Finanțe BizRemote by certSIGN Stiri

Cîţu: Amânarea ratelor, făcută pe o perioadă mai mare decât starea de urgenţă

25 mart. 2020 2 min

Cîţu: Amânarea ratelor, făcută pe o perioadă mai mare decât starea de urgenţă

Reading Time: 2 minute

Amânarea ratelor la credite se va face pe o perioadă mai mare decât starea de urgenţă, mai aproape de şase luni, iar toţi clienţii care solicită acest lucru nu vor avea probleme birocratice, dă asigurări ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„Este un prim pas, dar care era important pentru a veni cu o soluţie pentru tot sistemul bancar, pentru toţi clienţii şi pe care o vom adopta joi în şedinţa de Guvern, prin ordonanţă de Guvern. Detaliile tehnice încă se discută, dar o soluţie este o amânare a ratelor pe o perioadă mai mare de starea de urgenţă. Eu vă spun că aici va fi implicat şi statul şi nu vom discrimina. Cei care vor cere, vor avea acces la această facilitate. Care va fi durata de amânare şi care vor fi condiţiile, le vom pune în ordonanţa de urgenţă. Cei care au nevoie de păsuire, nu au nevoie de vreun certificat sau de altceva. Vor putea să apeleze la această facilitate. Joi vom veni exact cu detaliile”, a declarat Florin Cîţu, aseară, la Digi 24.

BNR a anunțat ieri că amânarea ratelor la credite, determinată de pandemia COVID-19, nu trebuie asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului.

Ministrul Finanțelor a precizat că decizia Guvernului se referă la o păsuire, nu la o ştergere a ratelor datorate băncii. „Am avut discuţii toată ziua cu Banca Naţională, seara am discutat şi cu reprezentanţii băncilor şi soluţia este 90% făcută. Păsuirea va fi mult mai mare, pentru că ne gândim că nu ştim în primul rând cât va dura această perioadă. Credem că e nevoie de o perioadă după aceea pentru a reveni la normal şi atunci trebuie să se extindă perioada şi după starea de urgenţă (…) Mai aproape de şase luni, decât de trei luni… Este vorba despre o păsuire, nu putem să ştergem ratele. Este o păsuire care se va întinde şi după perioada de stare de urgenţă. Pentru persoane juridice avem deja tot felul de instrumente şi vor fi şi pentru persoane fizice”, a explicat Florin Cîţu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: