Classix Festival: Cum aduci muzica clasică și artele vizuale în era digitală
Reading Time: 6 minutePornit din dorința fondatorilor de a lăsa o amprentă în locul care i-a format și de a „da înapoi” comunității care le-a definit parcursul profesional, Classix Festival, festivalul internațional de muzică clasică și arte vizuale revine cu cea de-a patra ediție la Iași, în perioada 26 februarie-4 martie.
Am vrut să aflăm de la Anca Floroiu, Head of PR & Communication, și Patricia Butucel, Co-Founder și General Manager Classix Festival, cum reușește acest eveniment să se impună pe scena tot mai aglomerată a festivalurilor.
Cum v-a venit ideea unui astfel de festival? Există vreo concurență pe ceea ce propuneți publicului?
Ideea acestui festival a venit din dorința fondatorilor de a lăsa o amprentă în locul care i-a format și de a „da înapoi” comunității care le-a definit parcursul profesional. Întreaga echipă experimentată care s-a afirmat alături de celălalt festival pe care îl organizează – Rocanotherworld – a pornit la drum în contextul Classix cu convingerea absolută că e un proiect pe care Iașul îl merită acum – și nu doar din perspectiva tradiției muzicale pe care o poartă – ci a potențialului enorm pe care îl are și a nevoii de a revitaliza viața culturală a orașului.
Din punctul nostru de vedere, nu există concurență în astfel de demersuri – ci unul sau mai multe proiecte care pot îmbogăți viața unui oraș, iar dorința noastră cea mai mare e să ajungem la o efervescență la nivel de evenimente care să provoace și să crească în adevăratul sens al cuvântului nivelul de trai cultural al unei comunități.
În prezent, Classix Festival expune publicul la un tip de performance-uri ancorat într-o zonă contemporană, care bucură mai multe simțuri și care îi provoacă să fie mai critici. Deși ar putea fi perceput ca un public conservator, e curios să experimenteze – iar asta e scânteia care ne-a aprins dorința de a experimenta alături de ei.
Ce reprezintă pentru voi ediția din 2023 a Classix Festival?
Anca Floroiu: Această ediție reprezintă o revenire la parametrii firești și ideali în care ne putem deschide aripile – deoarece ultimele două ediții au avut loc în contextul pandemic, cu restricțiile aferente – în 2023 suntem bucuroși să putem reveni la desfășurarea de forțe creative și creatoare pe care le-am visat de la începuturile acestui proiect.
Este o ediție ambițioasă, cu peste 90 de artiști invitați din aproape toate colțurile lumii, cu multe premiere naționale și mondiale, cu un program curajos din multe puncte de vedere. Reprezintă o încununare a efortului depus în ultimii ani complicați, o celebrare a parteneriatelor care ne dau încrederea că sprijinul primit e un vot de încredere asupra festivalului și a tuturor componentelor sale, precum și a ecourilor pe care le stârnim atât în domeniul muzical și vizual, cât și în industriile conexe care beneficiază și se bucură de această manifestare de amploare.
Ce impact are, din perspectiva voastră, un festival de muzică clasică și arte vizuale asupra comunității ieșene?
Anca Floroiu: Impactul unui astfel de festival va putea fi măsurat peste încă alte câteva ediții, însă interesul sporit al publicului și implicarea inclusiv a celor mai exigente categorii de spectatori ne bucură și ne provoacă deopotrivă.
Contribuția pe care o putem aduce în percepția generală a publicului asupra muzicii clasice și experiența senzorială și interdisciplinară este cea care ne aduce cea mai mare împlinire. Reacția „nu știam că așa poate să arate și să se simtă un concert de muzică clasică” e una dintre cele mai frecvente pe care le întâlnim și ne dă speranța că astfel vom putea fideliza și cele mai tinere generații. Impactul asupra oamenilor e cel mai important din punctul nostru de vedere, fără să generalizăm în comunități și nișe de public – ci „efectul” pe care îl are asupra fiecărui om: felul în care primește informația, creația, modul în care îi provoacă imaginația și gândirea critică, e un impact asupra condiției umane care nu poate fi măsurat în cifre sau indicatori de performanță.
Argumentele care consolidează și măsoară un astfel de impact în comunitate pornesc și de la potențialul de dezvoltare al tinerilor artiști, al oportunităților de a colabora cu artiști cu cariere deja stabilite, al schimbului de experiență și al perfecționării. Și mai apoi, crearea uneia dintre cele mai efervescente scene, deschise experimentului și sinesteziei din Europa de Est.
Privind impactul generat de un festival într-o comunitate, putem enumera și alți actori ai industriilor care se bucură de efervescența unei astfel de manifestări: industria ospitalității, a turismului, industriile creative și cele care depind de ele (scenotehnică și rental), industriile publicitare și multe altele.
Ați lansat programul Classix in Art 2023 și bursele pentru masterclass-uri la începutul anului. Ce beneficii aduc acestea pentru artiștii tineri din România și câți înscriși aveți până acum?
