Centrul Alcatel de 2 mil. euro la Timisoara (Galerie foto)
Reading Time: 2 minutePe terenul fostei glorii banatene Electromotor a fost inaugurat cel mai mare centru global de operare retele Alcatel din Europa, in urma unei investitii de 2 milioane de euro in infrastructurile IT si operationala.
Centrul are o suprafata de 5.200 de metri patrati si mai sunt disponibili 9.000 de metri patrati, in caz ca vor fi noi planuri de extindere. In cadrul acestuia lucreaza deja peste 550 de angajati, care ofera servicii 24/7 in sapte limbi, deservind peste 20 de companii din SUA, Germania, Marea Britanie si Franta.
Tinand cont de actualele proiecte si de cele care urmeaza a fi pornite de la 1 ianuarie, alte 75 de persoane urmeaza a fi angajate in perioada urmatoare. Profilele cautate in acest moment sunt: service analysts, service engineers, fulfillment engineers, database analysts, service performance engineers, technical support engineers, team managers si service operations managers.
Varsta medie a angajatilor de la centrul de managed services este de 28 de ani, iar 45% din personal este feminin. De asemenea, in prezent lucreaza aici 20 de persoane din alte tari. Exista trei astfel de centre Alcatel-Lucent in Europa, in total fiind 1.000 de angajati, la nivel global existand 17 centre. Pe langa cel din Timisoara, mai exista unul in Portugalia si altul in Polonia.
Planurile de investitii si extinderea de la Timisoara au fost in acord cu Nokia, dupa cum a precizat Friedrich Trawoeger, presedintele diviziei globale de centre de operare de servicii Alcatel-Lucent. In luna aprilie a acestui an, compania finlandeza Nokia a anuntat preluarea Alcatel pentru suma de 15,6 miliarde de euro, noua companie urmand sa opereze sub brandul Nokia, tranzactia urmand sa se finalizeze in prima jumatate a anului viitor.
Servicii, clienti si… Agentia americana de securitate
In momentul de fata Alcatel – Lucent are in Romania 1.600 de angajati, peste 1.500 fiind in Timisoara si 60 in Bucuresti: ingineri R&D (telefonie mobila), specialisti care dezvolta solutii pentru mediul cloud sau big data, precum si cei aproximativ 500 angajati din centrul in centrul care administreaza retele de comunicatii mobile pentru operatori din strainatate.
„Mai mult ca niciodata, operatorii trebuie sa faca fata provocarilor multiple, precum: noii competitori din piata, amenintarea veniturilor in scadere, evolutia retelelor pentru a face fata cerintelor de trafic de date in crestere. Viitorul activitatilor de tip managed services este reprezentat de cloud si servicii de securitate”, a precizat Raoul Ros, General Manager al Alcatel-Lucent Romania.
Pentru clientii care vin din SUA exista reguli stricte, dosarul fiecarui angajat de la centrul Alcatel-Lucent dedicat proiectului respectiv trebuie evizat de… NSA (Agentia americana de Securitate Nationala). Iar acest lucru dureaza pana la trei luni, dupa strictetea impusa de institutia americana. Mai mult, hala in care se lucreaza pentru clientii americani sau care au legatura cu SUA este permanent supravegheata (si) video, imaginile fiind monitorizate de agentia americana.
Printre clientii centrului de operare de retele ale Alcatel-Lucent se afla: Time Warner Cable, KPN, Vodafone, British Telecom, Verizon etc.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz