Stiri

Cel mai mare centru de artă imersivă din Europa se deschide la Cluj-Napoca

Reading Time: 2 minute

MINA Museum of Immersive New Art va inaugura un nou spațiu permanent la Cluj-Napoca pe data de 1 noiembrie 2024, aducând publicului din regiune o experiență artistică inovatoare. Aflat într-o clădire industrială modernizată, cu o suprafață totală de 4.000 de metri pătrați, ce include atât zone interioare, cât și exterioare, MINA Cluj va fi un centru de referință pentru arta digitală și tehnologiile emergente, devenind cel mai mare spațiu de acest fel din Europa!

MINA Cluj, spațiu susținut de Banca Transilvania, este un proiect ambițios, ce aduce împreună arta digitală, tehnologia de ultimă generație și experiențele interactive într-un mediu dedicat tuturor vârstelor. Este realizat de echipa MINA, din care fac parte echipele Le Petit și One Night Gallery, la care se alătură și echipa Form din Cluj.

Clădirea renovată de pe strada Orăștie nr. 10 din Cluj-Napoca include un spațiu imersiv impresionant de 600 de metri pătrați – mai mare cu 50% decât cel din București, o zonă specială pentru instalații de new media art și un spațiu dedicat celor mici, oferind experiențe educative și interactive pentru copii.

„Suntem entuziasmați să extindem conceptul MINA în Cluj, un oraș cu o bogată tradiție culturală și un public deschis către inovație. MINA oferă o platformă unde arta și tehnologia se întâlnesc pentru a crea experiențe de neuitat. Spectacolele și instalațiile noastre sunt concepute să atragă și să inspire vizitatori de toate vârstele,” declară co-fondatorii MINA.

MINA București, care a aniversat recent un an de activitate cu peste 300.000 de vizitatori, și proiectul itinerant MINA Pop Up, ce a înregistrat 60.000 de vizite în doar 6 luni, confirmă succesul acestui concept inovator, care se extinde acum și în Cluj, aducând noi experiențe imersive publicului din regiune.

Spațiul imersiv va prezenta o varietate de spectacole multimedia care permit publicului să exploreze universul artiștilor clasici și contemporani, dar și experiențe educative care ne duc în locuri îndepărtate și greu accesibile, precum misterele cosmosului și alte lumi extraordinare. Pe lângă zona imersivă, MINA Cluj include și un spațiu dedicat instalațiilor new media art, un loc în care artiști emergenți și consacrați pot explora noi medii de expresie artistică bazate pe tehnologie. Vizitatorii vor putea interacționa cu lucrări care utilizează tehnologii de ultimă oră, explorând granițele artei contemporane.

MINA Kids, un spațiu de joacă interactiv dedicat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, oferă experiențe educative și distractive care încurajează creativitatea și învățarea prin tehnologie. Copiii vor putea explora lumea digitală într-un mod captivant, interacționând cu diverse instalații interactive care le dezvoltă abilitățile și imaginația.

“MINA Cluj marchează un nou capitol important pentru dezvoltarea scenei de new media art în România și nu numai. Mulțumim partenerilor noștri care ne-au sprijinit în crearea acestui centru dedicat artei digitale și inovației, oferind publicului din Cluj o experiență unică în regiune”, declara co-fondatorii MINA.

Team

Recent Posts

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

2 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

4 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

5 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

5 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

5 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

5 ore ago