Cine a vândut mai multe smartphone-uri în 2020: Apple, Samsung sau Huawei?
Reading Time: 2 minutePiața globală de smartphone-uri, afectată puternic în prima jumătate a anului trecut de pandemia de COVID-19, și-a mai revenit spre finalul lui 2020, dar tot a scăzut cu 10% față de 2019.
În total, anul trecut au fost livrate peste 1,33 de miliarde de smartphone-uri la nivel global, față de aproape 1,48 de miliarde de unități în 2019, potrivit unui raport Counterpoint.
Ultimul trimestru a fost anul trecut cu doar 1% sub nivelul din 2019, reușind însă o creștere de 8% față de trimestrul trei din 2020, cu un total de aproape 396 de milioane de smartphone-uri livrate.
Topul producătorilor de smartphone în 2020
În ultimul trimestru, lansarea iPhone 12 din octombrie a propulsat Apple pe primul loc pe piața globală de smartphone-uri, la o distanță uriașă, de 20 de milioane de unități, de locul 2, ocupat de Samsung. Pe 3 a urcat Xiaomi.
Iată însă cum arată clasamentul pe tot anul 2020:
- Samsung: 255,7 mil. unități (-14%), cotă de piață 19%
- Apple: 201,1 mil. unități (+3%), cotă de piață 15%
- Huawei: 187,7 mil. unități (-21%), cotă de piață 14%
- Xiaomi: 145,8 mil. unități (+17%), cotă de piață 11%
- OPPO: 111,8 mil. unități (-7%), cotă de piață 8%
Samsung a început anul 2021 în forță, cu lansarea seriei Samsung Galaxy S21, care a adus noutăți atât la nivel de performanțe, cât și la nivel de design.
Pe piața din România, anul trecut a intrat oficial și brandul OPPO, care consideră piața locală foarte importantă pentru dezvoltarea OPPO în regiune.
Huawei, afectat pe piața globală de interdicțiile impuse de Statele Unite începând din 2019, se bazează pe piața din China, dar își întărește și AppGallery, magazinul propriu de aplicații care acum este disponibil și oricărui utilizator de Android. Compania urmează să lanseze în această primăvară seria Huawei P50.
„E interesant de notat faptul că piața piața a migrat puternic de la telefoanele mobile tradiționale (feature phones) către smartphone-uri, care au devenit în anul pandemiei instrumentul folosit atât pentru divertisment, cât și pentru educație și muncă. Recuperarea (din a doua jumătate a anului) a venit și în urma promovării tehnologiei 5G prin reduceri de prețuri de către operatorii telecom„, a spus analistul Aman Chaudhary.
De altfel, smartphone-urile 5G au ajuns să reprezinte în trimestrul patru peste o treime (34%) din totalul livrărilor la nivel global, înregistrând o creștere de 120% față de trimestrul trei.
Creșterea a fost stimulată de seria iPhone 12, toată ultima generație de smartphone-uri de la Apple venind, în sfârșit, cu 5G. O contribuție importantă au avut-o, potrivit analiștilor Counterpoint, și smartphone-urile 5G cu prețuri sub 300 de dolari lansate de branduri precum OnePlus, OPPO, Xiaomi și vivo.
Liderul absolut la tehnologia 5G a fost anul trecut China, care a acoperit aproximativ 40% din totalul pieței.
Foto: © Oleksandr Lutsenko – Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz