Certificatul de vaccinare Covid intră în vigoare din 1 iulie. Va putea fi descărcat online
Reading Time: 2 minuteCertificatul digital european pentru COVID-19 va putea fi descărcat de pe data de 1 iulie de pe platforma guvernului certificat-covid.gov.ro. Platforma nu este funcțională la ora publicării acestui articol, dar secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu dă asigurări ca la data lansării oricine își va putea descărca certificatul de vaccinare.
Pentru descărcarea certificatului digital european pentru COVID-19 trebuie cont și adresa de mail
„Acestea vor putea fi descărcate și în România începând cu data de 1 iulie de pe adresa de internet certificat-covid.gov.ro. Intrăm acolo, ne facem un cont, ne-am făcut cont, ni se trimite un link pe adresa de email, accesăm acel link și vom putea descărca certificatul pentru una sau pentru oricare dintre situațiile în care ne regăsim. Pentru cei care nu au acces la internet, pot obține acest certificat cu ajutorul medicilor de familie sau al direcțiilor de sănătate publică din județele de care aparțin”, a explicat secretarul de stat.
Perioadă de tranziție când va putea fi folosit certificatul digital și adeverința clasică
Potrivit lui Andrei Baciu va fi o perioadă de tranziție, unde vor putea fi folosite ambele dovezi de vaccinare: dovada primită după imunizare, dar și certificatul digital din platformă.
„Vom avea și un call center pentru anumite excepții, care va prelua toate solicitările care vor fi rezolvate de către un grup tehnic de lucru, care va avea acest rol de a soluționa orice fel de situații punctuale și particulare. Vom avea o perioadă de tranziție de șase săptămâni în care va putea fi folosit și acest certificat și, să spunem, documentul clasic, adeverința clasică de vaccinare, tocmai pentru a da timp tuturor, pentru a da tuturor posibilitatea de a-și obține certificatul de vaccinare, astfel încât să nu se creeze niciun fel de probleme”, a arătat secretarul de stat.
Certificatul se va folosi la trecerea frontierei
Pentru a ușura călătoriile în spațiul comunitar al Uniunii Europene, mai ales din cauza noilor restricții impuse de diferite state, certificatul digital european pentru COVID-19 va fi o unealtă recunoscută de toate statele pentru a facilita comunicarea și tranzitul persoanelor la punctele de frontieră.
„Tocmai pentru că există şi diversitate foarte mare de documente – fie că vorbim de certificate de vaccinare, fie că vorbim de certificate de testare -, pentru a nu se crea cozi kilometrice în punctele de trecere a frontierei, unde să fie verificate toate aceste documente, în toate limbile de circulație europeană, care ar crea o perioadă de așteptare foarte mare, s-a găsit această formulă digitală modernă și foarte rapidă, foarte eficientă. Ai un cod QR care ți se emite cu ocazia emiterii certificatului digital pentru COVID-19 în una dintre cele trei situații – fie pentru vaccinare, fie pentru testare negativă în ultimele 72 de ore, fie pentru testare pozitivă în ultimele 180 de zile, care echivalează prin trecerea prin boală și vindecarea. Pentru aceste situații ți se emite un certificat digital care are un cod QR. Îl poți avea fie pe telefon, dacă este smart phone, fie pe format digital. Practic, cu acest cod QR se scanează la punctul de trecere a frontierei și lucrurile merg foarte repede, nu mai sunt necesare verificări suplimentare ale autenticității și veridicității acestor documente”, a mai arătat Andrei Baciu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz