Cine sunt câștigătoarele Technovation Girls 2023
Reading Time: 3 minuteAsociația Adfaber anunță echipele care au ieșit câștigătoare în cadrul celei de-a șasea ediții a competiției Technovation Girls, organizată în România cu sprijinul BCR în calitate de Partener Național.
Nu mai puțin de 615 fete din România, îndrumate de mentori și organizatori, au dezvoltat aplicații inovatoare ce abordează problemele critice ale societății, arătând angajamentul lor de a crea schimbări pozitive prin tehnologie.
La nivel global, în această ediție au fost peste 2.100 de înscrieri în competiția internațională Technovation Girls din peste 60 de țări, acest an având cea mai numeroasă participare din istoria programului.
Efortul și reușitele elevelor au fost sărbătorite și premiate în cadrul evenimentului Regional Pitch Technovation Girls, în București, unde cinci echipe au avut ocazia de a-și prezenta proiectele finale: aplicații mobile inovatoare cu impact social real.
Echipe care vor merge la ediția globală Technovation Girls
Digital Armie, Debuggers și Big Brain++ sunt cele trei echipe semifinaliste, ce merg mai departe în etapa jurizării globale.
Echipa Digital Armie a creat o aplicație care conectează asociațiile cu donatorii și voluntarii. Angel’s Road este o platformă transformatoare care face o punte între ONG-uri și potențiali donatori sau voluntari. Această aplicație ușor de utilizat simplifică procesul de investire a resurselor, făcând mai ușor pentru indivizi să aibă un impact pozitiv în comunitățile lor. Angel’s Road prezintă utilizatorilor o gamă variată de ONG-uri și cauzele acestora, oferindu-le oportunitatea să aleagă inițiativele de care sunt cei mai pasionați.
Echipa Debuggers a dezvoltat aplicația UHelp, un produs care vine în ajutorul refugiaților ucrainieni din România. Cu o interfață intuitivă bazată pe hărți, aplicația ajută refugiații să se adapteze la noul lor mediu, asigurând accesul la resurse și servicii esențiale. Elevele sunt de la licee diferite, s-au întâlnit în competiție și au construit împreună un proiect care vine în sprijinul unei probleme de actualitate: războiul din Ucraina.
Echipa Big Brain++ a prezentat aplicația RecoverEats, un produs digital pentru tratamentul și recuperarea tulburărilor de alimentație. Cu funcții precum înregistrarea meselor, înregistrarea emoțiilor, urmărirea progresului și conexiuni cu clinicieni, RecoverEats revoluționează modul în care indivizii se confruntă și se recuperează după tulburările de alimentație.
Pe lângă câștigători, alte două echipe au primit mențiuni speciale pentru eforturile lor în cadrul competiției.
Femmpower cu Aplicația Defensely ce le învață pe tinere tehnici de bază de autoapărare și cum să reacționeze în situații de hărțuire. Defensely își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la provocările cu care se confruntă femeile și încurajează fetele să învețe, să crească și să reacționeze împotriva nedreptăților.
Technogrills cu aplicația Rambex, ce este concepută pentru a aborda problema globală a supraambalării. Prin creșterea gradului de conștientizare în rândul utilizatorilor finali cu privire la practicile de ambalare risipitoare, aplicația servește, ca o platformă ce încurajează o mișcare condusă de comunitate către practici de ambalare durabile.
Importanța Technovation Girls
Într-o lume în continuă transformare, Technovation Girls deschide ușa către oportunități excepționale pentru fetele din România, ajutându-le să devină lideri ai viitorului și să-și exprime imaginația și creativitatea în slujba unui scop nobil. Prin implicarea în acest program, ele au posibilitatea să se dezvolte personal și să contribuie activ la rezolvarea problemelor diverse din comunitatea lor, precum protejarea mediului, promovarea sănătății, îmbunătățirea sistemului educațional și susținerea egalității.
Technovations Girls este un program global de antreprenoriat și tehnologie pentru elevele cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani, unic ca și resurse în peisajul educațional din România.
Evenimentul aduce împreună numeroși experți în tehnologie și antreprenoriat, care au de oferit sfaturi și îndrumare pentru tinerele antreprenoare. Acesta nu ar fi posibil fără partenerii proiectului precum: BCR – Partner Național, Technovation Girls Global, Adobe, Kiss Fm și Global Worth.
În plus, anul acesta evenimentul a găzduit un workshop special dedicat educației financiare, susținut de Alexandra Nicolae, CSR enthusiast și coordonator Scoala de Bani fiind o ocazie foarte bună de a învăța despre aspectele cheie ale educației financiare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz