CEZ Vânzare a fost achiziționată de Premier Energy
Reading Time: < 1 minutCEZ Vânzare a fost achiziționată de Premier Energy, informație confirmată pentru presă joi seara. Tranzacția va intra în vigoare după parcurgerea prealabilă a tuturor procedurilor legale necesare.
Premier Energy este furnizor de gaze pentru consumatori casnici şi non-casnici (din zona de retail, industrie, comerţ), operează şi deţine o reţea de distribuţie de gaz în București şi în zonele limitrofe capitalei: zona de Sud şi de Vest a ţării, cât şi în localităţi mai mici din partea de nord a României. Compania reprezintă al treilea cel mai mare jucător din piața de profil.
Prevederile contractuale dintre companie și clienții, angajații, furnizorii sau partenerii lor rămân aceleași în contextul tranzacției și al schimbării acționarului. De asemenea, echipa CEZ Vânzare și datele de contact rămân neschimbate și în perioada următoare.
Strategia CEZ Vânzare va rămâne concentrată pe activitatea de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale.
Grupul Premier Energy este deținut de fondul ceh de investiții Emma Capital, controlat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc, care exercită și funcția de CEO al PPF, cel mai mare fond de investiții din regiune cu active de peste 42 de miliarde de euro. Premier Energy PLC este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică în Republica Moldova, cu o cotă de piață de circa 70%.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz