Retailerul român de optică, Lensa, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 70% în 2022, față de 2021, ajungând la venituri totale de peste 134 de milioane de lei.
Cu un magazin online și o rețea de 48 de showroomuri în 25 de orașe din țară, Lensa se poziționează astăzi între cei mai mari retaileri de optică din România. Investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine au ajuns în prezent la circa 5,5 milioane de euro. În ultimul an, Lensa a adoptat o strategie de expansiune, astfel că în perioada ianuarie 2022 – aprilie 2023 compania a deschis un număr de 33 de unități.
În cei 10 ani de activitate, compania a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de peste 317 de milioane de lei.
De asemenea, în această perioadă (mai 2013 – mai 2022), Lensa a oferit peste 1,1 milioane de consultații optometrice gratuite și a înregistrat 1,5 milioane de comenzi, servind aproximativ 750.000 de clienți, a precizat Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…
Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…
În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…
JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…
Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…