Claudiu Butacu: Cine sunt oamenii din ONG-uri, ce povești au ei și ce visează?

Claudiu Butacu: Cine sunt oamenii din ONG-uri, ce povești au ei și ce visează?

„Trimite-ne CV-ul și o scrisoare de intenție” – acesta nu este un anunț de recrutare sau poate că este. Este mesajul care poate însemna începutul unei călătorii mirifice.

Text de Claudiu Butacu

Cel puțin pentru mine, un student la o facultate tehnică, cu ceva experiență în organizarea unor baluri de boboci și concursuri sportive, a însemnat mult anunțul de recrutare pe care l-am citit pe holurile facultății. Echipa PRISPA recrutează studenți pentru a construi o casă ­solară cu tehnologii verzi într-o echipă cu mai mulți ­viitori specialiști: arhitecți, ingineri, oameni de comunicare. Direct la suflet mi-a intrat, CV-ul era Euro Pass și nu depășea o pagină. Țin minte că am stat 2-3 zile în fața monitorului încercând să-l umplu cu cele mai mari realizări ale mele. Un concurs, o olimpiadă locală, ceva sport, ceva limbi străine, dar fără certificări. Cum arată oare candidatul ideal pentru echipa PRISPA, cum arată oamenii care fac voluntariat și care urmează să construiască case solare și să folosească tehnologii emergente? În contextul în care manualele abia sosite după care învățam erau din 1975 și tehnologiile erau folosite prin centrale de cartier, de la care părinții mei s-au deconectat cu 10 ani în urmă.

Cum arată omul potrivit?

Eram eu omul potrivit? Am discutat în sală cu alți colegi, profesori și părea interesant anunțul, dar nu a aplicat niciun cunoscut la acea sesiune de recrutare. Am renunțat ușor și, dacă CV-ul atinsese o pagină, iar poza era de la nunta fratelui, editată alb-negru să pară mai serios, scrisoarea de intenție era deja un document despre care nu știam cu ce se mănâncă. În următoarele luni am avut multe momente în care regretam că nu am încercat, am renunțat prea ușor deși îmi doream foarte mult să prind acel tren.

Am analizat apoi motivele pentru care nu am aplicat. Mi-a fost frică să nu mă refuze, că nu sunt eu omul pe care îl ­caută, că voluntarii arată altfel, că oamenii care cercetează și inovează în România au halat și stau în laborator, că sunt arhitecți și nu ne vom înțelege, că o să-mi mănânce prea mult timp, concluzia a fost simplă: nu sunt competent pentru ce ­recrutau ei!

Cercetătorii de la Universitatea din Princeton au studiat reacția celor care trebuiau să aleagă din două poze ale unor persoane (ceva alegeri în congresul american) care din cei doi arată mai competent decât celălalt. Bineînțeles că participantul care a ieșit că arată „mai competent” a câștigat alegerile cu 70%.

Dar ce-i arată pe acești oameni mai competenți? ­Hainele pe care le poartă? Postura în care pozează? De regulă această gândire superficială stă la baza unei prejudecăți inconștiente și ne afectează modul în care gândim și interpretăm informațiile.

Un an mai târziu, șase viitori ingineri de instalații am trimis CV-urile și scrisorile de intenție și în următorul an am început să construim casa solară și să implementăm tehnologiile emergente la care am lucrat în perioada respectivă.

Odată intrați în misiunea de a construi am început să analizez cum arată colegii și cei care au înființat proiectul. Sunt oare candidații ideali, au mai multe mâini sau capete mai răsărite? După cât timp ajung să vorbesc cu managementul sau chiar cu președintele ­ONG-ului? Am crezut că va dura ceva săptămâni, am crezut că au birou în altă parte și că sunt ocupați cu acte și nu au timp de noi, abia recrutații. Am aflat din prima zi că tot managementul era prezent la recrutare, că sunt și ei arhitecți, ingineri, studenți sau asistenți care au și ei CV-uri și scrisori de intenție, care au poze mai bune sau mai rele, haine ca ale noastre. Cu toate astea, aveau ceva comun, visul de a construi acel proiect.

Visul de a construi și de a schimba mentalități. Pentru asta au elaborat o viziune și au creat o cultură organizațională puternică, iar intensitatea culturii e despre aliniere. Au reușit să adune peste 40 de voluntari pentru a construi o casă cu care să reprezentăm România la cea mai mare competiție mondială de ­arhitectură.

Mai devreme discutam despre faptul că nu mă credeam potrivit pentru a intra în echipă și în mai puțin de un an discutam despre cum afilierea la aceasta misiune și plăcerea de a coopera ne-au dus mult mai departe decât îmi imaginam vreodată. Puteam salva animale, planta copaci sau îngriji bătrâni, putem face câte puțin din toate, aveam nevoie doar ca liderul să creeze un context moral puternic și noi am fi pus umărul la treabă.

În ultima perioadă am avut mai multe sesiuni de lucru pe cultura organizațională, Adi F. și Robert I. m-au ajutat să-mi pun visul pe hârtie, într-un exercițiu simplu, și le mulțumesc pentru asta.

• Ce văd eu într-o călătorie – cât pot eu de departe în viitor și să văd ce e pe acolo.
• Direcțiile sunt următoarele: ce s-a schimbat în lume? Vedeți vreo lume care arată diferit față de ­lumea de azi? care este noua realitate?

Vă recomand să faceți acest exercițiu și apoi căutați ­oamenii care să se afilieze și porniți la drum. La mine ­arată cam așa:

6 decembrie 2031, e dimineață și fulguie ușor, prima dată în 12 ani când ninge de Moș Nicolae, exact ca în copilărie. Vara asta a fost prima în care temperaturile nu au mai atins cote maxime și climatul începe să-și revină. Cele 4 anotimpuri sunt conturate ca în manualul de geografie din clasa a V-a și în casele noastre e cald și bine.

Zic cald și bine… pentru că familiile petrec timp împreună. Fiecare familie are câte un roboțel care aleargă de colo-colo să adune informații despre ce mai lipsește prin frigider, despre praful de prin casă și ne anunță dacă sunt jucării pe jos în care putem călca.

Ne-am întors acasă la ai mei, în zona Brașovului după un drum lung de două ore din Elveția. Acolo sunt alegeri și verzii au șanse mari să piardă în fața partidului de stânga. Acasă e bine, părinții noștri strâng banii de pensie într-un cont pentru nepoți și trăiesc din ce au agonisit o viață întreagă. Sunt foarte mulțumiți de casa în care locuiesc deja de doi ani.

Casă fără facturi lunare, în care condițiile de confort le sunt asigurate de echipamente ce funcționează independent de ei și unde spațiile sunt foarte bine definite pentru scenariul lor. Camera de zi este suficient de mare cât să putem sta împreună când venim acasă, un dormitor mai mare pe care ni-l cedează nouă ca să putem băga imediat patul copiilor și se mută ei în dormitorul de oaspeți. ­Depănăm amintiri și vorbim despre cum am trecut peste pandemia din 2028 și peste criza financiară, dar totul e calm. Tata mă întreabă cum merg lucrurile la noi în echipă și tot nu înțelege cum putem fi în colțuri diferite ale lumii și totuși organizația să funcționeze de la distanță, prin internet.

Anul acesta avem cea de-a 10 participare la Solar ­Decathlon și pentru ca lucrurile să meargă conform planului avem departamentele care lucrează pentru proiectul nou, studenți de la facultățile din țară cu 10 noi studenți Erasmus de pe patru continente trag să proiecteze casele viitorului, la mic dejun ieri au avut slană cu ceapă și ouă, la prânz au făcut tochitură moldovenească la ceaunul de tuci și am găsit casca mea din 2018 cu semnăturile tuturor celor din echipă.

Ultimul proiect a fost un real succes și peste 5.000 de ­vizitatori săptămânali ne ajută să comunicăm mai bine către publicul general ce trebuie făcut pentru a atinge cote mai mari de sustenabilitate.

Întâlnirile de mese rotunde de la ministere funcționează cu brio, avem pentru prima oară un coleg ca secretar de stat și lucrează de șase ani cu grupurile de lucru de la ­Ministerul Energiei pentru dezvoltarea sectorului de regenerabile din România, am atins 85% energie verde în ultimii cinci ani.

Platforma de recrutare din echipa generează între 20 și 50 de angajări pe an în domeniul de arhitectură sustenabilă, construcții verzi și eficiență energetică, precum și în ­partea de dezvoltare de realitate augmentată și consultanță în sustenabilitate.

Programul Casa Mea Sustenabilă rulează de trei ani de zile, orice familie din România poate accesa o locuință sustenabilă, fără facturi lunare, în doar două ore accesând website-ul. De anul acesta vine bonus cu o stație electrică de tip fast-charge, sunt deja cinci proiecte din care poți alege. Visul de a face primul oraș sustenabil simt că e aproape, mai aproape ca niciodată.

Sper ca acest mesaj să te provoace să visezi mai mult și să găsești poveștile din spatele CV-urilor și scrisorilor de intenție, fie că sunt ale tale sau ale viitorilor tăi colegi!

Claudiu Butacu este președintele asociației EFdeN. A absolvit Institute of Energy Professionals în 2015, cu certificarea Professional Energy Manager, și Romanian Green Building Council în 2015, cu certificare Green Building Professional, Sustainability Manager.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 347 (15 octombrie – 15 noiembrie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.