Patricia Butucel: Programul Classix in Art are două componente: masterclass-uri și burse de creație. Apelul pentru masterclass-uri este în desfășurare, înscrierile se pot depune până pe 9 februarie, iar în prezent avem peste 70 de înscriși. Bursele vor fi anunțate în timpul festivalului – atât ca număr, valoare, ca tematică și ca discipline în care se vor acorda. Este un moment foarte așteptat de tinerii artiști și de liberii profesioniști din domeniu.
Demersul Classix in Art este organizat cu sprijinul partenerului nostru principal, Kaufland România, care din 2021 ne-a fost alături în această dorință de a ajunge mai aproape de tinerii creatori și de a le oferi șansa dezvoltării în domeniul lor de activitate. Este un program care facilitează accesul la perfecționare, accesul la cultură, la schimburi de experiență și nu în ultimul rând – la generarea de noi proiecte. Pentru mulți dintre artiști visul cel mai mare este să-și vadă proiectele cum prind viață, iar bursele Classix in Art fac posibil să se întâmple acest vis al lor.
Câți artiști vor fi prezenți anul acesta la festival? Ne puteți da câteva nume importante care se vor regăsi pe scenele Classix?
Peste 90 de artiști vor fi prezenți anul acesta la Classix, iar pe scenele acestuia îi vom regăsi pe: Martin Romberg (compozitor în rezidență), Felix Aftene (artist vizual), Dan Lucian Teodorovici (scriitor), Sabin Penea (violonist), Andrei Irimia (pianist și compozitor), Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, Radu Rățoi (acordeonist), Susanna Wolff (soprană) și mulți, mulți alții pe care vă invităm să-i descoperiți în programul acestei ediții!
Câte persoane sunt așteptate la festival pe toată perioada acestuia?
Patricia Butucel: La Classix sunt așteptați aproximativ 4.500 de spectatori unici la concerte și 100 de persoane care și-au achiziționat abonament pentru toate evenimentele festivalului. Pe lângă aceștia, la evenimentele conexe sunt așteptate aproximativ 1.000 de persoane, fie că vorbim de masterclass-uri, workshop-uri, panel-uri și dezbateri, proiecții de film și vernisaje. Mai mult decât atât, vom avea și spectatori online, deoarece concertele vor fi difuzate live pe pagina de Facebook a Classix Festival și pe paginile partenerilor, iar în spațiul virtual așteptăm alți 80.000 de spectatori la concerte.
Care sunt cele mai importante spectacole pregătite pentru ediția de anul acesta?
Fiecare concert are parte de un concept, de o premieră, de o noutate demnă de experimentat în spate, dar considerăm că cele mai iubite de public vor fi concertul de final, Imaginarium – acolo unde o suită de artiști ieșeni ne-au pregătit o experiență inedită – Paul Pintilie a compus o lucrare inspirată din pictoromanul alcătuit de scriitorul Dan Lucian Teodorovici și ilustrat de artistul Felix Aftene – Mustața lui Dali și alte culori.
Mystic Tales va fi un răsfăț pentru fanii Lord of The Rings și a lecturilor lui J.R.R. Tolkien, deoarece avem în premieră absolută o lucrare compusă în „elvish” de către compozitorul norvegian Martin Romberg.
Concertul de debut al festivalului este unul dintre cele mai iubite concerte din toate timpurile – acesta are loc în Catedrala Romano-Catolică din Iași și pentru o bună parte din publicul nostru reprezintă o experiență extraordinară.
Cum a fost nivelul de implicare al instituțiilor publice și a partenerilor în pregătirea acestui gen de eveniment?
Patricia Butucel: Sprijinul și deschiderea partenerilor noștri reprezintă, așa cum spuneam și la început, un vot de încredere pentru festival, iar faptul că avem o seamă întreagă de parteneri de tradiție ne bucură și onorează deopotrivă. Relațiile pe care le-am cultivat atât la nivel diplomatic, cultural, academic cu ei sunt unul dintre pilonii de bază al proiectului nostru. Instituțiile publice ne-au sprijinit în măsura posibilităților de fiecare dată când le-am solicitat suportul – fie el logistic, operațional sau financiar, însă inițiativa festivalului este privată și cu mândrie ne putem intitula drept fiind un festival independent.
„Ecuația” în care a fost gândit acest proiect este una dinamică, și se bazează deopotrivă pe contribuția publicului, a partenerilor și sponsorilor, neavând o singură sursă de finanțare de care să depindă întreaga lui existență – iar în peisajul actual de business considerăm că este un atribut extrem de valoros și care îi asigură existența multe ediții de-acum încolo.
Ce așteptări aveți din punct de vedere al atragerii turiștilor către Iași cu acest festival?
De la an la an avem în public din ce în ce mai mulți turiști care vin în Iași special pentru festival și pentru a se bucura de toate evenimentele din programul acestuia, iar așteptările noastre în anii următori este ca acest procent să crească.
De la an la an activitățile de care se pot bucura turiștii culturali sunt din ce în ce mai variate, oferindu-le un program generos pe care îl pot avea în vizita lor la Iași – pe lângă toate celelalte muzee, localuri și zone de interes care alcătuiesc programul unei vizite în capitala istorică a țării.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz