Cele mai bune prietene ale fetelor

“Francezii sunt bucuroşi să moară pentru dragoste

Şi se delectează cu dueluri

Dar eu prefer un om care trăieşte

Şi oferă bijuterii scumpe

Un sărut pe mână poate fi destul de continental

Dar diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete”

Aşa începe celebrul cântec “Diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete” (Diamonds Are a Girlʼs Best Friend), care a făcut-o celebră în 1953 pe Marilyn Monroe după ce l-a interpretat în filmul “Domnii preferă blondele”. Se înţelege uşor că bărbaţii preferă blondele, iar femeile diamantele. Dar cu toate că diamantele trec frecvent Atlanticul pentru a se împrieteni cu blondele din Statele Unite, cărţile se fac în sudul Africii. 

de Ionuț Bălan

“A diamond is forever” este sloganul concernului anglo-african De Beers, care concentrează peste 80% din producţia mondială. Iar explicaţia pentru faptul că preţul diamantelor creşte continuu este aceea că De Beers restrânge permanent oferta în funcţie de cererea potenţială.

În acest fel este controlată volatilitatea şi am ajuns la principalul atu al diamantelor faţă de aur. De Beers procedează precum OPEC pe piaţa petrolului, doar că în cazul aurului negru decizia nu este concentrată nici pe departe în aceeaşi măsură. Totuşi în ceea ce priveşte evaluarea calităţii, siguranţa şi credibilitatea lucrurile nu stau atât de simplu în cazul dia­mantelor ca în cel al metalului galben. Diamantul ajunge să fie cel mai va­loros plasament sau simbolul suprem al luxului abia după ce se transformă în briliant.

Valoarea adăugată

Deci, ce este briliantul? Este un diamant brut trimis de la Kimberley la Anvers, la Tel Aviv sau chiar în ate­lierele din România, o piatră care după prelucrarea în funcţie de dimensiunile stabilite de Marcel Tolkowsky în 1919 ia forma unui poliedru cu 57 de faţete. Mai există şi alte stiluri de şlefuire (oval, poire, pendeloque, marquise, navette, princess, inimă, fire rose), numai că briliantul rotund are avantajul că scoate maximul dintr-un diamant brut, ca strălucire şi focuri (reflectă toate culorile curcubeului). 

Şi dacă am discutat deja de tăierea diamantelor trebuie precizat că nu există un singur criteriu după care evaluează experţii calitatea diamantelor, ci patru. Sistemul celor patru C: color (culoare), clarity (claritate), carat (greutate în carate) şi, în sfârşit, cut (tăietură) a fost stabilit în anii ’50 de Institutul American de Pietre Preţioase (Gemological Institute of America – G.I.A.) şi este acceptat ca atare de gemologi şi oameni de afaceri.

Valoarea diamantelor în funcţie de greutate creşte exponenţial, dar acest parametru este cel mai uşor de determinat. Cu ceilalţi e mai complicat.

Culoarea diamantelor este ex­pri­­mată în litere, pe o scară des­crescătoare de la D la Z. Un diamant perfect incolor este notat cu D, iar de la J diamantele sunt percepute ca galbene chiar şi de un ochi mai puţin experimentat. Dacă valoarea dia­mantelor scade considerabil de la H la Z, diamantele Z plus sunt extrem de valoroase.

În această ultimă categorie intră celebrele diamante albastre (“Hope”), verzi (“Dresden”), galben-portocalii (“Incomparabilul”), roşii (“Hancock”) sau roz (provenite din mina australiană Argyle).

Claritatea diamantelor înseamnă absenţa incluziunilor – lipsa urmelor altor minerale în structura cristalină. În ordine descendentă există urmă­toarea scară de evaluare: FL-IF (nu prezintă defecte interne sau externe), VVS1-VVS2 (incluziuni foarte mici), VS1-VS2 (incluziuni mici), până la IS1-IS2 (defecte vizibile chiar şi cu ochiul liber). Caratul este unitatea de măsură a pietrelor preţioase (1 ct = 0,2 grame, 1 ct = 100 puncte).

Despre tăietură s-a determinat geometric, în funcţie de proprietăţile de reflexie şi refracţie ale carbonului cristalizat tetraedric – diamantul –, că există o serie de dimensiuni optime de la unghiul de tăiere, diametrul blatului, raportul dintre acesta şi înălţime etc.

Un investitor nu are însă nevoie să‑şi bată capul cu atât de multe noţiuni. Există specialişti care pot spune dacă un diamant este veritabil ori e doar o imitaţie fără valoare, din moissanit sintetic. Moissanitul conduce aproape la fel de bine căldura ca şi diamantul veritabil, ceea ce pune testerele vechi în dificultate. Din acest motiv trebuie reţinut că diamantele nu se cumpără fără certificat, aici nu-i loc de chilipiruri.

Singura afacere bună care se poate face este achiziţia unui diamant vechi care să fie retăiat. Chiar dacă el pierde 10% din greutate, celelalte criterii îi majorează semnificativ prețul.

Investment grade

Din câte se vede, avem criterii de evaluare la diamante mult mai complicate decât la aur. Ceea ce ştim însă clar e că un inel cu diamant, o combinaţie aur – diamante care să ne ferească de toate relele pământului, nu constituie o investiţie de portofoliu. Doar 10% din diamantele extrase în fiecare an trec la categoria “diamante de depozit”. Restul sunt utilizate pentru bijuterii. Asta face ca, probabil, pe inelar să aveţi aşezată o piatră mai mică de un carat care, în afara faptului că nu reprezintă mare atracţie pentru dealer, îl mai încurcă şi pe expert la evaluare. De aici se mai poate reţine că locul lingoului de aur sau al diamantului de minimum un carat este caseta de valori. Un avantaj al diamantului faţă de aur este că un lingou voluminos de 12,5 kilograme se poate reduce la 2,4 grame, cât cântăresc 12 diamante perfecte de un carat, ori la doar 1,2 grame – două diamante de trei carate.

 Să lăsăm însă deoparte deosebi­rile dintre aur şi diamante ca plasamente, pentru a trage o concluzie comună. Când dobânzile şi acţiunile ne dezamăgesc, diamantele şi aurul pot fi la fel de bine utilizate ca alternative. Şi fiindcă principalul scop al unui plasament de acest fel este să ne ferească de şocuri, cei care investesc pe termen lung în diamante vor găsi peste 10-15 ani o valoare bine conservată, real pozitivă, adică peste inflaţia oficială.

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii“, publicist la “Jurnalul Național“, “Săptămâna financiară“, “Piața financiară“, “Curentul“, “Bursa“, “Evenimentul zilei“.
Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro