Finanțe Lifestyle Stiri

Clasa creativa, la putere

14 ian. 2016 3 min

Clasa creativa, la putere

Reading Time: 3 minute

Dezvoltarea de activitati culturale si urbanizarea stimuleaza emergenta unei noi clase economice, atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare – clasa creativa.

Conform studiului EYCultural Times, care analizeaza 11 industrii creative la nivel global, viata culturala bogata a devenit un activ extrem de important pentru tarile care cauta sa atraga manageri din mediul corporatist si angajati talentati – cei care in mod tipic sunt consumatori avizi de cultura si entertainment – precum si turisti atrasi de cultura. Dezvoltarea unei infrastructuri culturale este in mod special importanta pentru tarile emergente, cum este si Romania, care vor ajunge sa atraga mai bine de jumatate din numarul de turisti internationali pana in anul 2030.

„Europa de Est reprezinta deja o atractie pentru turismul cultural de pe continent, iar Romania poate capitaliza cu succes acest interes, in special pe segmentul festivalurilor de muzica si film. Cap de afis in acest sens este cu siguranta Festivalul George Enescu”, spune Elena Badea, Director de Marketing, EY Romania.

Reprezentanta EY arata ca editia din 2013 a atras peste 20.000 de turisti straini timp de trei saptamani in Bucuresti. Pe langa biletele cumparate la festival, impactul economic al sederii acestor turisti in capitala este semnificativ.

Alaturi de festivalul George Enescu, Sunwaves, Electric Castle și Untold sunt prima linie a turismului cultural din Romania.

“Dar Bucurestiul nu este singurul oras din Romania care poate concura pe piata turismului cultural din regiune. Festivalul de muzica electronica „Sunwaves”, care se desfasoara de doua ori pe an in Mamaia si care are deja o traditie de 8 ani sau cele doua festivaluri de muzica emblematice pentru Cluj-Napoca – Electric Castle si Untold –atrag la randul lor anual mii de turisti straini, devenind astfel active strategicepentru economiile locale ale acestor orase”, spune Elena Badea.

Dezvoltarea unei infrastructuri culturale – prioritate pentru Romania

La nivel global, unele orase dezvolta in mod special zone culturale. Printre exemple se numara Zorlu Center din apropiere de Istanbul, Odaiba din Tokio, NDSM din Amsterdam si Stratford City Development din Londra.

„Infrastructura culturala reprezinta un catalizator al dezvoltarii urbane: construirea unui muzeu ofera adesea oportunitati de angajare in proiecte de dezvoltare urbana mari si de dezvoltare a unui nou <<brand al orașului>> in jurul industriilor creative si culturale. Astfel de proiecte emblematice cresc atractivitatea unui oras pentru turisti, potentiale talente si profesionisti cu grad ridicat de competente”, spune Elena Badea.

In Franta, turismul bazat pe cultura (festivaluri, muzica live, opera si galerii de arta, insa fara sit-urile istorice) a generat 2,6 miliarde USD in anul 2013.Elena Badea_Marketing Director_EY Romania

In ceea ce priveste infrastructura pentru activitatile culturale, Romania necesita investitii sustinute pentru a acoperi un deficit evident, arata reprezentanta EY. “Am vazut cu totii din pacate ce consecinte nefaste poate avea lipsa accesului la astfel de facilitati in comunitate, dar si impactul asupra industriilor creative precum cea muzicala si cea a artelor spectacolului, carora le lipsesc spatiile de expresie. Dezvoltarea acestei infrastructuri este unul dintre elementele-cheie care pot stimula turismul cultural in centrele urbane ale Romaniei”, explica Elena Badea.

Top 3 cele mai atractive orase pentru creativi

Cuplata cu dezvoltarea de activitati culturale, urbanizarea stimuleaza emergenta unei noi clase economice, atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare – clasa „creativa”. Conform lui Richard Florida, teoretician al studiilor urbane, aceasta clasa include oameni de stiinta, artisti, ingineri, designeri si scriitori „super-creativi”, precum si „profesionisti ai creatiei”, care activeaza intr-o gama larga de ocupatii bazate pe cunoastere.

Clasa creativa reprezinta intruparea triadei „Tehnologie, Talent si Toleranta”, conform definiției lui Florida, si este un motor esential de crestere, inovatie si atractivitate in zonele urbane. Combinatia dintre preturile mici ale proprietatilor din interiorul oraselor si incurajarea puternica a libertatii creative a susținut revigorarea Berlinului, care acum atrage artisti si antreprenori culturali din intreaga lume.

Conform studiului EY intitulat Global Talent in Global Cities 2015, Top 3 cele mai atractive orase pentru clasa creativa arata astfel:

1. New York – se bucura de o scena culturala unica, inclusa intr-un mediu urban cosmopolit si progresist, in general considerat benefic pentru activitatile creatoare;

2. Londra – sepoziționeaza in fata Parisului datorita deschiderii sale internationale (33% din populatia orasului a fost nascuta in afara granitelor tarii, fata de doar 12% in Paris);

3. Paris – se claseaza pe locul trei datorita mostenirii culturale si activelor tehnologice, dar este penalizat de mediul antreprenorial mai slab.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: