Companii

CEZ își vinde activele din România către australienii de la Macquarie Infrastructure and Real Assets

23 oct. 2020 3 min

CEZ își vinde activele din România către australienii de la Macquarie Infrastructure and Real Assets

Reading Time: 3 minute

CEZ Group a aprobat vânzarea activelor sale din România către fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA). Activele constau în 7 companii, inclusiv rețeaua de distribuție a energiei electrice, furnizarea de electricitate și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa de la Fântânele – Cogealac.

CEZ Group și MIRA au ajuns la un acord de vânzare care privește toate cele 3 segmente de afaceri incluse în tranzacție: distribuția de energie electrică, furnizarea de energie și portofoliul operațional de energie regenerabilă. Cele 7 companii vizate de tranzacție sunt: Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România.

CEZ Group rămâne activ în România, concentrându-se pe activitatea de trading de energie (CEZ Trade) și servicii energetice (High-Tech Clima).

Încheierea tranzacției va fi supusă aprobării Autorității Europene Antitrust și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării din România (CSAT). Vânzarea activelor CEZ din România către fondurile administrate de MIRA a fost aprobată de Consiliul CEZ Group la 13 luni de la demararea procesului de vânzare.

MIRA este cel mai mare administrator de infrastructură din lume și este parte a concernului financiar australian Macquarie Group. MIRA este un investitor pe termen lung cu o experiență vastă în administrarea infrastructurii esențiale de electricitate la nivel mondial. În prezent, portofoliul său de investiții cuprinde 12.4 GW de capacități de energie regenerabilă și rețele de distribuție a energiei electrice în Australia, Austria, Finlanda, Spania și SUA.

România este una dintre cele mai dinamice economii ale Europei și infrastructura sa energetică este critică pentru susținerea creșterii pe termen lung a țării și tranziția la un nivel scăzut de carbon. Suntem încântați să anunțăm această investiție și ne dorim să susținem această activitate în domeniul infrastructurii critice, prin investiții în electricitate mai constantă, eficientă, sigură și sustenabilă pentru comunitățile pe care le deservește„, a declarat Leigh Harrison, Head of MIRA EMEA.

Société Générale (împreună cu grupul de companii Komerční banka și BRD – Groupe Société Générale) a fost Consilierul Financiar Exclusiv al CEZ Group pe parcursul acestui proces. Firma locală de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) a asistat Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) în această tranzacție.

Transferul activelor din România face parte din noua strategie a Grupului CEZ de a își retrage activele selectate din anumite țări. Urmând strategia aprobată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, CEZ Group este în proces de vânzare a activelor sale și în Bulgaria și Polonia.

CEZ pe piața românească

Grupul CEZ este prezent în România din 2005, odată cu preluarea companiei de distribuție a energiei electrice Electrica Oltenia SA. Este reprezentat prin nouă companii – Distribuție Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, CEZ ESCO România, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development și TMK Hydroenergy Power.

După procesul de separare a activităților (unbundling) încheiat cu succes în anul 2007, Distribuție Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuție) asigură alimentarea cu energie electrică a șapte județe: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.

CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar și furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienți casnici și industriali care depășește 1,4 milioane de clienți.

Grupul CEZ deține în România și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac și Grădina, în care a investit 1,1 miliarde de euro și care conține 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcțiune la sfârșitul anului 2012.

Din 2011, Grupul CEZ deține în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reșița, județul Caraș-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 și Breazova) și amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug și Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reșița în scopul creșterii eficienței, capacitatea de producție ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW.

Foto: © Josefkubes | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: