Stiri

De ce superstarul Chris Hemsworth a cântat live la tobe cu Ed Sheeran la București, pe Arena Națională

Reading Time: 2 minute

Momentul surpriză din cadrul concertului de pe Arena Națională din București a fost filmat seara trecută pentru cel de-al doilea sezon al serialului original Disney+ de la National Geographic, DINCOLO DE LIMITE CU CHRIS HEMSWORTH.

După ce a învățat să cânte la tobe de la zero, seara trecută Chris Hemsworth s-a alăturat prietenului său, cantautorul Ed Sheeran, câștigător al premiului GRAMMY®, pentru a interpreta pentru prima dată piesa „Thinking Out Loud” în fața unui public de aproximativ 70 000 de fani în București.

Provocarea de a învăța să cânte la un instrument, menită să stimuleze creierul, a fost filmată pentru cel de-al doilea sezon al serialului original Disney+ de la National Geographic, DINCOLO DE LIMITE CU CHRIS HEMSWORTH (LIMITLESS WITH CHRIS HEMSWORTH), care va apărea în 2025.

Pe parcursul noului sezon al serialului DINCOLO DE LIMITE, Chris explorează fizic și mental o serie de probleme universale cu care oamenii din întreaga lume se confruntă zilnic: durere, frică, tulburări cognitive și conexiuni sociale. Îndrumat de experți de renume mondial, mentori și lideri spirituali, el va călători până la capătul lumii pentru a descoperi cele mai recente idei științifice și a descifra câteva dintre cele mai bine păstrate secrete ale lumii pentru a trăi o viață mai bună. Primul sezon din serialul DINCOLO DE LIMITE este deja disponibil pe Disney+.

Pentru cel de-al doilea sezon din DINCOLO DE LIMITE, producători executivi sunt Tom Watt-Smith și Jane Root, iar Arif Nurmohamed este co-producător executiv pentru Nutopia. Creatorii Darren Aronofsky și Ari Handel de la Protozoa Pictures revin la producția executivă, iar Chris Hemsworth, Ben Grayson și Brandon Hill sunt producători executivi pentru Wild State. Pentru National Geographic, Bengt Anderson și Simon Raikes sunt producători executivi, iar Tom McDonald este vicepreședinte executiv al Global Factual and Unscripted Content.

Interpretarea surpriză a lui Chris Hemsworth a avut loc pe Arena Națională din București, în cadrul celui mai nou turneu al lui Ed Sheeran, the +–=÷x tour.

Disney+ este platforma dedicată de streaming care cuprinde filme și seriale de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic, alături de „Familia Simpson” și multe altele. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star. Serviciul de streaming direct către consumator, Disney+ de la The Walt Disney Company oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă dezvoltare, printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune, de animație și scurtmetraje. Având acces la vasta gamă Disney de filme si divertisment TV, Disney+ găzduiește, de asemenea, cele mai noi producții lansate de The Walt Disney Studios.

National Geographic Content, premiat și aclamat de critici, parte a unui joint venture între The Walt Disney Company și National Geographic Society, creează și oferă povești și experiențe captivante în domeniul istoriei naturale, științei, aventurii și explorării. Fiind cel mai mare brand pe social media, cu peste trei sferturi de miliard de urmăritori pe toate marile platforme, acesta generează peste un miliard de impresii în fiecare lună. Inspirând o conexiune mai profundă cu lumea, National Geographic Content ajunge la 300 de milioane de oameni din întreaga lume, în 180 de țări și 33 de limbi, ca editor digital, social și tipărit și prin canalele globale National Geographic (National Geographic Channel, Nat Geo WILD, Nat Geo MUNDO), National Geographic Documentary Films și platformele directe către consumatori Disney+ și Hulu. Conținutul său divers include franciza Genius, premiată cu Emmy®, serialele Life Below Zero și Secrets of the Whales și filmul Free Solo, premiat cu Oscar® și BAFTA. 

Foto: National Geographic/Evan Paterakis

Romanita Oprea

Recent Posts

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

5 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

11 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

11 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

12 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

12 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

12 ore ago