CFR introduce noi trenuri spre Brașov dar și Craiova – Budapesta
Reading Time: 3minute
Din 15 decembrie 2024, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024-2025, ce va fi valabil până la data de 13 decembrie 2025. CFR Călători încearcă astfel să ofere mai multe trenuri spre mai multe destinații, mai ales pe acele rute unde traficul rutier este foarte aglomerat.
În noul plan de Mers al Trenurilor 2024-2025 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători.
Trenurile Alstom merg spre Brașov
Pentru asigurarea și adaptarea traficului de călători la cerințele publicului călător, CFR Călători a introdus în circulație 4 trenuri noi București Nord – Brașov. Trenurile sunt formate din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR Alstom Coradia Stream. Rama este alocată pentru exploatare operatorului național CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziționate pentru România. Cele 4 trenuri noi IR proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou sunt.
Nr. crt.
Nr. tren
Staţie plecare
Plecare
Staţie sosire
Sosire
Total (km)
Timp total (min)
1
IR 16001
Bucureşti Nord
0631
Brașov
0859
166
2h 28m
2
IR 16002
Brașov
1025
Bucureşti Nord
1258
166
2h 33m
3
IR 16003
Bucureşti Nord
1322
Brașov
1600
166
2h 38m
4
IR 16004
Brașov
1627
Bucureşti Nord
1900
166
2h 33m
În condițiile demarării lucrărilor la infrastructura feroviară „Quick Wins”, lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate de către CFR SA pe relația București Nord – Craiova, CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate, astfel:
-> pentru a răspunde mai bine cerințelor și pentru menținerea relațiilor internaționale ce leagă principalele orașe din România cu Europa, circulă:
– Trenul internațional IR 72 „Traianus”, în relația Craiova – Budapesta Keleti
– Trenul internațional IR 73 „Traianus”, în relația Budapesta Keleti – Craiova
-> Introducerea unui tren nou în circulație IR 1599 în relația București Nord – Drobeta Turnu Severin, cu plecare din stația București Nord la ora 0502 sosire în stația Drobeta Turnu Severin ora 1219
În condițiile demarării lucrărilor de „Electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, pentru preluarea călătorilor în perioada sezonului estival din stațiile Cluj Napoca, Sighișoara, Câmpia Turzii, Copșa Mică, CFR Călători introduce în circulație trenurile IR sezoniere 1947/1948 în relația Cluj Napoca – Brașov și retur, ramuri la trenurile IR sezoniere 1941/1942 în stația Brașov.
În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că pe distanța Constanța – Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.
Serviciul InterCity
Compunerea trenurilor IC este asigurată cu un număr de peste 50 vagoane de călători (vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a și vagoane clasa a II-a cu spațiu destinat serviciului de alimentație publică). Toate vagoanele sunt modernizate și sunt dotate la nivelul standardelor actuale, cu instalație de climatizare, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalație de sonorizare, afisaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capat al salonului.
În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat și sunt apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele.
Reduceri tarifare și modalități de cumpărare bilete
CFR Călători pune la dispoziție o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc) care facilitează mobilitatea cetățenilor spre destinațiile interne dorite. Detalii pe cfrcalatori la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. De asemenea, și spre destinațiile externe călătorii au la dispoziție o serie de oferte, la tarife avantajoase, spre Moldova, Austria, Germania, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, precum şi căutata ofertă Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită țară din Europa. Detalii pe site la secțiunea Trafic internațional/ Oferte.
Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care sunt încheiate parteneriate pentru vânzarea de bilete.
CFR Călători facilitează achiziționarea ușoară și rapidă a biletelor de tren în trafic intern prin aplicația mobilă “CFR Călători bilete online” disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery.
Achiziția online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren până la ora de plecare a trenului din stația de îmbarcare.
Personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea legitimațiilor de călătorie (și plata cu card contactless), rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.
Trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur dispun de aparate POS pentru plata contactless cu orice dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent, iar din stațiile CFR București Nord și Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona București –Ilflov.
KoçZer, liderul turc în domeniul achizițiilor strategice și al managementului lanțului de aprovizionare, și-a anunțat intrarea pe piața europeană prin…