Chicco mută magazinele stradale în mall-uri
Reading Time: 3 minuteChicco România a deschis un nou magazin în București, într-un centru comercial, după schimbarea strategiei de business de relocare a magazinelor stradale în mall-uri. Magazinul e deschis de la finalul lunii noiembrie, în București Mall, în urma unei investiții de 120 de mii de euro.
Noua strategie de business este pusă în practică în anul în care brandul italian de produse pentru copii împlinește 60 de ani de la înființare. Rețeaua unicului importator de produse Chicco are opt magazine în prezent, șase stradale în București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Galați și Constanța și două în mall-uri, în Timișoara (Iulius Mall), deschis în martie, și București, în noiembrie, precum și unul online (www.chicco.ro).
Pentru 2018, Chicco România estimează o cifră de afaceri de peste șase milioane de euro, în creștere cu 12% față de 2017.
“Mutarea magazinelor stradale în mall-uri a fost decisă pentru mai multă vizibilitate și pentru a veni în întâmpinarea clienților care vor să aibă mai multe opțiuni pentru cumpărături în același loc”, declară Ruxandra Burcea, proprietarul business-ului pornit în urmă cu 22 de ani în România.
Magazinul din București Mall, cu o suprafață de 145 metri pătrați, găzduiește colecția de toamnă-iarnă 2018, jucării, accesorii și produse pentru îngrijirea copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani.
Conceptul este aliniat cu cel al magazinelor Chicco din întreaga lume, în conformitate cu “brand book-ul” italian.
În 2018, cele mai cumpărate produse au fost cărucioarele sport si cele duo (cărucior și landou), hăinuțele și încălțămintea și o gamă nouă de biberoane, Natural Feeling. Prima achiziție este cea mai importantă pentru părinții aflați în așteptarea unui copil, astfel încât un bon mediu ajunge până la 3.500 de lei, acesta conținând produse precum cărucior, pătuț, hăinuțe, dar și alte accesorii și cosmetice pentru bebeluși.
Potrivit statisticilor Chicco, bugetul minim alocat pentru un cărucior trio este de 1.500 de lei (321 de euro).
În ultimii 2 ani, o creștere importantă au avut categoriile haine (peste 20%) si încălțăminte pentru copii (peste 30%). Totul se datorează calității materialelor utilizate, dar si inovației și unicității produselor (acoperișul de branț patentat, conceput în urma studiilor efectuate de către Observatorul Chicco cu privire la evoluția mersului copiilor si dezvoltării corecte a piciorului încă de la primii pași). Astfel a apărut prima gama de încălțăminte pentru copii (Gattona), dedicată în exclusivitate copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 luni și 2 ani, care, de altfel, a contribuit în mod semnificativ la creșterea de peste 30%.
“Clientul Chicco este unul foarte bine informat, care știe cu exactitate ce dorește să cumpere. Politica brandului este să-l susțină foarte mult în creșterea copilului, mai ales dacă se află la primul. Noi organizăm pentru viitorii părinți cursurile de puericultură “Școala Părinților” de 6 ani, în toate orasele în care avem magazine, în timp ce compania mamă vine periodic cu produse noi, inovatoare și unice, extrem de utile în creșterea copilului“, precizează Ruxandra Burcea.
Apărut în 1958, bradul Chicco distribuie în prezent o gamă completă de produse, fiind unica marcă multi-specializată care satisface toate nevoile copiilor și părinților în peste 120 de țări din întreaga lume. Anul acesta s-au împlinit 60 de ani de când a Chicco a luat naștere, brandul fiind recunoscut ca lider de piață pe segmentul produse de puericultură. În România, Chicco este prezent de 22 de ani, fiind la rândul său lider în categoria accesoriilor pentru copii (cărucioare, scaune de masă, pătuțuri).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz