Finanțe

Cine va plăti costul măsurilor fiscale ilogice ale Guvernului?

Reading Time: 2 minute

Revoluţia fiscală a Guvernului loveşte, în primul rând, în antreprenoriatul românesc, iar micul antreprenor şi consumatorul român vor achita creşterile facturilor aferente contractelor cu furnizorii de servicii de distribuţie de energie, gaze şi telecomunicaţii, care vor trece noile costuri în tarifele percepute, atrage atenţia organizaţia Romanian Business Leaders (RBL), într-un comunicat de presă.

„Guvernul declanşează a două perioadă neagră pentru antreprenorii români, după criza din 2008 – 2012, prin măsurile fiscale adoptate pe final de an, fără consultare şi într-un mod care reconfirmă lipsa de respect şi dispreţul total faţă de mediul privat şi faţă de români. Revoluţia fiscală a Guvernului loveşte, în primul rând, în antreprenoriatul românesc şi în puterea companiilor româneşti să producă valoare pentru economie şi să plătească taxe, doar ca să mascheze incapacitatea guvernării să colecteze venituri la buget”, avertizează antreprenorii.

Potrivit RBL, micii antreprenori sunt cei care vor deconta în 2019 costurile mai mari cu energia, transportul mărfurilor, telecomunicaţiile şi cu dobânzile la credite.

„Spre exemplu, odată perceput, costul cu impozitarea activelor bancare va trece rapid în costul celor care sunt deja împrumutaţi sau care vor dori să se împrumute. Astfel, antreprenorii mici şi persoanele fizice vor achita de fapt nota de plată pentru ca Guvernul să colecteze rapid şi fără dureri de cap venituri bugetare suplimentare de 3,5 – 4 miliarde de lei prin suprataxarea a mai puţin de 40 de mari contribuabili, în loc să îşi facă treaba cu adevărat şi să strângă aceşti bani de la câteva mii de evazionişti fiscali. La finalul zilei, cei care plătesc sunt fix românul şi micul antreprenor, în numele cărora Guvernul pretinde că introduce toate aceste taxe. Micul antreprenor şi consumatorul român vor achita şi creşterile facturilor aferente contractelor cu furnizorii de servicii de distribuţie de energie, gaze şi telecomunicaţii, care vor trece noile costuri, fără doar şi poate, în tarifele percepute”, afirmă membrii RBL.

Aceştia menţionează că rezultatul măsurilor în viitor este greu de prognozat, dar „este clar că, pe termen scurt, piaţa bursieră absoarbe puternic primele şocuri”.

„Pe termen mediu, este posibil ca unele companii din zona bancară şi din energie să decidă să plece din România, aşa cum s-a întâmplat recent în Ungaria. Cert este că, pe termen mediu, statul român îşi produce singur rău pentru că va pierde venituri la buget din cauza creşterii insolvenţelor. Romanian Business Leaders cere Guvernului să oprească de urgenţă ordonanţa care va da peste cap economia în 2019 şi să respecte legea privind transparenţa decizională şi consultările publice”, se mai spune în documentul citat.

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit, care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru antreprenorii şi şefii de companii din mediul de business privat.

Oana Voinea

Recent Posts

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide pe 15 noiembrie

Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…

2 ore ago

Orange România redeschide Palatul Telefoanelor din București

Orange Romania redeschide Palatul Telefoanelor, monument istoric al Bucureștiului, situat pe Calea Victoriei, numărul 35, în inima „Cartierului Creativ”. Scopul…

2 ore ago

România este cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Studiu australian

Australienii au făcut un studiu, pentru a vedea de fapt unde se situează țara lor, pe care ei o văd…

3 ore ago

Flexxon își extinde prezența în Europa de Est prin parteneriatul cu SC Zone Consulting

Flexxon, lider global în soluții de securitate cibernetică hardware și stocare NAND industrială, anunță cu mândrie noul său parteneriat strategic…

3 ore ago

Vânzarea locuințelor din București își păstrează trendul crescător. Ce se întâmplă cu prețurile

Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna octombrie 2024 s-au vândut în Capitală…

3 ore ago

Daniela Bololoi, Help Autism: Ce înseamnă prima franciză socială lansată de un ONG în România

Organizația nonguvernamentală Help Autism a lansat prima franciză socială din România, un model de business social inovator, care asigură atât…

4 ore ago