Companii

Ponderas Academic Hospital, acreditat de Surgical Review Corporation

Reading Time: 3 minute

Ponderas Academic Hospital, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria a fost acreditat, în luna iunie 2016, ca Centru de Excelență în Chirurgia Herniilor, de către Surgical Review Corporation din Statele Unite ale Americii.

Certificarea americană a venit după un proces amplu de auditare, atât a spitalului, cât și a echipei medicale, efectuat de către o echipă de specialiști din SUA, coordonată de Phd. Neil Hutcher, Chief Medical Officer în cadrul Surgical Review Corporation din North Carolina, USA, anunță rețeaua de sănătate, într-un comunicat de presă.

Ponderas Academic Hospital este, astfel, singurul spital de chirurgie avansată din Europa de Est cu trei acreditări internaționale, iar alături de Spitalul Băneasa – singurul din România acreditat internațional (JCI) pentru calitatea și siguranța îngrijirii pacientului, devin doi piloni importanți de susținere a calității și profesionalismului medical în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria. De altfel, poziționarea de lider este susținută și de studiul independent Medibus, realizat la mijlocul acestui an de către MedNet, în care Regina Maria a obținut primul loc în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale în anul 2016, fiind, an de an, și furnizorul medical privat cu cei mai profesioniști medici și cu cea mai performantă aparatură medicală.

„Noua acreditare a Ponderas Academic Hospital reprezintă o reconfirmare profesională a poziției noastre, incontestabile, de lider în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, a expertizei medicale și a standardelor extrem de ridicate și de riguroase pe care le aplicăm în toate spitalele și clinicile din rețea”, a declarat Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria, ]n comunicat.

“Medicina este o știință – iar validarea calității ei se face în primul rând de organisme recunoscute la nivel mondial, prin măsurarea și verificarea științifică a rezultatelor”, susține Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.

Pe lângă Centrul de Excelență în Chirurgia Herniilor (al doilea din Europa și al cincilea din lume cu acreditare americană SRC), Ponderas Academic Hospital deține și singurul Centru de Excelență în Chirurgie Bariatrică si Metabolică din Europa de Est cu dublă acreditare – americană și europeană, dar și acreditările Surgeon of Excellence în Chirurgie Bariatrică si Metabolică și Surgeon of Excellence în Chirurgia Herniilor, acordate unui pionier al chirurgiei laparoscopice din România, prof. dr. Cătălin Copăescu.

În contextul în care incidența acestei patologii este foarte ridicată (până la 10% din populația generală și 20% dintre pacienții care au suferit intervenții chirurgicale), existența unui Centru de Excelență dedicat acestei patologii a fost o necesitate. În plus, introducerea tehnicilor laparoscopice pentru soluționarea herniilor a revoluționat tratamentul adresat acestei patologii.

„Dacă în urmă cu peste 20 de ani, realizam cu mult entuziasm primele intervenții chirurgicale de acest tip în România, astăzi mă pot bucura de existența unui program dedicat pacienților, derulat cu succes în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgia Herniilor. Echipa medicală din Ponderas Academic Hospital are la dispoziție cele mai moderne mijloace de diagnostic și tratament, un bloc operator dotat cu cea mai avansată tehnologie medicală pentru chirurgie laparoscopică, protocoale de monitorizare a pacienților operați pentru hernii sau eventrații precum și condiții optime pentru a trata pacienții, similare oricărui spital de referință. În plus, în Centrul de training în chirurgie laparoscopică din cadrul spitalului, chirurgii din România și din străinătate se pregătesc pentru a oferi tratamente de excelență pacienților lor. Certificarea oferită de SRC Centrului de Excelență în Chirurgia Herniilor din Ponderas Academic Hospital validează profesionalismul, pasiunea și determinarea întregii echipe medicale, această recunoaștere internațională fiind o onoare pentru noi”, a declarat prof. dr. Cătălin Copăescu, Medic Primar Chirurgie Generală, Director Medical al Ponderas Academic Hospital.

Acreditarea americană (SRC) a Centrului de Excelență în Chirurgia Herniilor din Ponderas Academic Hospital certifică nu doar calitatea, ci și siguranța și rezultatele foarte bune demonstrate prin practica medicală din acest spital. Diagnosticarea, tratarea și monitorizarea procedeelor realizate în Ponderas Academic Hospital, și adresate acestei patologii complexe, sunt realizate în echipă multidisciplinară, în cadrul unui program dedicat pacienților. Chirurgi, imagiști specializați în patologia peretelui abdominal (ecografie, CT, RMN), anesteziști, alături de cardiologi, gastroenterologi, pneumologi, nutriționiști, urologi și chirurgi de chirurgie plastică și reparatorie, decid asupra secvențelor terapeutice, având drept obiectiv rezolvarea optimă a patologiei parietale, oricât de complexe ar fi ea, precum și evaluarea și corectarea cauzelor care au generat problema parietală.

Oana Voinea

Recent Posts

Boon, un start-up românesc, aduce economia circulară în companii

Boon, un start-up inovator fondat în România, anunță lansarea oficială a platformei sale, care îmbină comerțul între colegi cu susținerea…

o oră ago

Zilele Biz 2024: Cum se consolidează dinastiile de business și care este rolul meritocrației în reușita antreprenorială

Afaceri rămase în familie, afaceri între frați, între părinți și copii, toate cu un numitor comun: meritocrația. Să construiești un…

2 ore ago

20 de jurați vor decide care sunt cele mai inovatoare startup-uri de tehnologie la prima ediție a Romania Startup Awards

20 dintre cei mai cunoscuți investitori și experți în tehnologie & dezvoltare de business din România vor decide care sunt…

2 ore ago

Efectul Black Friday: „Până la finalul zilei, epuizasem 10% din stocul pentru un an întreg”

La primul eMAG Black Friday la care au participat, în 2018, Daniel Blaga și echipa Zoopie credeau că sunt gata…

3 ore ago

Cel mai bun instrument pentru era AI: cum să vă alegeți laptopul potrivit

Anul acesta, accentul se pune tot mai mult pe valorificarea inteligenței artificiale (AI) pentru creșterea productivității, iar peisajul calculatoarelor personale…

4 ore ago

Silvia Ion, Horeca Insight: „Ne dorim să extindem expoziția cu o componentă internațională mai puternică”

Silvia Ion, Managing Partner, Horeca Insight și co-organizator Food Service & Hospitality Expo ne-a vorbit despre noutățile pe care le…

4 ore ago