Cele mai tari tendințe în încălțăminte pentru vara 2021
Reading Time: 3 minuteVara, avem nevoie de culoare, vestimentație din materiale aerate și încălțăminte confortabilă, care lasă piciorul să respire. Din fericire, tendințele acestui sezon propun multe sandale cu barete fine sau papuci cu talpa moale, pantofi sport ușori, tocuri pătrate foarte stabile și multe alte modele ofertante în cromatică și design, cât și foarte practice.
Brandurile de încălțăminte ne fac vara mai ușoară, oferindu-ne o diversitate de modele de papuci pentru dama din care să alegem, la prețuri accesibile și foarte practici și versatili. Nu trebuie decât să scoți din dressing șorturile colorate, rochiile fluide, cu imprimeuri florale, tunicile din in și ești gata de vacanță în deplin confort.
Designerii au mizat pe inovație și au reinventat modele clasice, adaptându-le pentru tot mai multe ținute. Dacă vrei să îți faci un plan corect pentru colecția de pantofi de vară, alege patru tipuri de încălțăminte: flip-flops, pantofi sport simpli, sandale cu barete fine și pantofi stiletto.
Iată care sunt cele mai apreciate modele de pantofi și sandale pentru această vară!
Pantofi sport albi
Snekerașii sunt aleșii femeilor pentru confort și stil, de mulți ani. Aceștia vin în diverse variante și sunt apreciați pentru că sunt practici, adaptabili în multiple ecuații vestimentare și foarte cool. Alege o pereche de adidasi pentru femei din oferta Fashion Days, pentru ținutele tale estivale sau urbane.
Flip flops cu aplicații prețioase
Flip flopșii sunt cele mai confortabile opțiuni pentru vară. Îi încalți ușor, rapid și poți merge kilometri cu ei fără să te doară picioarele. Din fericire, vara aceștia poți alege atât modele casual, cât și variante elegante, cu inserții strălucitoare în talpă, cu aplicații de pietre și cristale sau din piele întoarsă, care pot fi asociați pieselor vestimentare elegante. Un alt bonus este faptul că nu ocupă mult spațiu în bagaj, deci îi poți lua cu tine peste tot, în vacanță.
Sandale cu toc pătrat
Fie că vorbim de tocuri mici sau înalte, forma pătrată este foarte cool și, mai ales, oferă stabilitate. Poți alege sandale cu barete în tonuri nude sau pastel, cu tocul transparent, pentru ținutele de seară, sau papuci cu toc mic, potriviți pentru ținutele casual.
Papuci stil mule
Un gen de saboți cu stil, acești papuci au un aer rafinat și o versatilitate care îi face preferați în tendințe, de multe sezoane. Pe lângă variantele clasice, în tonuri neutre, din piele, există acum și modele declinate din pantofii sport, o inovație extrem de cool. Pe aceștia îi poți purta la rochii casual sau la ținute urban chic.
Stiletto colorați
Pantofii stiletto sunt apreciați în orice sezon, iar vara aceștia pot fi abordați în cele mai vibrante culori. De la modele în culori aprinse precum fucsia, galben solar, oranj, verde crud sau albastru electric până la tonuri pastel – roz pudrat, baby blue, galben pai, fistic și nuanțe neutre, pantofii stiletto pot fi purtați în orice gen de ținută, de la clasic la disco sau punk. Chiar dacă aveai o pereche în colecție, poți suplimenta cu alte culori sau tipuri de piele.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz