăsăm expuși și la incertitudine și la factori de risc mai mari și igienizăm și mintea, și trupul și ne setăm aspirații pentru care vom deveni mai performanți, mai asumați și într-un ­final mai fericiți, sau nu, dar face parte din provocările vieții. Spor la sală!

Claudiu Butacu este președintele asociației EFdeN.  Este absolvent al Institute of Energy Professionals în 2015 cu certificarea Professional Energy Manager și al Romanian Green Building Council în 2015 cu certificare Green Building Professional,  Sustainability Manager.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 366 (16 septembrie – 16 octombrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.