Cele mai bune zone de locuit ȋn București, din punct de vedere al indicelui calitate-preț, din cele 32 ȋn care este ȋmpărțit orașul, sunt cele aflate spre periferie, arată o analiză Investpoint.
Astfel, Eroii Revoluției, Popești-Leordeni și Pantelimon sunt primele trei cartiere pe care ar trebui să le aibă ȋn vedere cei care ȋși caută o locuință sau vor să investească ȋn Capitală.
,,Deja există, la nivelul pieței, date despre cartierele cele mai sigure, mai aglomerate, mai moderne sau cele mai ieftine. Indicele calitate-preț merge mai departe de atât și ia în considerare zece factori de analiză a calității imobiliare a unei zone, cât și prețurile comparabile per mp util pentru construcții noi, iar de aici apar și surprizele. Cu cât indicele la nivel procentual este mai mare, cu atât echilibrul dintre calitatea zonei și prețul aferent imobilelor noi este mai bun – aceasta reflectându-se într-o investiție profitabilă pentru un potențial cumpărător.
Astfel, punând ȋn balanță toate aceste elemente, am conturat un top al zonelor din București care să ȋi ajute pe cei care vor să se mute sau să investească inteligent ȋn domeniul imobiliar, ȋn Capitală”, spune Cristian Nicola, fondatorul Investpoint.
# | Zonă | Indicele Preț calitate |
1 | Eroii Revoluției | 154% |
2 | Popești-Leordeni | 147% |
3 | Pantelimon | 145% |
4 | Drumul Taberei | 143% |
5 | Chiajna-Roșu | 138% |
6 | Obor | 133% |
7 | Militari | 130% |
8 | Voluntari | 125% |
9 | Apărătorii Patriei | 124% |
10 | Titan | 124% |
11 | Bucureștii Noi | 123% |
12 | Crângași | 118% |
13 | Theodor Pallady | 109% |
14 | Colentina | 107% |
15 | Ferentari | 107% |
16 | Băneasa | 107% |
17 | Rahova | 103% |
18 | Vitan | 102% |
19 | Aviației | 100% |
20 | Tineretului | 99% |
21 | Cotroceni | 98% |
22 | Pipera | 97% |
23 | Ghencea | 97% |
24 | Tei | 91% |
25 | Berceni | 90% |
26 | Herăstrău | 88% |
27 | Iancului | 84% |
28 | 13 Septembrie | 82% |
29 | Piața Unirii | 77% |
30 | Primăverii | 75% |
31 | Piața Romană | 65% |
32 | Piața Victoriei | 60% |
Cei 10 factori de analiză a calității luați ȋn considerare de către specialiștii Investpoint ȋn realizarea topului sunt enumerați mai jos (factorii au punctaje de la 1-minim la 10-maxim):
Ȋn ceea ce privește prețurile medii pentru apartamente noi de două camere, cele mai ieftine apartamente se găsesc în cartierele Chiajna-Roșu, Ferentari și Popești Leordeni. Costurile pe metru pătrat util sunt de 840 Euro, 980 Euro, respectiv 1.040 Euro. Aceasta ȋn timp ce prețul mediu pe București, pentru apartamentele noi, de două camere, este de 1.640 Euro/mp.
Cele trei zone din București cu cel mai bun standard al locuirii, din punct de vedere imobiliar, sunt Cotroceni, Primăverii și Herăstrău. Principalele elemente care au stat la baza ȋntocmirii acestui clasament sunt procentul de spațiu verde al zonei, distanța față de metrou, centru, hypermarket, riscul seismic și nivelul de zgomot al cartierului, aglomerarea urbană, vechimea construcțiilor precum și abundența sau absența unităților de învățământ și a policlinicilor/spitalelor.
De ce țin bucureștenii cont atunci când ȋși aleg locuința?
,,Din experiența studiilor de fezabilitate efectuate de-a lungul anilor, am observat că obișnuința este cel mai important factor în alegerea unei locuințe. Astfel, dacă o persoană s-a obișnuit în zona Romană-Victoriei și s-a familiarizat cu magazinele, parcurile și zonele de interes ale cartierului, este foarte dificil să facă mutarea spre Popești-Leordeni sau Chiajna-Roșu – chiar dacă nivelul prețurilor nu este comparabil. Un exemplu elocvent se referă la persoanele în vârstă, ce preferă să locuiască în cartierele centrale ale Bucureștiului, în locații scumpe, dar neamenajate, în ciuda raționamentului care ne arată că dacă s-ar muta spre o zonă periferică ar avea destui bani pentru un apartament nou și ar rămâne cu un surplus de lichidități. Pentru aceștia, calitatea vieții în zonele centrale nu poate fi compensată cu sumele de bani sau confortul interior al unui apartament nou în zonele periferice ale Bucureștiului”, explică Cristian Nicola, fondatorul Investpoint.
Foto: © Ad C | Dreamstime.com
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…