Cîțu: Nu vom crește taxele în acest an
Reading Time: < 1 minutMinistrul Finanţelor, Florin Cîţu, susține că nu vor fi majorate taxe în acest an, ci din contră, va fi injectată lichiditate în sistem aşa cum s-a procedat până în prezent.
„În niciun caz nu vom creşte taxe în acest an. Lecţia principală a crizei din 2008-2009 a fost exact aceasta: nu creşti taxele şi dobânzile în perioadă de criză pentru că ar însemna o frână majoră pentru economie. Din contră, injectăm lichiditate în sistem, aşa cum am făcut şi până acum. Plătim facturile la timp pentru companii, am rambursat 4 miliarde lei TVA, în aprilie rambursăm TVA anticipat ulterior. Deci mergem contrar acestei idei”, a spus răspuns ministrul Finanţelor la întrebarea dacă Guvernul ia în calcul creşterea unor taxe pentru firme sau populaţie până la finalul anului pentru a ţine sub control deficitul.
Comisia de prognoză estimează o contracție a economiei de -1,9% din PIB, iar deficitul bugetului este estimat la 72 mld. lei, adică 6,7% din PIB, a anunțat Florin Cîțu, după ședința de guvern pentru rectificarea bugetară. Cu toate acestea, spune ministrul, pentru rectificarea bugetară aflată în lucru, nu au fost tăiați bani de la investiții, dimpotrivă a fost suplimentat bugetul de la Dezvoltare cu un miliard de lei pentru proiectele PNDL.
De asemenea, Ministrul Finanţelor a mai spus că, prin plata şomajului tehnic se doreşte susţinerea în continuare a cetăţenilor care trec prin această perioadă dificilă.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz