Stiri Companii

City Point, primul ansamblu rezidențial din România certificat LEED Gold

2 mart. 2021 3 min

City Point, primul ansamblu rezidențial din România certificat LEED Gold

Reading Time: 3 minute

Point Development, subsidiara locală a grupului israelian Shikun & Binui, a finalizat cu succes procesul de certificare LEED pentru cea de a doua etapă de construcție a ansamblului rezidențial City Point. La finalul anului trecut proiectul a primit, din partea US Green Building Council, distincția LEED for Neighborhood Development: Plan and Design (LEED-ND). City Point devine astfel cel de-al șaselea proiect din Europa certificat LEED-ND și al treilea atestat la nivel Gold. Procesul de certificare a fost coordonat de Colliers România.

Demarate în 2019, lucrările de extindere ale proiectului presupun o investiție de 100 milioane de euro și vor fi încheiate în 2023. Faza II va livra peste 400 de unități dispuse în trei imobile cu regim de înălțime P+12E, respectiv P+18E, cărora li se adaugă 500 de locuri de parcare, mai mult de 6.000 de metri pătrați de spații verzi cu alei pietonale și pistă de alergare, construcții multifuncționale care vor acomoda facilități de tip SPA, sală de fitness și spații comerciale chiar în incinta complexului, dar și un spațiu deschis de co-working (co-working outdoors).

„Deși atipic și dominat de incertitudini, 2020 a fost un an cu rezultate excelente pentru noi ca și companie, și mai ales pentru City Point. Obținerea certificării LEED reprezintă mult mai mult decât simpla implementare a unor practici sustenabile; este un angajament pe care ni l-am asumat încă de la lansarea proiectului și care, cred eu, ne-a transformat într-un exemplu de bune practici în industrie. Mai mult, segmentul rezidențial s-a dovedit extrem de rezilient, iar acest lucru s-a reflectat și în gradul mare de ocupare pe care l-am înregistrat în această nouă etapă de extindere – aproximativ 70% din totalul de apartamente aferente primului bloc al fazei II sunt deja contractate. De asemenea, avansăm în ritm alert cu lucrările de construcție și ne pregătim să finalizam anul acesta primele 107 unități”, a menționat Favi Stelian, Managing Director Point Development.

City Point este unul dintre cele mai ample proiecte rezidențiale nou dezvoltate în zona Aviației – Pipera, fiind proiectat și construit sub egida conceptului smart neighbourhood. Accentul este pus pe ideea de comunitate unită, durabilă și tehnologizată, iar atribute precum calitatea construcției și finisajelor, eficiența și independența energetică a clădirilor sau facilitățile premium pentru rezidenți sunt conectate prin intermediul soluțiilor de tip IoT. Prin amplasamentul privilegiat, chiar în vecinătatea polului de birouri Barbu Văcărescu – Pipera și a centrului comercial Promenada, dezvoltatorul își propune descurajarea dependenței de șofat, în vreme ce standardul LEED-ND transpune conceptul de certificare Green dincolo de cladirea individuală, aplicându-l la scară urbană.

„Această certificare conferă recunoaștere dezvoltărilor urbane cu un impact pozitiv în comunitate, sustenabile, care modelează vieţile celor care lucrează sau locuiesc în ele, comunități menite să aibă un grad mai mare de conectare și integrare în peisajul urban. City Point se numără printre cele doar trei proiecte de pe continent care au primit certificarea LEED-ND la nivel Gold”, spune Tamara Dogariu, Associate Real Estate Management Services în cadrul Colliers, care a coordonat procesul de certificare al City Point.

Adițional locației, principalele criterii distinctive care au servit City Point în acumularea punctajului maxim care au dus la obținerea certificării au fost facilitarea și încurajarea transportului alternativ, accesul la funcțiuni diverse complementare locuirii – inclusiv facilități recreative și sportive, existența străzilor umbrite destinate în totalitate circulației pietonale, eficienţa energetică și reducerea consumului de apă potabilă în cadrul clădirilor, sistemul centralizat de încălzire, dar și reducerea poluării luminoase și a efectului insulei de căldură.

Prezentă pe piața din România de aproximativ 15 ani, Point Development este subsidiara locală a grupului israelian Shikun & Binui. Compania este specializată în proiectarea și dezvoltarea de ansambluri rezidențiale pe segmentele medium și premium și își concentrează atenția pe construcții durabile, care generează valoare adăugată pieței și mediului înconjurător, sporindu-și valoarea financiară în timp. În România, Point Development semnează proiectele City Point (Aviaței), New Point (Pipera) și Green Point (Zona Basarabia) și  are în prezent un portofoliu de construcții cu peste 3000 de proprietăți.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: