CEO pentru România – Octavian Bădescu, ReMax Freedom Group

CEO pentru România – Octavian Bădescu, ReMax Freedom Group

Ce face o companie să fie performantă, să se dezvolte și să se diferențieze de alte companii?
Dar o țară? Poate fi România condusă așa cum este condusă o companie? Am provocat mai mulți CEO, unii dintre ei și antreprenori, la un exercițiu de imaginație și ne-au împărtășit primele  5 măsuri pe care le-ar lua dacă ar fi directori generali ai companiei numite România.
Care ar fi cele mai importante proiecte pe care s-ar concentra pentru a face “compania” mai performantă și ce stă în spatele obiectivelor pe care și le-au propus?

Iată ce ne-a răspuns Octavian Bădescu, Founding Partner, ReMax Freedom Group

1.Privatizarea companiilor de stat până la un anume termen limită și sub sancțiunea căderii guvernului, cu prețul și mijloacele plasate în plan secund, alocând prioritate și celeritate asupra acelora care înregistrează pierderi.

Ideea ieșirii de sub gestiunea statului poate fi extinsă apoi de la companii chiar și la anumite arii, spre exemplu la învățământ, dar nu numai, efectul fiind practic într-o povară fiscală mai redusă, implicit într-un grad mai mare de atractivitate pentru investitori, deși expresia “descătușarea energiilor investiționale și nu numai” ar putea fi o exprimare mai potrivită în context. Mitul companiilor de stat “esențiale” pentru România este fabricat în laboratoarele propagandei politice. În realitate, aceste companii s-au dovedit esențiale doar pentru stat, mai exact pentru “băieții deștepți” care s-au cocoțat în consilii de administrație sau le-au folosit în diverse contracte păguboase pentru națiune. Astăzi, toată lumea vede, de exemplu, că trenurile private sunt mai bune și mai ieftine decât cele de stat, chiar dacă ele sunt gestionate de foști angajați ai falimentarului CFR. Nu doar că s-ar realiza economii semnificative din eliminarea anumitor găuri negre ale economiei, dominate de o clientelă politică parazitară, dar din veniturile obținute am putea rezolva problema care se profilează deja legată de deficitul sistemului public de pensii. Ar fi deci necesară coroborarea cu un al doilea demers.

2.Utilizarea fondurilor obținute pentru accelerarea trecerii la un sistem privat de pensii, schimbarea sistemului actual de pensii de sorginte bismarckiană, neadecvat la realitățile demografice, fiind o prioritate absolută.

În fiecare an deficitul sistemului de pensii se adâncește, iar pe măsură ce un angajat va susține din ce în ce mai mulți pensionari, problema se va agrava. Dacă nu reducem dependența față de sistem, problema va ajunge nerezolvabilă, iar tinerii de astăzi vor ajunge să cunoască un nivel alarmant al sărăciei atunci când vor ajunge la vârsta pensionării. De aceea, din privatizările efectuate, s-ar putea realiza constituirea unui fond prin care să fie negociată ieșirea din sistemul public de pensii a celor care nu ar mai vrea să facă parte din el. Astfel, ar putea fi redusă, dacă nu chiar eliminată cea mai împovărătoare obligație fiscală pentru salariați, anume contribuția de asigurări sociale, care asigură statului aproximativ 25% (15,8% prin contribuții ale angajatorului, 10,5% prin contribuții ale angajatului) din munca fiecăruia. Simultan, veniturile actualilor pensionari nu ar fi periclitate.

3.Introducerea unei prevederi legale care să facă posibilă decizia tăierii datoriilor la companiile de stat numai în baza unui referendum, un fel de AGA reală. Acest demers ar asana, ar reseta serios economia.

În egală măsură, o procedură similară ar trebui avută în vedere și privind plata salariilor compensatorii la concediere din fonduri publice – o solicitare sindicală nefericită și discutabilă economic, fie și dacă ne gândim la faptul că favorizează exodul resurselor valoroase dintr-o organizație și la decapitalizare. Sindicatele ar trebui să militeze pentru drepturile salariaților care rămân, nu care pleacă din sistem.

4.Reglementarea legală, eventual prin constituție, a chestiunii deficitului, de fapt a necesității echilibrului bugetar.

Deficitul bugetar permanent, fie el individual, al unei companii, fie al unui stat denotă neperformanță și este un aspect negativ, mai ales pe termen lung, însă și pe termen mediu și scurt. Nu putem continua așa și acesta trebuie să fie un indicator de performanță la nivel guvernamental.

5.Stabilirea unei reguli potrivit căreia nimeni (parlamentar, ministru ș.a.m.d.) nu poate introduce vreun tip de act normativ nou în sistem dacă nu dovedește faptul că odată cu acesta se abrogă un număr cel puțin egal de pagini.

Cu alte cuvinte, cum nu poți defrișa dacă nu demonstrezi că ai plantat în egală măsură, în același timp, când vorbim de reglementări, este necesar să abordăm exact invers: nu poți planta dacă nu demonstrezi că ai defrișat. Le putem asimila buruienilor, chiar dacă în unele cazuri sunt necesare, acestea afectează în fond libertatea oamenilor… Este bine să fie puține, clare și simple, pentru a fi și gestionate mai ușor, cu mai puține resurse.