Chiriile au crescut spectaculos în ultimul an. Majorări de 14%
Reading Time: 5 minutePrețurile solicitate pe Storia pentru chiriile din cele 10 orașe analizate, orașele cu cele mai multe anunțuri de pe platformă, au înregistrat o creștere de 14% de la un an la altul (septembrie 2024 vs. septembrie 2023). În raport cu luna anterioară, prețurile au rămas aproape la același nivel, cu o creștere minoră de doar 1%. În luna septembrie a acestui an interacțiunile între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe Storia – platforma imobiliară lansată de OLX – au crescut cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar vizualizările au crescut ușor, cu 1%.
„Prețurile chiriilor au continuat să crească, mai ales odată cu pregătirile de începere a anului universitar, când cererea din partea studenților pentru locuințe în apropierea centrelor academice este semnificativ mai mare decât în alte perioade. Această cerere intensificată determină o tendință ascendentă a prețurilor în marile orașe universitare”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.
Cât au crescut prețurile chiriilor în București în luna septembrie
Comparativ cu anul trecut, prețurile medii pentru chiriile din București au înregistrat o creștere de 14%. În septembrie 2024, o garsonieră a avut un preț mediu de 369 euro/lună, un apartament cu două camere s-a închiriat cu 580 euro/lună, iar un apartament cu trei camere a ajuns la un preț mediu de 791 euro/lună. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost în Sectorul 5 pentru apartamentele cu trei camere (+26% în septembrie 2024 față de septembrie 2023), în timp ce cele mai mici creșteri au fost în Sectorul 1 pentru apartamentele cu două camere (+5%). Față de luna anterioară, în luna septembrie singurul sector în care s-au înregistrat scăderi a fost Sectorul 1, cu o scădere de -1% pentru apartamentele cu două camere.
În septembrie 2024, prețurile medii ale chiriilor din București au variat între sectoare. În Sectorul 1, cel mai scump sector, chiria pentru o garsonieră a fost în medie de 440 euro/lună, un apartament cu două camere a ajuns la 650 euro/lună, iar unul cu trei camere la 1000 euro/lună. În contrast, cele mai accesibile prețuri s-au înregistrat în Sectorul 4, unde o garsonieră s-a închiriat cu 350 euro/lună, un apartament cu două camere cu 500 euro/lună, iar unul cu trei camere cu 650 euro/lună.
Astfel, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 350 euro (în Sectorul 2 și Sectorul 4) și 440 euro (Sectorul 1). Prețurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 500 de euro (Sectorul 4) și 650 de euro (Sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 590 euro (Sectorul 6) și 1000 de euro (sectorul 1).
Cât s-au scumpit chiriile în alte orașe mari din țară
Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Oradea (+21%). Cea mai mare creștere de la o lună la alta (septembrie 2024 vs. august 2024) a fost în Timișoara (+4%).
CLUJ-NAPOCA
Comparativ cu anul anterior, prețurile medii solicitate pentru închirierea garsonierelor au crescut cu 14% și cele ale apartamentelor cu două camere cu 9%, în timp ce prețurile medii pentru apartamentele cu trei camere au crescut cu 7%. Astfel, în luna septembrie 2024, prețul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 400 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 600 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preț mediu de 750 de euro.
IAȘI
În Iași, chiriile au înregistrat creșteri moderate în septembrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari fiind pentru garsoniere (+17%). Prețurile pentru apartamentele cu două camere au crescut cu 2%, iar cele pentru apartamentele cu trei camere au crescut, în medie, cu 9%. Astfel, prețul mediu pentru o garsonieră a fost de 350 euro/lună, pentru un apartament cu două camere a fost de 450 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere a fost de 543 euro/lună.
BRAȘOV
Și în Brașov prețurile medii ale chiriilor au crescut în septembrie 2024 comparativ cu septembrie 2023. Cele mai mari creșteri au fost pentru garsoniere (+17%), urmate de apartamentele cu două camere, care au înregistrat o creștere de 10% și de apartamentele cu trei camere care au avut o majorare de 2%. În luna septembrie, chiria medie pentru o garsonieră a fost de 350 euro/lună, pentru un apartament cu două camere de 529 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere de 608 euro/lună.
CONSTANȚA
În septembrie 2024, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 3% pentru garsoniere, cu 11% pentru apartamentele cu două camere și cu 8% pentru cele cu trei camere, comparativ cu luna septembrie a anului precedent. Prețurile medii de închiriere au fost de 311 euro pentru garsoniere, 500 de euro pentru apartamentele cu două camere și 645 de euro pentru apartamentele cu trei camere.
TIMIȘOARA
În Timișoara, în luna septembrie a acestui an, chiriile au înregistrat creșteri de 12% pentru garsoniere și 11% pentru apartamentele cu trei camere, în timp ce prețurile pentru apartamentele cu două camere au crescut cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, prețurile medii de cerere au ajuns la 280 de euro pe lună pentru garsoniere, 420 de euro pentru apartamentele cu două camere și 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere.
SIBIU
În Sibiu, în luna septembrie 2024, prețurile medii de închiriere au crescut cu 9% pentru garsoniere, cu 8% pentru apartamentele cu două camere și cu 10% pentru cele cu trei camere, față de aceeași perioadă a anului trecut. În septembrie 2024, chiriașii au plătit, în medie, 300 de euro pentru închirierea unei garsoniere, 400 de euro pentru un apartament cu două camere și 500 de euro pentru un apartament cu trei camere.
ORADEA
În Oradea, prețurile de închiriere pentru luna septembrie 2024 au înregistrat creșteri semnificative față de aceeași lună a anului trecut: +26% pentru garsoniere, +14% pentru apartamentele cu două camere și +25% pentru cele cu trei camere. Astfel, chiriașii au plătit în medie 250 de euro pentru o garsonieră, 400 de euro pentru un apartament cu două camere și 500 de euro pentru unul cu trei camere.
CRAIOVA
În luna septembrie, prețurile medii de închiriere au fost de 281 de euro pentru garsoniere, 400 de euro pentru apartamentele cu două camere și 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere, înregistrând creșteri de 12%, 14% și, respectiv, 16% față de aceeași lună a anului trecut.
ARAD
În septembrie 2024, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 16% pentru garsoniere, cu 6% pentru apartamentele cu două camere și cu 16% pentru apartamentele cu trei camere. Astfel, în Arad, chiriașii au plătit un preț mediu de 220 euro pentru închirierea unei garsoniere, 350 de euro pentru un apartament cu două camere și 465 de euro pentru unul cu trei camere.
Analiza a fost realizată de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare în cunoștință de cauză.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz