BizRemote by certSIGN

China ratează obiectivul de creștere de 5,6%, considerat un prag-cheie

23 apr. 2020 2 min

China ratează obiectivul de creștere de 5,6%, considerat un prag-cheie

Reading Time: 2 minute

China înregistrează o decelerare mai rapidă a activității economice decât se așteptau autoritățile chineze în acest an și ar putea rata obiectivul de creștere setat de Partidului Comunist Chinez (PCC) de 5,6% pentru 2020. În ciuda circumstanțelor actuale determinate de extinderea pandemiei de COVID-19, PCC speră să atingă acest obiectiv înainte de aniversarea de 100 de ani din iulie 2021, arată o analiză Coface.

În ultimele luni, economia chineză s-a confruntat cu numeroase provocări, precum consecințele războiului comercial cu Statele Unite, dar și factori structurali, cum ar fi situația demografică a țării (15% din populația chineză are peste 65 de ani). În acest context, pandemia de COVID-19 este un șoc suplimentar care se adaugă provocărilor existente.

Obiectivul de creștere de 5,6% este considerat un prag-cheie pentru China și PCC, partidul considerând că acesta este un nivel de dezvoltare al societății „moderat prosper”. China definește acest obiectiv ca dublarea valorilor de venit nominal pe cap de locuitor din 2010.

În această etapă, guvernul pare să rămână încrezător în atingerea obiectivelor pentru 2020. Cu toate acestea, este mai probabil ca această etapă să fie amânată până în 2021. Răspândirea COVID-19 în întreaga lume, în special pe piețele cheie pentru China precum Europa și America de Nord (30% din exporturile sale), va afecta activitatea economică chineză în acest an.

Autoritățile chineze au luat măsuri pentru a compensa impactul pandemiei asupra economiei. De exemplu, Banca Populară Chineză (PBOC) s-a concentrat până în prezent pe măsuri destul de prudente și clar orientate, cum ar fi reducerea ratei dobânzilor. În pofida flexibilității generate de aceste decizii, China va trebui să apeleze la o relaxare monetară mai agresivă, precum și la o relaxare fiscală dacă dorește să gestioneze stabilizarea economiei sale, arată analiza Coface.

Spre deosebire de 2009, spațiul de manevră în gestionarea problemelor economice este substanțial redus. În special, rezervele valutare nu sunt suficiente pentru a acoperi ieșirile, punând presiuni pe moneda yuan.

Pe plan fiscal, investițiile suplimentare în infrastructură care vizează compensarea șocului se vor adăuga la îndatorarea locală, ceea ce va conduce la presiuni asupra sectorului bancar, deja aflat sub presiune, și a corporațiilor foarte îndatorate. În acest context, se așteaptă o creștere a valorilor implicite ale obligațiunilor și a insolvențelor corporative, însoțite de eforturi de restructurare în sectorul bancar.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: