Circulația auto pe Valea Oltului se va închide ziua, pentru următoarea lună
Reading Time: 2 minuteCirculația auto pe DN7 – Valea Oltului va fi restricționată pe perioada zilei, în perioada 8 iulie – 9 august pentru lucrări de defrișare necesare autostrăzii Sibiu – Pitești. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu într-o vizită pe șantierul autostrăzii.
„O să merg vineri la faţa locului, împreună cu domnul director Pistol (directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – n. r.) şi cu colegii din CNAIR. Ştiţi că avem acest lot 2 de pe Sibiu – Piteşti, care implică defrişări. Acestea au fost aprobate. Aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN7. Cert este că, în acest moment, aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranţa traficului, ar pune în pericol viaţa celor care circulă pe DN7 – şi asta nu şi-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Piteşti. Sigur, mă aştept la cunoscători care vor critica acest lucru. Nu există altă variantă. Am încercat să găsim variante. Vorbim de înălţimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiaţi aceşti arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări! Există şi cealaltă variantă, pe care cred că orice om cu scaun la cap nu şi-o doreşte”, a explicat Grindeanu.
Potrivit acestuia, cât timp va fi închisă circulaţia pe Valea Oltului, vor fi rute alternative ce vor fi transmise din timp, astfel încât şoferii să le cunoască.
„În această lună, colegii mei de la CNAIR, împreună cu Poliţa Română, vor transmite rutele alternative, astfel încât, pe perioada zilei, să avem asigurate aceste rute alternative, circulaţia fiind închisă pe perioada zilei. Pe perioada din noapte va fi redeschisă în fiecare zi, inclusiv în această lună de care vorbeam, dar vineri, la faţa locului, împreună cu colegii mei, vom transmite mai multe. Pe perioada zilei vom avea rute alternative pe care noi, împreună cu Poliţia Rutieră, le vom transmite din timp, astfel încât şoferii să le cunoască. Eu cred că e singura soluţie. Am cerut companiei care desfăşoară acele lucrări să aibă mobilizare mare, astfel încât să le finalizeze în această lună şi să ne folosim de aceste 30 – 31 de zile la maxim. Dacă tot închidem circulaţia, trebuie să folosim la maxim aceste zile şi să avem un progres major pe acel tronson”, a transmis şeful de la Transporturi.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz