Cine ne poate proteja realmente de accidente rutiere

Reading Time: 4 minute

Un amic a ținut să mă tragă de mânecă atunci când am avut curajul să scriu că nu se discută de necesitatea de a avea un nivel minim de educație pentru a te comporta civilizat în trafic, ci să ai o hârtie la mână care să certifice absolvirea unui număr de clase. Adică persoanele bine educate, care au învățat acasă, de unde au și cei 7 ani de bună creștere, n-au voie să obțină permis de conducere. Acesta se acordă doar celor au “beneficiat” de instituționalizarea relației părinte-copil și au fost conștientizați – vorba europeană – că “tax builds my future”.

de Ionuț Bălan

I-am replicat prietenului că aceeași problemă o aveau și scriitori sovietici Ilf și Petrov. Ei spuneau că pietonii reprezintă cea mai mare parte a omenirii. Au creat lumea, au construit oraşele, au ridicat clădirile cu etaje peste etaje, au făcut instalaţiile de canalizare şi de alimentare cu apă, au pavat străzile şi le-au luminat cu becuri electrice. Au răspândit cultura în lumea întreagă, au inventat tiparul şi praful de puşcă, au făcut poduri peste râuri, au descifrat hieroglifele egiptene, au pus în circulaţie lama de ras, au desfiinţat comerţul cu sclavi şi au stabilit că din boabele de soia se pot prepara o sută paisprezece feluri de mâncare gustoasă şi hrănitoare. Şi când totul a fost gata, când planeta noastră a căpătat un aspect oarecum civilizat, au apărut automobiliştii, care au început să-i strivească pe sărmanii pietoni blânzi şi inteligenţi. Străzile, create de pietoni, au trecut sub stăpânirea automobiliştilor. Partea carosabilă a devenit de două ori mai lată, iar trotuarele, de două ori mai înguste, ajungând până la dimensiunile banderolelor de pe pachetele de tutun. Pietonii au început să se lipească, temători, de zidurile caselor. În oraşele mari, pietonii duc o viaţă de martiri. S-a introdus, pentru ei, un fel de restricţie de ghetou în ceea ce priveşte circulaţia. Nu li se îngăduie să traverseze decât la intersecţii, adică tocmai acolo unde circulaţia este mai intensă, unde firul de păr de care atârnă de obicei viaţa pietonului se poate rupe mai uşor decât oriunde. Iar dacă, uneori, pietonul izbuteşte să scape de sub botul argintiu al maşinii, vine miliţia şi-l amendează pentru nerespectarea catehismului circulaţiei.

Paragraful de mai sus sugerează că nu e musai să știi să scrii și să citești ca să fii un șofer competent, prudent și disciplinat. Regulile de circulație de bază sunt profund intuitive și de bun simț. Din același motiv, semnele de circulație sunt grafice și schematice, ca să nu fie nevoie să li se interzică pietonilor analfabeți să traverseze strada pe zebră. Șofatul este o sumă de dexterități și reflexe, nu un bagaj de cunoștințe teoretice de tocit pentru bac.

Da, numai că autorităţile de stat elaborează şi implementează politici publice din ce în ce mai “ştiinţifice”, menite să restrângă pe cât posibil numărul de accidente rutiere. Legislaţia suferă în permanenţă modificări, poliţia efectuează verificări tot mai dese în trafic. Amenzile şi alte sancţiuni sunt înăsprite şi se instalează peste tot camere de supraveghere, pentru monitorizarea mai atentă şi, se speră, mai eficientă a traficului. Inspecția tehnică periodică are loc anual la vehiculele vechi. Şi tot degeaba!

Pe lângă problemele legate de infrastructura rutieră deficitară şi de regulile de circulaţie, doi factori sunt determinanţi când vine vorba de cauzele accidentelor rutiere: competenţa şi (i)responsabilitatea şoferilor la volan. Ambii constituie probleme absolut insolubile în condiţiile în care drumurile rutiere rămân bunuri publice şi nu devin proprietate privată.

Motivele sunt foarte simple. Examenele auto pot căpăta cu adevărat greutate şi credibilitate doar dacă vor fi organizate şi administrate de entităţi care să aibă 100% interes ca pe străzi să ajungă doar şoferi bine pregătiţi. Se vede cu ochiul liber că asta nu se întâmplă în momentul de faţă, iar scandalurile legate de poliţiştii corupţi care au mijlocit acordarea de permise de conducere sunt numai vârful icebergului. Dacă drumurile rutiere ar fi în proprietate privată, patronii şi administratorii lor ar fi interesaţi să aibă cât mai puţine (dacă se poate zero) incidente pe proprietatea lor, întrucât veniturile lor, încasate de la utilizatori, ar depinde direct de gradul de siguranţă pe care ar reuşi să-l asigure acestora în trafic. În consecinţă, pe şosele n-ar mai ajunge posesori de permise luate cu şpagă.

Acelaşi lucru şi când vine vorba despre acei şoferi care ştiu să conducă, dar refuză să o facă responsabil din motive care ţin de voinţă. Nu este nimic de făcut împotriva lor, câtă vreme căile rutiere sunt publice, iar a circula cu maşina pe ele este un drept care nu poate fi refuzat nimănui, căci, nu-i aşa, toţi “cotizăm”, din postura de contribuabili, pentru construirea şi întreţinerea lor. Acestor şoferi care provoacă repetat accidente grave li se poate suspenda carnetul, li se pot aplica amenzi usturătoare şi chiar sentinţe penale cu executare, li se pot majora exponenţial primele de asigurare RCA şi Casco, însă nimic nu îi poate împiedica de fapt să se suie din nou la volan după ce sunt supuşi acestor sancţiuni. Doar un proprietar privat are dreptul de a-şi selecta “clientela”, precum un patron de bar, care este perfect îndreptăţit să refuze accesul acelor clienţi care fac scandal în mod repetat, spre paguba muşteriilor cumsecade.

Iresponsabililor şi aroganţilor ar trebui să li se interzică să conducă maşina de către proprietarii privaţi ai căilor rutiere. Fiecare proprietar îşi poate fixa limite de toleranţă proprii (deşi, probabil, tendinţa naturală va fi spre uniformizare): de la atâtea accidente în sus provocate într-un interval dat, tragi pe dreapta şi iei taxiul, autobuzul, trenul sau avionul. Şi nu mai calci cu maşina pe şoseaua mea câte zile mai ai.

În celebra sa carte “Reconstrucția libertății”, când analizează problematica privatizării drumurilor, Walter Block aduce exemplul companiilor aeriene private, care înțeleg că siguranța serviciului oferit de ele este de cea mai mare importanță pe lista de cerințe a clienților. Acest lucru îl determină pe Block să spună că proprietarii de drumuri particulare vor fi cei mai interesați să răspundă preocupărilor utilizatorilor de drumuri în privința siguranței și aplicării regulilor și practicilor în acest sens, deoarece limitează accesul la vehiculele periculoase mai eficient decât agențiile guvernamentale.

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii“, publicist la “Jurnalul Național“, “Săptămâna financiară“, “Piața financiară“, “Curentul“, “Bursa“, “Evenimentul zilei“. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro