Stiri

Clădirile de birouri trec pe surse de energie regenerabilă

19 iun. 2024 2 min

Clădirile de birouri trec pe surse de energie regenerabilă

Reading Time: 2 minute

Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, anunță realizarea unui nou pas esențial în tranziția către alimentarea integrală cu energie regenerabilă a tuturor clădirilor din portofoliul său, atât a clădirilor de birouri din parcurile de afaceri West Gate Business District și YUNITY Park, cât și a clădirilor rezidențiale West Gate Studios, din campusul care găzduiește anual peste 1000 de tineri studenți. Astfel, Genesis Property își reafirmă angajamentul pentru sustenabilitate și îmbunătățirea semnificativă a mediului înconjurător, emisiile de carbon la nivelul întregului portofoliu de clădiri urmând să fie reduse cu minimum 3.500 de tone de CO₂ anual. În același timp, compania își susține și chiriașii să-și atingă propriile obiective de sustenabilitate, în urma încheierii unui contract cu un nou furnizor de energie, care s-a angajat să livreze exclusiv energie verde certificată.

Energia electrică cu care sunt alimentate clădirile deținute de Genesis Property, compania fondată de Liviu Tudor, este asigurată în prezent și prin producția proprie generată de cele 1.080 de panouri fotovoltaice instalate pe acoperișurile tuturor clădirilor din YUNITY Park, responsabile pentru generarea unei cantități de aproximativ 680 MWh anual.

„Consumul de energie generează aproape 75% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, iar clădirile sunt responsabile pentru o parte semnificativă a acestora. De aceea, realizarea obiectivelor importante asumate de Genesis Property de decarbonizare până în 2040 și de transformare a întregului portofoliu de clădiri al companiei în clădiri cu zero emisii de carbon (ZEB) până în 2030 necesită, printre altele, acordarea unei atenții sporite tranziției către energia curată. Astfel, utilizarea de energie provenită doar din surse regenerabile pentru clădirile noastre reprezintă un pas esențial în această direcție. Totodată, prin această măsură, oferim și chiriașilor noștri susținerea necesară pentru a-și putea îndeplini propriile angajamente de mediu”, spune Ioan Bejan, Director ESG, Genesis Property.


Genesis Property s-a angajat să-și atingă obiectivul de zero emisii nete de dioxid de carbon cu 10 ani mai devreme
Toate clădirile Genesis Property dețin certificarea BREEAM Very Good din 2013, iar inițiativele precum „European Green Deal”, care vizează atingerea neutralității climatice până în 2050, au determinat compania să inițieze un amplu proces de investiții în sustenabilitate încă din 2020 și să vizeze obiectivul de a obține emisii nete de dioxid de carbon zero cu 10 ani mai devreme, respectiv până în 2040. În 2021, Genesis Property a devenit prima companie imobiliară din România care s-a alăturat comunității globale a Pactului Global al ONU, iar din 2023 este prima companie imobiliară cu 100% capital românesc care a obținut din partea prestigioasei organizații globale Science Based Targets (SBTi) validarea țintei sale de reducere a emisiilor de carbon pe termen apropiat (near-term target).

În continuare, Genesis Property își propune să obțină certificările nZEB, BREEAM Outstanding și IMMUNE™ Resilient pentru toate clădirile din portofoliu până în 2026 și certificarea ZEB pentru întregul portofoliu de clădiri până în 2030. Mai mult, începând din acest an, compania a început să raporteze performanța sa de ESG către GRESB (Global Real Estate Sustainability Benchmark), o evaluare globală riguroasă a investițiilor imobiliare aliniată la cele mai actuale cadre internaționale de raportare a sustenabilității, și a lansat primul raport privind emisiile de gaze cu efect de seră, urmând metodologia oferită de Protocolul GHG.

Array

Articole pe aceeași temă: